Canard-ratoi
de Ion Luca Caragiale
Canard in frantuzeste este numele spetei rata; aplicat apoi la gen, inseamna ratoi. Pe langa aceste intelesuri proprii, cuvantul canard mai are si un al treilea, figurat, cand atunci inseamna: o stire de senzatie nascocita, o scornitura gogonata a unui jurnal.
De unde vine aceasta semnificare figurata? este interesant a sti. Iata:
Cam pan sfertul intai al veacului nostru, un ziar belgian sau francez (datele nu le avem exacte) publica o foarte interesanta dare de seama asupra unei experiente facute de un celebru profesor de zoologie. Experienta invatatului naturalist tindea la cunoasterea gradului de voracitate a ratelor. Lacomia acestui soi de palmipede era indestul de cunoscuta; nimeni insa nu si-ar fi putut inchipui ca ea ar merge pana acolo incat o rata sau un ratoi sa manance una dupa alta alte douazeci si noua dobitoace de acelasi soi.
Orice om de rand s-ar minuna cand ar auzi de atata canibalism, lucrul insa s-a intamplat, si iata cum.
Naturalistul nostru era un om foarte inzestrat; el avea acea patrundere intuitiva cu care geniul prevede adevarurile ascunse inca pe multa vreme pentru muritorii comuni; el poseda acea putere de a vedea departe si limpede in intimele adancimi ale naturii - puterea cu care Newton a smuls taina dintr-o raza a diamantului si ne-a spus, cu aproape doua veacuri inainte de a o putea constata noi insine, ca diamantul nu este altceva decat carbune.
Astfel, savantul naturalist presimti gradul aproape incalculabil al voracitatii ratelor, si pentru ca el era mai fericit decat Newton, deoarece avea mijloace de experimentare asupra obiectului de cercetat, lua fara intarziare treizeci de rate bine crescute (adica nu bine educate - sunt fiinte incapabile de o buna educatie! - ci bine dezvoltate ca corp) si le inchise intr-un tarc pe toate la un loc. Acolo le dete hrana din destul, asa incat sa nu poata birui niciodata mancarea.
Cand vazu el ca ratele sunt cat se poate mai indopate, le taie deodata tainul si le lasa vreo cateva ceasuri fara mancare. Trebuie sa fi fost o macaiala grozava. Protestarile lor devenind nesuferite, el deschise uscioara tarcului; ratele se repezira sa iasa.
Experimentatorul puse mana pe cea dantaia care scoase capul, o trase afara si inchise u-scioara repede la loc. Pipaie rata, o cantareste in maini si ramane foarte multumit.
Pana aici lucrul pare foarte comun.
Care burghez - cuvantul e la moda - nu hraneste cu o grije mai mult decat parinteasca niste fiinte hotarate a fi victimele voracitatii lui ?
Ce este oare vestita arta, cu care se faleste mai ales vremea noastra de astazi, arta cresterii vitelor? Se fac expozitii speciale de vitele cele mai bune de mancare si se da premiuri acelor oameni cari au izbutit sa faca dobitoacelor o viata cat mai buna de sacrificat lacomiei omului.
Oamenii sunt niste fiare cari, cu o adanca perfidie, cultiva victimele lor. Pentru o vulpe este indiferent daca o gaina este slaba sau grasa, e de ajuns sa fie cantitativ indestulatoare; pentru un lup, primul miel venit este cel mai bun. Pentru om lucrul se schimba.
Rautatea si cruzimea oarba a unor fiare - cum e la unele feline cari isi fac o placere din torturarea si prelungirea agoniei victimelor, sau cum e la lup, care ucide si fara foame - isi gasesc la om corelativul in rafinarea mijloacelor de dezvoltare a victimelor si uneori chiar in artificiala bolnavire a acestora. Sunt de exemplu animale care dintr-o boala oarecare, proprie spetei lor, ajung la o crestere disproportionata a unor organe; aceste organe astfel dezvoltate anormal prin boala, si capatand un gust particular, devin un obiect foarte cautat de lacomia rafinata a omului. Atunci, pentru ca ele sunt rare de gasit in stare naturala, se ocazioneaza animalului boala. Un exemplu este ficatul gras de gasca. Les pates de foie gras sunt astazi obiectul unei industrii foarte raspandite.
Cum se obtine ficatul gras?
Iei o gasca; o pui asa de legata si intr-o cutie asa de stramta, incat cu picioarele, cu aripele, cu trupul sa nu poata face absolut nici o miscare. ii dai apoi o hrana anumita. Pe de o parte tintuirea pe loc, pe de alta parte hrana speciala vitiaza asade mult digestia, activand nemasurat functiunea ficatului, incat pana la urma nenorocitul animal ajunge a se stinge in economia lui totala, cum am zice romaneste apla, a pieri pe picioare. Cu cat inainteaza acest regim de tortura, cu atat animalul devine mai trist si mai posomorat; ochii i se sting incet; corpul se labarteaza; gatul i se inmoaie din pricina atoniei muschilor; mananca greu, si atunci il indopi cu o tulumba; dar in acelasi timp organul devenit parazitar prospereaza cu atat mai mult, si cand, dupa ce ai pandit apropiarea momentului mortii, iei degrab dobitocul si-l tai, gasesti fructul dorit al acestei barbare ingrijiri: un ficat enorm, foarte gras, foarte pufos si cu un gust foarte delicat.
si limbile de privighetori, de care vorbesc clasicii!... Cate jertfe pentru un blid de mancare!...
Dar sa lasam la o parte aceste reflexiuni - care sunt foarte invechite, si care nu ne-ar corija niciodata de iubirea pentru ficatul gras si pentru alte asa-numite delicatete - si sa ne intoarcem la savantul experimentator cu ratele.
Digresia morala de mai sus am facut-o tocmai ca sa arat ca dansul, prinzand una din cele 30 de rate, o jertfi in adevar, insa nu pentru folosul sau personal, ci pentru amorul nobil al stiintei.
El taie repede rata in bucatele foarte marunte si le azvarli in tarc celorlalte 29, care macaiau grozav. intr-un moment, care cum apuca, inghitira bucatelele cu o pofta nespusa. A doua rata avu aceeasi soarta: cele 28 ramase in tarc o inghitira in bucatele; apoi alta fu victima celor 27; apoi inca una inghitita de celelalte 26; si asa, cate una taiata si aruncata celorlalte, numarul scazu mereu; ramasera 6, apoi 5, 4, 3, in fine numai o pereche: o rata si un ratoi. Rata taiata o manca ratoiul. Experienta facuta dovedea inca o data ca pentru unele carnivore - poate pentru toate - carnea propriei spete nu numai ca nu e neplacuta, dar inca e foarte gustoasa - ceea ce ar fi, daca nu o scuza, cel putin o lamurire a gustului monstruos al canibalilor; ea dovedea apoi ca in adevar una din cele mai voraci bestii este rata, deoarece intr-un singur ratoi putusera incapea 29 de alte animale asemenea.
Iata in esenta ei darea de seama a ziarului belgian. Ea facu o mare senzatie in publicitate. O suma de alte ziare o reprodusera insotindu-o de reflexiuni proprii, stiintifice sau morale, si o suma cu mult mai mare de rate fura jertfite pentru verificarea experientei. Nu se mai vorbea decat de canibalismul ratelor. Deodata insa se descopere ca experienta cu cele 30 de rate fusese o curata inventie, o nascocire a unui jurnalist care nu avusese altceva cu ce sa-si umple coloana de cronica stiintifica pe ziua aceea.
Astfel, de atunci si pana azi, orice nascocire de senzatie a unui jurnal se numeste in frantuzeste un canard - un ratoi.
Cum se numeste pe romaneste un canard? - Brasoave si gogosi. De unde sa vie acestor cuvinte insemnarea figurata pe care o are ratoiul in frantuzeste?
Speram ca vom putea raspunde intr-un numar viitor.
"Vointa nationala", 16 iulie 1885
Canard-ratoi
Aceasta pagina a fost accesata de 2596 ori.
