Smarandita - partea 4
de Ion Luca Caragiale
Cand luna mareata si plina, fara macar cea mai mica stirbitura, fara nici cea mai mica urma de dinte a varcolacului, se ridica stralucitoare dasupra varfurilor pomilor mirositori de departe, tot vazduhul fara margini inchipuite al lui Dumnezeu, albastru si straveziu de parca-i clestarul mai curat ca apa limpede, si valea intreaga adancita intr-o tacere vrajita si prispa pe care sedeau mama Ilinca cu copila ei Smarandita, se umplura de o lumina vie si balaie de semana ca ti s-ar fi deschis fundul sufletului ca sa prinza tainele firii, din adancul careia se varsa in gandurile noastre crampeie-crampeie de destainuiri care de care mai ametitoare si mai pline de slava lui Dumnezeu.
- Asculti tu, mama? intreba mama Ilinca, mangaind pe fiica ei, Smarandita.
- Cum sa n-ascult, mamuco buna? raspunse Smarandita mangaind pe mama ei, Ilinca.
si batrana incepu basmul fagaduit. Glasul ei, la inceput dulce, domol, traganat si duios, patrundea ca niste boabe scumpe de margaritar nestemat, vorba cu vorba, in sufletul copilii, ce asculta cu sete arzatoare acel basm nazdravan, pe care mama ei nu vrea sa moara pana nu i l-o povesti din fir pana-n ata. Glasul batranii se aprindea povestind si din dulce se facea puternic, din domol barbatos, din taraganat si suios se facea furtunos si zdrobitor.
- Asculta, mama draga, si nu dormi.
- Ascult, zise Smarandita potrivindu-si capul mai bine.
- A fost odata ca niciodata ca de n-ar fi nu s-ar povesti; a fost odata un om frumos si cuminte si bogat.
Era frumos si voinic si mandru de nu se putea asemana cu el nimenea cu numai din satul lui, dar si din toate targurile mari; nu era om, nu era femeie, nu era copil sa-l vaza si sa nu stea pe loc sa zica:
- Fie ca frumos si voinic si mandru om! Sa traiasca si sa aiba noroc!
Era cuminte cum nu mai era altul de cuminte, si cine-l cunostea, barbati, femei, copii, zicea:
- Fie ca cuminte om! Sa traiasca sa se bucure de viata!
Era bogat, ca avea cuprinsul lui, tocmai de colo, vezi tu? Unde e moara lui mos Tanase si pana-n aria a veche si pana-n dealul de dincolo de dealul asta al ciocoiului; si avea slugi douazeci si patru, si douasprezece pluguri otelite si sapte vaci, Lunaia, Martica, Miercana, Joiana, Vinerica, Sambotina si Dumana, si paisprezece boi, ca nu-i mai tiu minte pe nume, si patru mii de capete de oi si capre si porci, si postalion cu sase cai, si un buiestras care zbura ca randunica, de puteai face cinci postii cu el fara sa-l adapi, si sa fi tinut paharul ras in palma, nu se varsa macar o picatura, atat de lin zbura cand se asternea la drum ca si iarba campului la suflarea vantului; si asa cine-i cunostea bogatiile lui zicea:
- Fie ca frumos si cuminte si bogat om! Sa-i ajute Dumnezeu sa se bucure sanatos de bogatiile lui!
- si cum il chema, mamuca? intreba Smarandita pe mama ei, Ileana.
- O sa vezi tu pe urma, raspunse Ileana Smaranditii.
s-asa, mama draga, omul traia pe mosiile lui fericit, si era ferice de toti cati s-apropiau de el; ca nu venea sarac ori neputincios ori nevolnic la casa lui sa nu plece miluit si ajutat; unuia ii piereau vitele, altuia ii ardea casa, altuia ii prapadea voia lui Dumnezeu ogoarele, unuia ii mureau copiii - pe toti, pe toti ii ajuta sa puie la loc paguba.
Omul lui Dumnezeu, suflet crestinesc si pace buna! Cand veneau seara oamnii de la camp si vitele de la pasune, se umpleau patru curti, si fierbeau opt caldari mari cu mamaliga de malai macinat boiereste la moara lui mos Tanase, si se umpleau douasprezece putinele, de cate cinci galeti una, de lapte pentru saramura; si dupa ce se ispravea treaba toata si se dadeau viteii la vaci, mieii la oi, manjii la iepe si iezii la capre, si mancau oamenii bine si se saturau si se-nchinau, numai veneau femeile de ridicau mesele si faceau curat in batatura cu tarnurile de nuiele de richita verde, si Radu cimpoierul isi umfla cimpoiul si-ncepeau sa-i traga o hora romaneasca pe nemiluite fete si flacai, si dupa ce jucau ei cat jucau, el din pridvor numa le zicea:
- Ei! acu, copii, mancarati, va saturarati, cantarati, jucarati, acu-i vremea de odihna. Maine pana-n ziua iar la treaba, c-asa e dat de la Dumnezeu omului: cat e ziua sa munceasca, noaptea sa se odihneasca. Mergeti fiecare pe la patul cui va are; noapte buna si maine cu bine si iar cu totii, cinstiti, sanatosi si veseli! Iar oamenii raspundeau:
- Noapte buna, stapane, si maine cu bine si cu totii veseli, sanatosi si cinstiti!
- Hei, Hei! Ce vremuri bune, doamne-doamne! urma Ilinca... cu glasul inecat de un oftat prelung si adanc. Cine ar mai fi crezut?
si fata simti pe fruntea ei balana o ploaie fierbinte de lacrimi.
- Mama - zise ea ridicand capul plouat - acuma tu plangi... Spune-mi, te rog, mamuco buna; spune-mi, daca iubesti tu pe Smarandita, care te iubeste asa de mult pe tine; spune-mi daca ai iubit tu pe tata; spune-mi, te rog, mamulico dulce si sfanta, cine era acel om? Cum il chema? Pentru ce plangi tu cand vorbesti despre el? Tu de cate ori mi-ai spus basme frumoase, tu vorbeai de imparati mari, si de feti-frumosi mandri, si de zmei turbati, si de zane minunate, si de cosanzene balaie, si de pasari maiestre, si de flori cantarete; dar tu n-ai plans niciodata; niciodata n-a plouat din ochii tai blanzi o ploaie ca aceasta care ma arde pana-n suflet si-mi sfasie inima de mila ta; spune-mi; te rog, te rog, te rog!
- Ai sa vezi tu, asteapta, zise mama. Iacata nu mai plang: sa-ti povestesc mai departe.
- Bine, mamuco, zise Smarandita. Ea lua coltul maramii de borangic a batranii, ii sterse ochii mamii, isi sterse fruntea ei si-si culca iar capul pe genunchii Ileanii, care urma cu glasul potolit:
- Omul acela, cand ii veni vremea sa se insoare, trimise petitori la fata cea mai frumoasa din sat, o fata rupta din stele, si mandra ca o zana, si cuminte ca o sfanta, si harnica si sprintena ca o furnica s-o albina, si buna ca o azima calda, si dulce ca fagurul de miere. Erau potriviti unul cu altul, parca Dumnezeu ii facuse intradins unul pentru altul, pe el pentru ea, pe ea pentru el.
- si s-au casatorit amandoi, mama? intreba Smarandita.
- Da, s-au casatorit, mama draga.
- si au avut copii?
- Numai una.
- O fata, desigur?
- Da, o fata.
- si cum o chema, mama, pe fata? intreba Smarandita.
- Ai sa vezi tu, draga mamii, raspunse Ilinca.
- Bine, zise Smarandita.
- Asculta, urma Ilinca. S-a facut nunta - nunta mare, bogata, stralucitoare, vesela, romaneasca, stii, cum ti-am povestit eu de atatea ori tie ca se fac nuntile mari, bogate, stralucitoare, vesele, romanesti, ca in toate basmele frumoase pe care ti le spui in toate serile ca sa te adorm ca pe un copilas gingas, mititel, bun, bland si iubitor, cum adoarme closca puisorul ei auriu si micut cat o gagalice sub aripile ei calduroase, si-i gunguneste din cioc, si el, somnoros, chiortaie maruntel din gusulita tot incet si iar incet si mai incet, domol de tot, pana cand isi face bine loc in puful moale de la pieptul fierbinte al mamii, si pleoapele golase i se-nchid binisor si dulce, si gagalicea de puisor adoarme si doarme, doarme fara nici un vis de grija, ori de necaz, ori de mahnire care sa-i tulbure odihna, linistea, multumirea, fericirea...
Nunta mare - ca s-au adunat de pe sapte hotare departate, din patru colturi de zare luminoasa, nuntasi si nuntase, calari, in carute, in chirvane si pe jos, si cu plutele au venit din varf de munte pe apa mare, care trece pe dincolo de iazul lui mos Tanase Carnul, ca inca zicea si batranul, dar p-atunci tot nu era asa batran ca acuma, acu vreo douazeci de ani...
- Douazeci de ani! zise Smarandita.
- Da, douazeci de ani, mama draga.
- Dar eu de cati ani sunt, mama? intreba Smarandita.
- Tu?... Lasa, ai sa vezi asta mai tarziu; iti spui eu tie, mama draga, raspunse Ilinca. s-asa zicea bietul mos Tanase Carnul: "Doamne, doamne! Ce mandrete ! Asa nunta mare cu atatia colaceri si nuntasi n-am vazut eu de cand sunt, si nici nu mai crez sa am eu atatea zile sa mai vaz asa de mare!"
Nunta bogata - ca s-au taiat atuncea peste o suta de capete de vite, boi, porci, miei, berbeci, si pasari o groaza, curcani, rata, gaini, gaste, pui, boboci, si erau toate grase, dolofane si frumoase sa le mananci cu ochii, ca la curtea unui om bogat unde si-a pus Dumnezeu mana lui buna ca sa faca sa curga belsug din destul si cu prisosinta, si s-au destupat si s-au secat de istov treizeci de buriase burtoase pline cu rachiuri bune de casa, si mai tari si mai potrivite, si mai dulci, incropite cu miere alba ca laptele, si zece boloboace pantecoase si trei buti ca niste namile cu alb, negru, rosu, profir, vechi ros, batran de cand era mos Tanase copil, de zicea, dupa ce l-a-ntarcat:
"Mama! da-mi tata, mama! ca te bat!" ca mos Tanase a fost intors la tata si a supt pana i-a crescut toti dintii; dar nu stiu la alde ma-sa raposata, Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca, cum o fi supt, dar la nunta stiu c-a supt, si era mucalit si glumet nevoie mare, ca zicea mereu, tiu minte ca acuma, cand venea la cep unde-mparteau vataseii vinul:
- Mama! da-mi tata, mama, ca te bat! si radea lumea de se prapadea de ras.
Nunta stralucitoare, vesela si romaneasca, ca s-a ars patru butoaie cu pacura si doua sute de brazi, de luminau toate dealurile ca parca era ziua cu mandrul soare pe cer, si palpaia flacara si trosneau cracile si frunzele brazilor, si in cinci bataturi cate cinci cimpoieri au cantat zece zile si zece nopti de-a randul de auiau vaile si muscelele, si chiuiau flacaii si fetele si nevestele si barbatii si vadanele si copiii, si o rapaiau si o bateau in loc cand la dreapta, cand la stanga, da-i asa s-asa, s-asa; si numai dupa ce ostenea un rand, haid! altul la loc! si trage-i romaneste cu inima vesela, si a tinut cheful dintr-o dumineca pana-n joia ailalta, de gandesc ca cine a fost la nunta aia mare, bogata, stralucitoare, vesela, romaneasca, si la morti or pomeni asa ospatare, asa petrecere p-asa mandrete.
Ileana se opri sa-si traga sufletul.
- Dormi, mama? intreba ea pe Smarandita.
- Nu, mama buna; cum sa dorm, cand imi povestesti tu asa minuni?
- Ada-mi, draga mamii, o bardaca de apa proaspata, ca tu esti tanara si eu batrana, s-asa e dat de la Dumnezeu ca omul tanar sa nu lase pe al batran.
- Numaidecat, mama draga, zise Smarandita. Ea se scula sprintena in picioare si cand dete cu fata drept in bataia lunii si se uita ea la luna si luna la ea,parca erau mai frumoase, mai balane, mai plavite, mai mandre si mai stralucitoare si una si alta.
Smarandita isi lua cofita, bardacuta si stergarul si merse la sipotul care soptea cu susurul lui tainic sub malul din fata cascioarelor lor. Aci isi umplu pumnii ei mici si dragalasi cu apa rece si se spala pe ochii ei negri si se sterse cu stergarul alb. Apoi spala cofita si bardacuta smaltuita cu smalt verde, pe care o capatase de la pomana mamii Catrinii, nasica ei a buna, de-o iubeste ca pe copilul ei, de cand i-a murit bietii batrane fata ei, Florica. Smarandita clati bine cofita si o umplu cu apa lui Dumnezeu a sanatoasa de-ti da viata cand o bei si-ti racoreste sufletul insetat, si se-ntoarse-n fuga mare, si lua o bardacuta si zise:
- Tine, mamuca draga, c-asa e dat de la Dumnezeu: batranul sa se odihneasca si tanarul sa-l slujeasca. Ilinca bau trei bardace pe nerasuflate.
- Bogdaproste! sa fie mortilor parintilor! zise batrana, si tu sa cresti mare, cu minte si cu noroc! Sa-ti dea Dumnezeu tot bine si tot ce doresti, dupa inima ta a buna, miloasa si darnica. sezi colea la locul tau si sa-ti povestesc mai departe.
Smarandita saruta pe mama ei pe fruntea ei incretita, pe obrajii ei vestezi, pe ochii ei blanzi si linistiti, in care stralucea multa bunatate amestecata cu multa mahnire si din care se vedea multa suferinta, multa dragoste, multa iubire si multa nenorocire. Apoi fata se aseza iar frumos la locul ei in poala mamii, si Ilinca urma basmul inainte:
- S-a ispravit nunta. S-au dus nuntasii si nuntasele inapoi pe la casele si pe la treburile lor care-i doreau dupa atata petrecere, fiecare dupa cum venisera, care calare, care in caruta, care-n chirvan, care pe jos; numai ai de venisera cu plutele nu s-au mai putut intoarce acasa tot cu plutele, ca plutele nu pot sa suie pe apa la deal; s-asa s-a dus fiecare dupa cum a putut.
Acuma a-nceput viata buna si sfanta pentru insurateii tineri: el o iubea pe ea ca pe ochii din cap, ea il iubea pe el ca luminile ochilor. Era o viata fericita si le mergeau toate in bine, parca Dumnezeu le da in fiecare zi de dimineata blagoslovenia lui din toata inima. Curgea belsugul mai mult ca apa la moara lui mos Tanase, ca si zicea baitul batran:
- Sa am eu atata apa sa poci macina cate graunte aveti voi... hei! hei!
- Dar n-ai destula apa de la Dumnezeu, mos Tanase? il intrebau insurateii.
- As! Nici pe a mia parte cate graunte aveti voi!
Da las' ca-i bine: sunteti oamenii lui Dumnezeu; n-aveti numai pentru voi, aveti si pentru altii; sa va ajute domnul Christos sa stapaniti sanatosi si Maica Precista sa vi le-nsuteasca si inmiiasca.
La anul Dumnezeu milostivul a pus varf bunatatilor lui, ca le-a daruit o copilita ca o minune. Mare bucurie a fost la casa oamenilor, si barbatul a zis:
- Nevasta, copila asta este norocul nostru al mare... S-o botezam.
- Cum a botezat-o, mamuca draga? intreba Smarandit a.
- Lasa, c-o sa vezi tu, mama, iti spun eu, zise Ileana, mangaind-o usor, bland, duios, dulce, milos pe par si pe frunte, ca si cum ii era frica sa nu strice cu mainile ei osoase, vestede, batrane, frumusetea, fragezimea, tineretea acelui obraz stralucitor, acelui chip de zana balana de soare neatinsa, de voinic nevazuta, de ochi omenesc nedeochiata, din povesti.
- Bine, mama draga, zise Smarandita; spune mai departe.
- S-o botezam, zise nevasta...
si s-a facut botezul. Un botez tot asa de bogat, de stralucitor si de vesel ca si nunta. si s-a-mpartit la flacai o suta de perechi de bete, batute cu margele de toate fetele si cu fir alb si galben, cu braiele lor, cu chimire de curea galbena, batute-n tinte de alama cu floare-n maciulie si-n nasturi de sidef cu fel de fel de ape cum e curcubeul de pe cer; si la fete s-a-mpartit panza alba de targ lata de un cot si trei rupi[i], peste o mie de digrimele, si tot atatea testemele si catrinte la neveste; si la barbati si la copii fiecare pe potriva lui cate ceva, ba un bici de opt cai, ba un cojocel, ba o pereche de cizme ori de iminei, ba o iconita, ba la carturari Visul Maichii Precistii si Alixandria ori Avestita aripa Satanii si Halimaua si cate toate, aduse in doua carute pline, incarcate, ticsite, tocmai de la targ de la Dragaica; si popii o sfita noua, si la biserica doua icoane imparatesti si zece oca de lumanari de ceara alba si cinci oca de tamaie si un burdusel de untdelemn grecesc.
- Toate astea cate le-am cheltuit, Ileano, sunt in cinstea ta si pentru norocul Smaranditii, copila noastra... Smarandita se ridica in picioare deodata, dand un tipat prelung, plangator, dureros, sfasietor.
- A! Mama buna! Mamuco draga! Ce-ai zis? Ce-ai spus? Ce-ai grait? Ce-am auzit?
Ileana isi acoperise fata si tremura; ochii ei se umplura de lacrimi. Zisese, spusese, graise acele cuvinte, acele nume fara sa vrea, biruita de suvoiul puternic al amintirilor ce curgeau, se rostogoleau, se avantau in inchipuirea ei, in gandul si sufletul ei, care putuse sa le ascunza pana acuma, dar ele, nemaiputand suferi tainuirea, izbucnisera ca o apa de munte pe care in zadar un zagaz slab, clatinat, zguduit si dezradacinat de vremuri sencearca s-o mai opreasca ori s-o abata din calea ei, unde e manata cu o putere biruitoare, covarsitoare, neinfranta.
- A! striga Smarandita, scuturandu-si parul plavit ca fuiorul de borangic netopit in razele balane ale lunii, ce parca privea cu dragoste si mila calda la mama si la copila si le-arunca razele mangaioase spre a le alina, domoli si potoli rascoala sufletului lor zbuciumat pana in adancul lui, ca un lac asupra caruia s-a abatut viforul ingrozitor ca sa-l miste si sa-l zbata pana in fundul fundului.
- A!... Smarandita! Ileana! Mitran!... Eu? Tu?... El?... Noi!... Care va sa zica tu imi spui suferintele vietii tale, vrei sa-mi arati istoria lui bietu tata?...
- Da.
- A! zise Smarandita... Voi sa stiu de ce a murit el? Spune... spune! spune!
- N-a murit.
- Traieste?
- Nu!
- A fost omorat?
- Da!
- De cine? Spune...
Smarandita - partea 1
Smarandita - partea 2
Smarandita - partea 3
Smarandita - partea 4
Smarandita - partea 5
Aceasta pagina a fost accesata de 2856 ori.
