Un artist
de Ion Luca Caragiale
Mai mult decat oricare alta, breasla barbiereasca mi-este foarte simpatica... Briciul e ruda cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcusul, condeiul - mai stiu eu cu ce! De aci, neinvinsa pornire catre artele frumoase caracteristica la toti barbierii. O suma dintre dansii, impinsi de patima lor pentru teatru, s-au facut artisti dramatici; multi altii scriu poezii, de obisnuit lirice, mai adesea galante; mai toti trebuie sa stie canta cu un instrument, prin ajutorul caruia, in momentele pierdute, isi traduc in melodii acea incarcare de simtiri ce ne-o da, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, miscarile si zgomotul ei... Da, cum se rupe la vreme copilul din mama, acea incarcare de simtiri cauta sa se rupa din sufletul nostru: trebuie inapoiata cui ne-a dat-o. Ascunsa-n noi, ne munceste, ne chinuie, nu ne da pace pan' ce n-o intoarcem in dar lumii, care n-o recunoaste si n-o primeste decat invaluita in fasii smulse din sufletul nostru - pecetia sinceritatii darului.
Dar e oare un mijloc mai puternic ca sa ne scapam de toata haotica navalire a lumii intregi in bietul nostru suflet, decat divina muzica? - vaga si vasta ca si lumea, ca si aceasta nepatrunsa si fara alt inteles decat intelesul cel mare si singurul- armonia... De aceea, barbierii, ca toti artistii, iubesc asa de mult pasarile cantarete. Sub puful aripelor palpita un sange atat de cald! Sufletele acelea mici stiu sa arunce lumii asa de bine aceea ce primesc de la dansa! Noaptea de iulie, si padurea cu mirosul ei inviorator, cu atatele-i umbre de frunzis, cu atatele-i lumini, de sus de la razele racoroase ale lunii, de jos de la licuricii neastamparati, si misuiala discreta a insectelor prin pais, si rasuflarea femeii care se lasa s-o plimbi alene pe poteca umeda de roua... toate-toate sunt in romanta mistica a privighetorii... si psalmul triumfal al ciocarlanului este sublimul rasarit de soare pe sesul neundoiat al Baraganului!
Sa lasam insa astea si sa venim la artistul meu - barbierul care mi-a ras intai barba si care mi-o rade si acuma... intai o radeam ca n-o aveam, azi o raz ca o am - alba... Barbierul meu a fost in tinerete corist la teatru. stie sa cante cu ghitara, cu flautul si cu timbalul - le-a invatat fara profesor. Are doua pisici foarte bine educate: una invarteste o minaveta mica ce canta mazurca si cealalta joaca. Toti peretii pravaliei lui sunt acoperiti cu o multime de colivii, in care ciripesc fel de fel de pasarele. Pe subt colivii sunt atarnate pretutindeni cadre: planul Sevastopolului cu luarea turnului Malacof, executia lui Maximilian, capitularea Sedanului, portretul raposatului Abdul-Medgid si altele.
in aceasta mica galerie, se afla si o opera originala a artistului meu. Nu este lucrata cu penelul, e tesuta in fire de par de toate nuantele posibile: ea infatiseaza un munte departat in fund; pe varful lui sta un calator, iar la poale i curge o apa mare; dincoace de apa e un cioban, care pasuneaza o turma de o speta destul de problematica; in sfarsit, calatorul din varful muntelui isi aprinde tigara la luleaua ciobanului din vale... Ce perspectiva! De cate ori ma rade, o admir, caci intr-adins m-aseaza cu fata spre opera lui - stie bine cat imi place.
Artistul meu avea odata doi cocosi, pe cari-i deprinsese la betie, si inca betie de alcool, fiindca le dedea boabe si graunte zacute-n rom. Am vazut intr-o dup-amiaz de vara, in fata pravaliei, pe desfranatii aceia beti turta, facand mustra si defiland soldateste, ca doi muscali pe doua carari, pe dinaintea unui catel, alb si cret, muiat in boia de bacan pentru rosit oua. Samurache stetea sluj, cu o chivara de hartie in cap, incins cu o sabie enorma si avand, se-ntelege, tot aerul sever necesar situatiei... Artistul meu sedea picior peste picior pe lavita si le comanda, cantandu-le din ghitara marsul de la 48... Era atata nerv in ritm, atata suflare martiala in executarea batranului cantec popular, ca m-asezai pe lavita alaturi cu comandantul si-ncepui sa-l acompaniez batand toba cu destele pe fundul palariei - fara asta nu mergea: toba, cu grupetele ei in contratimp, asta e piperul marsului;
- iar droaia de copii din mahala, adunati sa admire cocosii, se pusera deodata la rand smirna si, apucati de miscarea covarsitoare a sunetelor, pornira sa defileze in urma cocosilor de colo pana colo si inapoi si iar, tropaind voiniceste cu piciorusele lor goale pe paveaua incinsa de soarele de vara... si pentru ca parada sa fie deplina, o adiere de seara - ce binecuvantare dupa o zi de arsita! - facu sa falfaie mandru dasupra tutulor acestor bravi prosopul alb curat aninat sus la usa barbieriei.
Pana tarziu seara a urmat parada in fata unei asistente foarte numeroase. Cand s-a innoptat bine, s-a dat comanda ruperii randurilor, si artistul meu, ridicandu-se-n picioare si scotandu-si ghitara de pe gat, a anuntat publicului:
- Maine seara mai frumos!
Mai frumos... nu se putea.
insa nu e numai artist, este si un om de spirit. Pe vremea razboiului din 78 avea un mierloi care fluiera cazaceasca si o gaita diplomata care vorbea ruseste. Cum intra unul dintre aliati in pravalie, gaita il intampina cu:
Zdraste! Zdarov?
Dupa ce amicul meu tragea perdaful din urma si-i da voie musteriului sa se scoale, gaita, schimband tonul, striga:
No haraso! Davai paruski!
si pana disparea, dincolo de raspantie, cazacul incantat de asa cordiala primire, mierloiul il petrecea fluierandu-i cantecul fierbinte al patriei departate.
Un artist
Aceasta pagina a fost accesata de 5585 ori.
