Ruga spiritistului
de Ion Luca Caragiale
Tu, spirit coborat din cer,
inalta al meu suflet,
Sa-mpodobesc c-un adevar
Macabrul meu resuflet;
Sa ma despart din timpul meu
si, spirit, sa fiu altul,
si sa ma vaz razand mereu,
Razand din tot inaltul.
Cel lut, acum nensufletit,
Ramas fara de limba,
sa-l vaz un chip de om pocit
Ce viermii-l rod si-l schimba.
Atatea patimi l-au izbit,
Ca-n lumea toata nu e
Un altul mai nefericit,
Un Christ batut in cuie.
Desi trecu el viata lui
in veselii si glume,
in istorie totus nu-i
Mai trista pilda-n lume.
s-acuma tremur d-un fior,
Caci parca il contemplu
Cum sta, pierdut si rugator,
in spiritistul templu.
O! vezi-l, spirite suprem,
in patima-i desarta,
Desi e lutul un blestem,
Dar spiritul il iarta.
Pe veci remane pur incai
Oriunde el va trece:
in fata-i limba-i fara grai
si istoria-i rece!
Ruga spiritistului
Aceasta pagina a fost accesata de 2639 ori.
