Filozoful Blagomirea
de Ion Luca Caragiale
Filozoful Blagomirea tine-n mana adevarul,
si de-aceea se munceste a seca tot calimarul
si-a schimba cerneala neagra intr-un foc aprins de fraze,
Care-n veci de veci sa deie intunericului raze
si sa lumineze mintea robilor si celor schiopi,
Osanditi sa rataceasca sau mereu sa dea in gropi.
Cat mult bine poate face cu-un nimica Blagomirea!
Dac-ar sti ce o asteapta, negresit ca omenirea
Ar veni la Blagomirea implorandu-i sa consume,
in hartie si cerneala, cat de mult, oricate sume.
Numai sa-i arate-ntregul adevar adevarat,
Dupa care pan-acuma ea-n desert a alergat.
Far-aceasta rugaminte, Blagomirea-ntr-una scrise,
Pana cand - vai, tarii noastre! - ochii-i pe vecie-nchise...
Multe-s operele sale, cam vreo suta de volume
Despre legile eterne si stapane peste lume,
Dar cuprinsul lor e simplu: Blagomirea s-a muncit
Ca sa spuie Tot e totul si sarmanul a murit...
Filozoful Blagomirea
Aceasta pagina a fost accesata de 2334 ori.
