Napasta - Actul 2, Scena 5
de Ion Luca Caragiale
Dragomir, Ion, Anca
Anca: Da incotro, Dragomire?... incotro, neica Ioane?
Dragomir: Asculta, Anco...
Anca (coborand cu Dragomir): Nu mai spune, ca stiu; eram la use. (Ion se-nveleste in zeghe, se tranteste pe o lavita si se culca.) Vezi, Dragomire, cand zic eu ca tu esti mai nebun decat... (arata cu ochii pe Ion.) Sa fugi in lume cu el!... Pe unde o sa umble? Pan pustii? O sa va intalniti cu oameni... O sa-l cunoasca cineva... E scapat de la ocna... si chiar sa nu-l cunoasca nimeni, poti tu sa-i stapanesti mintea? Da cand l-o apuca iar turba ca adineaori?
Dragomir (demoralizat): Atunci?...
Anca: Ce copil o sa auza asta si n-o sa priceapa ce legatura e intre oamenii astia doi, de pribegesc in lume, fara sa poata spune de unde vin, fara sa stie unde se duc?
Dragomir (descurajat de tot): Dar ce sa fac?
Anca: Sa ramai aici si sa-l tinem si pe el pana ne-om gandi la altceva mai cuminte.
Dragomir: Daca n-o vrea... daca nu-l putem tine... (Ion geme si se zbuciuma in somn; Dragomir se sperie si se indeasa spre Anca.)
Anca: Trebuie sa putem... Cat o fi aici, il iau eu pe seama. (merge la Ion, care se munceste rau in somn si zguduindu-l forte brusc.) Ioane! Ioane!
Ion (sare din somn; e cu totul apucat): Da! Eu sunt vinovat... Maica Domnului mi-a zis sa spui, ca sa nu ma loviti... Bateti-l!... Dati-i la cap!... Se preface ca e nebun... (induiosat catre Dragomir.) Uite cum il bate! Uite cum ii da la cap lui Ion! (tipand de groaza.) A!... Nu!... Nu!... Nu dati! (in culmea spaimii.) O sa-i sparga oasele, ii turteste teasta capului... O sa-l omoare!... (isi acopere ochii.)
Anca: Ioane!
Ion (crescendo): De ce-l mai bate pe Ion daca a murit? (da cu piciorul ca cum ar vrea sa inlature ceva.) Sa-l ia de aici... e plin de sange... (mai da o data.) Nu mai misca... (iar.) A murit... (porneste spre fund.)
Dragomir: Pleaca! (amandoi se reped dupa el si vor sa-l apuce.)
Ion (tipand): Nu puneti mana!... Sa nu dati... Ion a murit! (se smuceste si le scapa; se repede la taraba, ia un cutit mare si ridicandu-l in sus maret.) Nu puneti mana!... Ion merge la Maica Domnului. (se precipita in odaia din stanga.)
Anca: Dupa el!
Dragomir (oprind-o): A luat cutitul!
Anca: Nu e nimic!... Dupa el, sa-l linistim! Daca racneste asa, aude cineva de pe drum. (vrea sa mearga spre stanga; Ion, cu figura radioasa, reapare tinand in sus cutitul plin de sange; face doi pasi si se prabuseste; amandoi se reped la el si-l ridica.)
Dragomir: S-a injunghiat! (il aseaza pe o lavita langa masa.)
Anca: injunghiat aici!... in casa noastra! (sta pe ganduri; pe chipul ei straluceste o inspiratie.)
Dragomir (dezolat): Ce-ai facut, Ioane?
Ion (deschizand ochii): Da-mi apa... mi-e sete!
Anca (cu o bardaca de apa): tine, Ioane.
Ion (bea): Bodaproste... Maica Domnului mi-a zis: scoate-ti maruntaiele cand intra Necuratul, si arunca-le cainelui...
Anca: Asculta, Dragomire.
Ion: ... Ca eu, Maica Domnului, o sa pui stavila intre tine si rele... s-o sa dormi... o sa dormi... Da-mi apa... ma arde... (Anca ii da.)
Dragomir: Ioane!
Ion (dand cu mana intr-o parte bardaca): Scoate-mi maruntaiele si da-le cainelui sa nu mai urle!... Cauta-ma la picior, din jos de genunchi... am un chimir... Sa te duci la ocna si sa-l dai de la mine aluia de a omorat pe tata-sau...
Anca (scoate chimirul si-l baga in buzunarul lui Dragomir): tine... (aparte.) Nu moare odata... o sa ne apuce ziua.
Ion (iluminat): Uite veverita!... colo sus... pe craca!... Uite-o (vrea sa se inchine si-i cade mana; - in extazul suprem.) Maica Domnului!... Tu esti?... Tu ma chemi?... Stai, ca viu... iacata-ma, viu!... (expira.)
Anca (inchinandu-se foarte patrunsa): S-a ispravit!... Dumnezeu sa te ierte, omule. (Dragomir e zdrobit; ea, schimband tonul d-odata.) Acu-i acu, Dragomire... acu ce ne facem?...
Dragomir: Sa dam de stire...
Anca: Vrei sa intri, or sa ma bagi pe mine in fundul ocnii! Sa zica ca l-am omorat noi!... Nu. Pana acuma nu stie nimeni c-a venit aici: sa-l aruncam in putul al parasit. Maine om astupa, putul si atat... Aide! Nu e vreme de pierdut! Se lumineaza de ziua; ramanem cu mortu-n casa pana maine noaptea... A! Sa sting lumina... trece cineva pe drum si ne vede iesind asa... (stinge lampa.) Pune mana... (Amandoi iau pe Ion si pornesc spre fund; se aud in departare clopotele de la biserica... Ei se opresc s-asculte.) Toaca de utrenie... Ai avut incai noroc la moarte, Ioane: iti trage clopotele ca la toti crestinii!... La altii nici macar atata!... (Ies prin fund... Pauza - in timp ce clopotele urmeaza. Amandoi reintra. Anca aprinde lampa s-o aduce pe masa. Dragomir foarte deprimat sade; camasa ii e manjita putin de sange.)
Napasta - Actul 1, Scena 1
Napasta - Actul 1, Scena 2
Napasta - Actul 1, Scena 3
Napasta - Actul 1, Scena 4
Napasta - Actul 1, Scena 5
Napasta - Actul 1, Scena 6
Napasta - Actul 1, Scena 7
Napasta - Actul 1, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 1
Napasta - Actul 2, Scena 2
Napasta - Actul 2, Scena 3
Napasta - Actul 2, Scena 4
Napasta - Actul 2, Scena 5
Napasta - Actul 2, Scena 6
Napasta - Actul 2, Scena 7
Napasta - Actul 2, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 9
Aceasta pagina a fost accesata de 2555 ori.
