Sarla si ciobanii
de Ion Luca Caragiale
Acum vro seapte sau opt ani,
Niste ciobani
Cautau sa pripaseasca
Un dulau, ca sa pazeasca
Pe oi
De lupi. - Vai de noi!
Vor zice-ndata unii liberi-cugetatori:
N-are sa vie-o vreme
Cand oile sa n-aiba de lupi a se mai teme?
Zau, dupa mine, de multe ori
Cugetatorii-liberi sunt
Fiinte prea ciudate;
O clipa nu te lasa s-ai parte de cuvant.
Sa n-apuci, din pacate,
Sa-ncepi cu dansii vorba, c-apoi sa te mai tii
Sute si mii
De cugetari inalte si reflectari profunde
De mult rabd, ins-acuma voiesc a le raspunde
Da, domnii mei,
Cu prea mare dreptate
Aveti cuvinte de pietate
Pentru miei...
Sau oi... dar, docamdata,
Liberi-cugetatori,
Ascultati povestea cu ciobanii; ori...
Eu voi tacea ca sa v-ascult.
Nu zau! imi place foarte mult
S-aud palavre lungi si late,
si despre-aceasta probe pot da necontestate:
La Camera sunt nelipsit.
si, la tot ce s-a vorbit
in Atheneu
Eu
Am fost cel mai fidel dintre auditori.
Fac haz pe oratori...
Dar... sa lasam acestea,
si povestea
inceputa sa urmam:
Ciobanii nostri, asadara,
Plecara
Dulaul sa-si gaseasca.
Umblara cat umblara
si detere-n sfarsit
D-o javra jigarita,
De foame lesinata, cu parul naparlit.
Cum ii vazu,
Potaia-afurisita
isi puse coada-ntre picioare, facu trei tumbe si-ncepu
Sa se tavaleasca,
Sa se linguseasca,
Sa chelalaiasca,
Ca toti cainii nemtesti
Cand, lesinati de foame, doresc sa-i miluiesti.
Li se facura mila de sarla: o chemara,
sarla-i urma,
si-astfel cu toti plecara.
O dusera la stana si sarl-aci jura
Pe lege. - Cum se poate?
Dar sarlele n-au lege, s-arfi de necrezut,
Veti zice; fugi d-acolo! -stiu bine-aceste toate,
Dar iaca s-a putut!
sarla jura pe lege, onoare, constiinta,
Nu radeti de,... sa fie un caine de credinta.
Sarla si ciobanii
Aceasta pagina a fost accesata de 3198 ori.
