In curand
de Ion Luca Caragiale
Terra! Terra!
Ca Phoenix, pasarea maiastra,
Tu din cenusa-ti re-nviezi;
Necontenit in zare-albastra,
Tot mai stralucitor te vezi!
O! Ideal! divina torta!
Tu ne-ai condus prin intuneric;
Un pas sa facem n-aveam forta
Far-de reflectul tau feeric!
Pierdeam al mintii echilibru
Pe marile far-de liman,
Eu, iritabilul felibru,
Profet al genului uman,
De n-ai fi fost tu, Tramontana,
Far, de scapare cunoscut...
Vai! omenirea fu, sarmana!
Ca un corabier pierdut!
Pierdut, da! insa totdeauna.
Luptand cu-acelasi dor si foc,
Bravand cu plans si ras furtuna
Cu-aceleasi ganduri de noroc!
Vazand un val ce il inghite
Un orizont din nou deschis,
Ce, clar si sincer, ii promite
A-i isbandi eternul vis,
Sclipit-ai sfanta stea polara,
Cu raze de speranta pline,
Felibrilor ce te cantara,
Rapsozilor-profeti... si-n fine...
Dar pesimistii vin sa-mi zica;
inchipuire or miraj!
Noi nu mai credem in nimica,
Noi, am pierdut orice curaj!
Tu Tramontana-ti stralucita
si-acel liman nu sunt, poete,
Decat oaza-nchipuita
De ochii imbatati de sete.
Sa vie! Pe felibru-ntrebe-l
Cand vom sosi limanul?... Cand?
Felibrul, sigur ca si Bebel,
Le va raspunde: in curand!
In curand
Aceasta pagina a fost accesata de 2711 ori.
