Napasta - Actul 1, Scena 1
de Ion Luca Caragiale
Dragomir, Gheorghe si Anca (Toti trei stau imprejurul mesii pe care arde o lampa mica cu petrol. Gheorghe tine o gazeta in mana. Anca lucreaza la o camase.)
Gheorghe: ... E greu sa scape, fireste... dar se-ntampla... Asa fac mai toti cati scapa: dintru-intai s-arata pocaiti, se prefac prosti, se dau tot cu binisorul, si odata, cand le vine bine, p-aici ti-e drumul...
Dragomir: Adica si asta era siret... se prefacea... (zambind.) Am inteles!
Gheorghe: stiu eu?
Dragomir: Fugi, ma, d-acolo!
Gheorghe: De ce sa nu crezi ca s-a prefacut?
Anca: Asta e! Noua ani de zile!... Cine se preface atata vreme asa, si sa nu fi fost nebun, tot acolo ajunge... pana la urma tot nebuneste.
Dragomir: Dac-a fost ticalos, prostul! L-a gasit cu camasa plina de sange, a vazut la el luleaua, tutunul si amnarul mortului... Daca s-a bucurat sa fure niste nimicuri de la un mort pe care l-a gasit in padure, eu stric?... Era tampit... cand i-a citit osanda, radea...
Anca (cu mult interes): Cum?... De unde ai vazut tu cand i-a citit osanda?
Dragomir: Am fost la judecata.
Gheorghe: Ai fost?
Anca (din ce in ce mai interesata): La care judecata?
Dragomir (contrariat): La jurati, cand l-a osandit.
Anca: Ai fost tu la jurati!... si mie atatia ani de zile sa nu-mi spui!
Dragomir: ti-am spus...
Anca: Ba nu.
Dragomir (suparat): Ei! Asa e, nu, fireste. La ce?... Sa-ncepi iar sa-mi bocesti pe raposatul?
Anca (clatinand din cap): Dragomire! (se scoala si trece la taraba.)
Dragomir (dupa ce s-a uitat urat la ea, catra Gheorghe): Ia citeste, ma, inainte, sa vedem ce s-a facut nebunul.
Gheorghe (cautand sirul in ziar, apoi urmand citirea): "... precum si toate cercetarile au fost zadarnice. Soldatul marturiseste ca de multe ori a mers cu nebunul la apa, ca-l lasa la fantana singur si el se ducea sa-si vaza amanta. Nebunul venea cu donitele pline si-l chema sa se intoarca impreuna la temnita. Tot timpul, nebunul a fost ca si liber, in orice caz foarte putin pazit. Era bun si foarte simpatic tutulor - afara de accesurile acute in care-l apuca mania persecutiei. Dupa cum afirma soldatul, nebunul ar fi cazut in ocna a veche, care e parasit de pe vremuri..."
Dragomir (cu interes): Care va sa zica... a murit...?
Gheorghe: Ba bine ca nu.
Dragomir (aparte): A murit!...
Gheorghe: Ia spune, Dragomire, ce fel de om era... Eu n-am vazut de cand sunt o judecata la jurati... As vrea sa vaz si eu o data... Ce face, ce zice, omul pe care-l judeca?
Dragomir: Ce sa faca?... Sta si el intre pusti si asteapta sa se ispraveasca mai degrab...
Anca (la taraba): Dar tu, Dragomire, ai mers asa din intamplare ori dinadins?
Dragomir (intorcandu-se spre ea): Dinadins?... Ce nu ti-e bine?... De ce sa merg dinadins? (lui Gheorghe.) S-a nemerit sa fiu in oras... ma dusesem sa vanz niste lana. (rastit,catra Anca, care sade rezemata cu coatele pe taraba.) Ce faci acolo?
Anca: Nimic... Ascult.
Dragomir: Asculti! (din ce in ce mai aspru.) Nu-ncepi iar sa bocesti pe raposatul? Ca iar am vorbit de el... Aide de! incepe... jeleste-l!... (Anca trece binisor si iese in stanga; -catra Gheorghe.) Eu zic ca nebunul nu era vinovat; degeaba l-a bagat douazeci de ani la ocna!
Gheorghe: stii c-ar fi ciudat - ca s-a mai intamplat asa lucru... sa te pomenesti ca prinde vreun talhar si ala spune: tot eu am facut acu cativa ani omorul din padurea Corbenilor... Uite de ce si uite cum... Ai?
Dragomir: Se prea poate.
Gheorghe: Ce te faci atuncea cu nebunul?...
Dragomir: Care?
Gheorghe: Care a fost osandit degeaba.
Dragomir: Ai zis c-a murit.
Gheorghe: Sa zicem ca traieste...
Dragomir: Cum sa traiasca?... A cazut in ocna parasita...
Gheorghe: Nu... sa zicem ca n-a cazut, sa zicem c-a fugit si pun mana pe el... Cine-i plateste atatia ani la necaz?
Dragomir: Dumnezeu... (pauza.) Ma, Gheorghe, tu cam stii legile...
Gheorghe: Asa s-asa... (Anca intra si se opreste in use.)
Dragomir: Nu-i asa ca un om care a facut o fapta... un omor... nu-i asa ca daca vine singur peste zece ani si se marturiseste, nu mai are nici o pedeapsa?...
Gheorghe: Cat e nu stiu sigur, dar stiu ca e un termen: daca trece ala, s-a ispravit...
Anca (care a ascultat din pragul usii, coboara; e plansa): Cum adica? La zece ani un ucigas poate veni sa spuie singur ce-a facut si lumea il lasa in pace.
Dragomir: Asa e legea...
Anca: Buna lege, zau! (se sterge la ochi.)
Dragomir: De ce nu te pui tu sa faci alta mai buna? (fixand-o.) Iar ai venit! (lui Gheorghe.) Vezi de ce nu i-am spus... pentru ca de cate ori vine vorba de raposatul, ori isi aduce aminte de el cat de departe, imi urla toata ziua. (catra ea.) Mergi d-aici, si nu mai ma boci pe cap, cobe!... stiu ca daca m-ar omori pe mine, mi-ai juca hora la soroace in loc sa-mi faci pomana... (pauza; Anca se retrage.) Daca era sa bocesti toata viata pe barbatu-tau al dintai, de ce te-ai maritat a doua oara?... Aide.. mergi!
Anca: De ce nu esti mai bland, Dragomire?
Dragomir: Pleaca odata...!
Anca: Ma duc. (iese in fund.)
Napasta - Actul 1, Scena 1
Napasta - Actul 1, Scena 2
Napasta - Actul 1, Scena 3
Napasta - Actul 1, Scena 4
Napasta - Actul 1, Scena 5
Napasta - Actul 1, Scena 6
Napasta - Actul 1, Scena 7
Napasta - Actul 1, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 1
Napasta - Actul 2, Scena 2
Napasta - Actul 2, Scena 3
Napasta - Actul 2, Scena 4
Napasta - Actul 2, Scena 5
Napasta - Actul 2, Scena 6
Napasta - Actul 2, Scena 7
Napasta - Actul 2, Scena 8
Napasta - Actul 2, Scena 9
Aceasta pagina a fost accesata de 7709 ori.
