Pacat - Partea 2
de Ion Luca Caragiale
Toate acestea trec acum prin mintea parintelui Nita, si de aceea batranul e foarte mahnit. Zadarnic lupta sa goneasca gandurile care-l framanta - cantecul de afara i le incurca si mai tare: Ileana fata lui, nevasta lui Matache, sade in curte cu barbia rezemata in mana si canta.
Ileana canta frumos, e stiuta; dar acuma caldura cantecului este deosebita; glasul ei arde. Omul, care invatase atatea, asculta muscandu-si buzele: el banuia... nu, intelegea bine ce putere a ridicat asa de inalt coardele cantaretii.
O melodie simpla si monotona, - dar cate intelesuri, cata pierzanie de suflet, cate fagaduieli fara margini si pofta oarba! Fata canta tineretele lui. Cantecul acela il lua in sus, ca pe niste aripi largi si puternice, si-l ducea indarat cu treizeci de ani... intorcandu-se de-acolo catre clipa de fata, numara el unul dupa altul exact toate belciugele ce-i facusera lantul vietii.
Cantecul Ileanii durea prea mult: nu mai era de suferit: trebuia nabusit. Tatal iesi pe prispa si-o chema brusc. Ea tacu si s-apropie.
- Ileano, Ileano! zise popa mustrator si fulgerand-o cu privirea. E pacat!
- Taica!
- E pacat, adauga popa si mai apasat. Rusine si pacat! si iesi pripit din ograda fara sa se uite inapoi.
El merse drept la invatator... Omul acesta scotea pe Ileana din minti... da, el!
Aci s-a urmat o scena foarte neplacuta: amare imputari de nerecunostinta deoparte, de alta protestari calduroase de nevinovatie. Tanarul jura ca n-au fost decat poate glume umflate de gura rau-voitoare a oamenilor sau mai bine a femeilor din sat, care daca nu barfesc, nu traiesc. Batranul tinea intr-una fara s-asculte, ca un barbat in toata firea nu se cuvine sa se rataceasca dupa o minte slaba de femeie. si la urma scurt: o vointa hotarata pana la sange a impiedica rusinea si pacatul... Numaidecat invatatorul trebuia sa ceara permutarea in alt judet: preotul avea mijloace sa capete aprobarea imediata. ii dedea o suma insemnata; ii gasea o fata buna sa-l insoare... il iubea ca pe un scump copil al lui... cu mult mai mult decat pe Ileana... s-asupra cuvintelor din urma batranul simtind ca-i scade energia, se grabi sa plece far-a mai raspunde la observatiile tanarului, care nu se stia sa merite aceasta izgonire.
Preotul porni spre casa; dar deodata se opri... un moment nehotarat... apoi isi intoarse pasii - nu vrea sa vaza pe Ileana... sa mearga la Cutiteiu... Nu ca doar avea sa-i spuie ceva, dar simtea nevoia sa nu fie singur.
Primarul era acasa. Batranii prieteni se asezara pe palimar... De mancare n-avea parintele pofta; dar un pahar de vin bun e bine oricand... Cutiteiu scoase din beci o cana cu spuma... Primarul era foarte vesel si fiindca nu-i era somn, ca de obicei, avea pofta de lafuri.
intre un om si altul este adesea ca de la o stea la alta. Arde acolo un soare urias si dincolo altul. Printre invartitoare pulbere de lumi, un colos de flacari d-abia zareste pe celalalt ca o scanteie ce clipeste pierduta in negura fara fund... Ba cati inca nu se mai zaresc deloc si unul de altul nici macar nu banuiesc. Adesea tot asa se pricep oamenii intre ei si pot intelege unul altuia sufletul.
Steteau aci fata-n fata cei doi batrani si buni prieteni, dar era atat de nemasurata departarea dintre ei si aceasta reducea pentru Cutiteiu la proportii ce nici nu mai merita socotite spaimele parintelui. La urma urmelor, ce lucru mare si grozav?... E ceva sa se-ntample mai des si mai lesne?... Ce?... Se iubesc doi oameni tineri... Ei! s-apoi?... Lume nu e?
- Eu stiam de la-nceput ca o sa fie-ncurcatura, zise Cutiteiu cu zambetul lui obisnuit... Nici ca se putea altfel... intai numai banuiam - acum mi-as pune capul... Stai sa vezi... Duminica vreo doua saptamani, nu stiu ce roboteam prin gradina... Numa ce sa-i vezi: venea amandoi dinspre garla, trecea pe langa gard si vorbea soptit... N-am putut auzi mai nimic... Atata doara mi s-a parut ca zicea ea: "Nu te crez!" da el zice: "O sa vezi!" Am sarit repede din gradina si pana s-ajunga ei pe linie, cum umbla domol si se tot oprea pe loc, le-am iesit inainte pe poarta... Se legana alaturi parca mergea pe o apa... Era sa treaca pe langa mine far’ sa ma vaza.
"Buna dimineata, fina", zic; zice: "Sarut mana, nasule". "Da-ncotro?" "Mergeam si noi la biserica... Ne-am intalnit mai colea cu neica Mitu..." I-am tras cu ochiul, si zic: "Cale buna, fina". El a tacut si s-a facut rosu ca ardeiul; da ea, diavoloaica, a-nceput sa raza; zice: "Sarut mana, nasicule!" si-a plecat amandoi inainte.
M-am uitat lung dupa ei pana a intrat in curtea bisericii... asa mandri !... Ei! Ce sa mai vorbim degeaba, taica? Daca asa a facut Dumnezeu lumea noastra... Am zis si eu: asa da, asa-mi place si mie !...
...s-apoi, adica ce-ar fi - adaoga Cutiteiu dupa o scurta tacere - ce-ar fi sa-l lase pe parlitul de Matache si sa ia pe Mitu?
- Cat oi trai eu asta nu se poate, zise popa.
- Ce se potriveste!... De ce?
- Ca nu voi eu !... si popa inghiti in sec si, simtindu-si gatul uscat, bau doua pahare unul dupa altul... s-apoi inca unul.
- Ei ! asta-i... Or sa te intrebe si pe tine!... si daca-i vorba, tot mai bine sa-i fie nevasta decat tiitoare... Uite popa cum se mira! parca-ntaia oara a vazut d-alde astea... Ce, ma, tu n-ai fost tanar niciodata? Nu ti s-a-ntamplat... Iaca mie, cum ma vezi, mi s-a-ntamplat... si inca la mine... a fost ca nelumea... Acuma poci sa-ti spui ca la un duhovnic, c-a trecut de mult... Eu ma-ndragisem de cumnata-mea...
Popa facu o miscare.
- Da, da, de nevasta lui frate-meu raposatul... Sa murim si ea si mai multe nu... Satul tot stia si frate-meu nimic... Bietul raposatul !... bun om, da prost! Parca-l impingea dracul sa m-ajute el. tiu minte odata zor-nevoie sa ma duc si eu la targ cu ea, ca el avea treaba la deal... Bucuria noastra! Ma si suisem in caruta cu Smaranda, cand iacata maica-ta... Venise so luam si pe ea cu noi. Ce sa faci? Am luat-o... O zi intreaga n-a fost chip s-o ratacim pan targ..."
Taica ma dascalea pe-o parte, maica-ta pe alta... si unul s-altul o pazea pe Smaranda... Unde sa te apropii? - Ce mi-a dat pacatu-n gand? Sa fug cu ea-n lume... Cine sa le fi spus... cum or fi aflat-o si p-asta... nu stiu... stiu numai atata ca m-a vandut alde taica - sa scape de mine si pe mine de pacat.
- Cum?
- Iaca lesne... M-am pomenit intr-o dimineata cu larma mare-n sat, chiote, tipete de muieri si copii... Ce e? Ce e? Alergau alesii cu ceausii sa prinza flacai la militie... N-apucasem sa-mi pui minteanul, si numa iaca Smaranda intr-un suflet: "Fugi Constandine! dupa tine umbla... fugi ca te ia!" Odata mi-a scaparat pan cap: "Tii! asta hotul de taica mi-a facut-o!" ca-mi spusese cu vreo cateva zile mai-nainte: "Ma, Constandine, tu ai fi bun de dorobant... ce nu vrei tu sa te bagi la militie?" "Acu, zic, tot ma ia ei incai..." Am apucat-o pe Smaranda s-am smucit-o inauntru-n odaie... ti-ai gasit!... Nici n-am atins bine clanta, si iaca si taica cu toporul ridicat: "Ticalosilor, va trazneste Dumnezeu! va crap capul ca la niste caini!...".
aia intrasera in curte... ii dau branci batranului - Dumnezeu sa-l odihneasca! - cat colo, ies pe prispa si pui mana la brau pe prasele: "Ma! zic: al dintai de-o pune mana pe mine... ii vars matele!" s-o iau la fuga spre parleaz... Ei dupa mine. Un ceaus de dorobanti venea inainte mancand pamantul si-nvartea peste cap streangul... parca-l vaz s-acu nalt si spatos cat o namila. "Da-te!... nu te da!... tinea-aci!" Cand sa pui piciorul peste gard, mi-a si aruncat latul pe gat si m-a intors inapoi lat pe spate. M-am zbatut cat am putut... da-mi luase apa. Ce sa mai lupti cu beregata stransa-n streang! M-a legat cot la cot... si m-a dus...
- Ei si?
- Ei! si m-a dus. Cine era sa ma plateasca? taica?... M-a dus la tact si de acolo la oras... Am fugit odata cu gandul sa viu sa iau pe Smaranda si sa m-apuc de hotie. A pus mana pe mine, m-a batut si m-a inchis... Am sarit intr-o noapte peste zid... A prins de veste straja, s-a luat dupa mine si m-a impuscat in picior - s-acu am semnul... Mi-a tras o bataie strasnica... Am stat inchis multa vreme pana a venit sa ma scape - si cu ce cheltuiala! - cine te gandesti?... Bietul neica, fratina-meu!...
M-am intors acasa... Smaranda avea doi copii... fusese bolnava... se facuse urata... Cand ne-am vazut, ne-a apucat si pe mine si pe ea o rusine...
- Pe urma?
- Pe urma m-am casatorit si am trait cum ma stii... Bodaproste lui bietu taica: el m-a mantuit de pacat... ca dupa cum eram nebun, il faceam - il faceam si era facut...
Venise popa sa caute chipurile liniste la cumnatul Cutiteiu! Nu cu vin, cu otrava-l cinstise. si de aceea se intorcea parintele intr-un tarziu cam pe doua carari, cautand o inspiratie luminoasa si neputand apuca in mintea-i turburata calea spre o hotarare. O oboseala nespusa, un fel de dezgust mai zdrobitor decat chiar deznadejdea apasa greu pe amandoi umerii batrani.
Care va sa zica el cerea o jertfa - stia deaminteri si el astea tot asa de bine ca si Cutiteiu - o jertfa care nu se da de bunavoie, care trebuie luata cu de-a sila... "Cu de-a sila!..." si omul grabi pasul... Ajunse acasa, lua din fundul lazii si vari in san un pachet invelit intr-o basma, incaleca si porni... Cand rasarea soarele era departe.
Drumul a fost si scurt si lung de neastampar, scurt de ganduri... O sa se invoiasca prefectul?... Un invatator nu poate fi luat in armata... Cum sa propuie? ce sa zica? cum sa inceapa?... Dar daca n-o izbuti?... Daca nu s-o putea? Ei! numai sa vrea prefectul si se poate...
Prefectul era o veche cunostinta - procurorul de odinioara. Fost deputat, om bogat acuma, cu putere si influenta nemasurata... S-ar putea daca ar vrea el... in mana omului aceluia statea linistea calatorului. Acesta isi aducea aminte cat de bun fusese acela cu el... Da, dar acu nu mai era tanarul vesel de p-atunci, trebuia sa fie un om matur... Lucrul poate ca n-o sa mearga asa de usor ca aldata...
si astfel, batandu-se cu socotelile calaretul se trezi inainte-i cu sclipeala turnurilor de tinichea din oras... inca o fuga de cal... in sfarsit!
Intra pe aceeasi bariera pe unde acu mai bine de douazeci de ani iesise ducand in caruta comoara gasita langa altarul lui Sfantul Ion... Calaretul ocoli cu dinadinsul stradele principale si piata, nevoind sa mai vaza locurile ce fusese odinioara teatrul talentelor micului bufon.
Prefectul locuia la marginea orasului intr-o casa de jur imprejur cu o gradina mare... La prefectul era lume multa... Preotul astepta in sala. D-abia se asezase cu sfiala pe un colt de scaun si auzi deodata in o odaie de-alaturi un zgomot grozav: cearta, palme, buseli, tipete; usa odaii se deschise smucit, o slujnica urata si lalaie, ragind ca o bestie, cu nasul si gura pline de sange, iesi zapacita; dupa ea numaidecat, o dama mititica si uscata, cu capul plin de funde de hartie, fierband si spumegand, cu un cleste de soba in mana, si strigand: "S-o puie la cotet! la cotet!" Una dupa alta pierira-ntr-o clipa pe alta use.
Popa se ridica-n picioare mai mult de frica decat de respect. Pana sa-si dea bine seama de ce vazuse, auzi un hohot de ras strasnic si-apoi alte tipete, de astadata jalnice si sfasietoare - o femeie se chinuia parca sa-si dea sufletul. Usa se deschise inapoi, si un ungurean intra purtand in brate pe dama cu capul infasurat in hartii... Membrele-i erau intepenite, gatul si mijlocul strambe, fata ca varul, si din ochii ei mari, deschisi peste masura, se vedeau gogosile albe... Gemea si scrasnea din dinti. Slugoiul, ajutat de doua femei, o duse in odaia ei. Peste un moment, el iesi stergandu-se pe maini - il muscase.
- Ce e? indrazni popa aiurit.
- Iaca niste pacate!
si fara multa staruinta, popa afla cat e de rea si de bolnava stapana casei, nevasta prefectului... O scorpie!... bate slugile pana la sange, le inteapa cu ace, le frige cu fierul de frizat rosit in spirt... si cand osteneste, o apuca: rade, plange, tipa si ramane ceasuri intregi teapana... Trebuie frecata cu perii aspre, batuta cu nuiele subtiri si afumata cu niste doftorii tari pana sa-si vie iar in fire.
Popa isi facu cruce si s-aseza la loc s-astepte. Tocmai tarziu, prefectul iesi sa conduca pana la scara un boier batran. Ispravind, dete cu ochii de preot care sta umilit in picioare. Din doua vorbe cei doi vechi cunoscuti se recunoscura. Preotul zise incet:
- As vrea, sa traiti, domnule prefect, sa va spui un foc al meu... intre patru ochi.... dar intre patru ochi...
Fiindca mai avea doi musafiri, prefectul pofti foarte politicos pe popa, cu toate protestarile de rigoare ale acestuia, in salonul de-alaturi si intra in birou sa expedieze pe cei doi.
Popa trecu in salon si se opri un moment la use... De mult nu mai intrase in asa apartament! de mult nu-i mai lovise vederile asa combinatie de forme si culori! Era in adevar minunat. Salonul da in gradina si reflexul copacilor, trecand prin perdelutele de ratea, dedea si mai mult farmec acestui interior si bogat si de gust.
Omul facu un popas, inaintand ca un calator intr-o vale plina de incantatoare amintiri pe care o revede deodata dupa o indelungata pribegire... Uimit, privi de jur imprejur; dar cand ajunse cu privirea in coltul unde batea-n plin lumina verzuie de la trei ferestre mari, calatorul ramase trasnit... Un strigat i se-neca in piept: ochii lui intalnisera cautaturile unui portret mare...
Era o aratare din alta lume - mai dulce, mai buna... fericita! Zambea cu acelasi zambet neuitat in care se amesteca multa blandete cu multa patima, atata inteligenta limpede cu atata oarba pornire... Batranul stete mult... mult inaintea ei, si, voind parca s-aprinza cu privirea lui ochii nemiscati de sus si sa-i faca sa clipeasca o data macar, macar o data, clatina din cap si sopti:
"Ei!... sa stii tu ce e acuma pe sufletul meu!"
- Poftim, parinte, zise prefectul.
Batranul tresari:
- Cine e? intreba el, intinzand mana spre chipul din perete si fara sa se uite la omul ce-l trezea asa de brusc din vis.
- Soacra-mea... mama nevesti-mi... O femeie nenorocita: a murit tanara, sarmana!
Batranul se intoarse machinal.
- Ei! ce e! spune-ti pasul, adaoga prefectul; poftim de sezi.
Popa sezu si tacu.
- Ai vreo pricina?... vreo daravera?... spune.
Popa nu zise nimic.
- Suntem singuri, n-ai nici o sfiala... Nu ne-aude nimeni... Spune, zise foarte binevoitor, desi cu oarecare nerabdare prefectul. Daca e posibil, te cunosc ce om esti, fac tot pentru sfintia-ta.
Batranul aluneca de pe scaun si cazu mototol pe covorul moale... Politaiul, care astepta afara ordine, era din norocire aci, gata la chemarea superiorului, sa ajute pe omul bolnav; l-a descheiat la gat, la san, la brau... l-a frecat cu otet la tample si la inima... Cand isi veni in fire, preotul era intins in birou pe canapea... Se incheie degraba, isi ceru iertaciune - era bolnav, batai de inima si ameteli - simtise cum il ia ca p-o apa, cum i se-ntuneca tot imprejur si cum adoarme... Se ridica, saluta si porni sa plece.
- Bine, nu mi-ai spus nimic, zise prefectul, facand semn politaiului sa iasa.
Politaiul iesi foarte multumit de serviciul umanitar ce realizase... Popa se cauta mereu in san, la brau, prin buzunare, fara sa spuie o vorba... Prefectul, obosit, zise:
- Ei! spune-mi odata...
- Am pierdut-o! raspunse popa naiv, saluta si iesi grabit.
Prefectul dete din umeri... Chema pe politai... Politaiul lipsea, dar trebuia sa se intoarca la moment; plecase in fuga mare - "uitase raportul de noapte la cantilerie!"
Oricat era de tanara Ileana, intelesese ca taica-sau citise in sufletul ei tot asa de bine ca-n cartile lui de la biserica...
Daca-i asa, care va sa zica stie si el... si-apoi?... sa stie! Cine ce treaba are?... Frica?... de cine? de ce?... De Matache? tontul?... carpa?... O sa-l lase si pace buna: trai cu de-a-sila nu se poate. Cinste?... Vorbe. Rusine?... N-are. Da, sa stie tot satul!... I-ar parea rau sa nu stie lumea toata!... Are sa spuie chiar dansa... Da, pentru ca nu mai poate ascunde focul ce-o arde; trebuie odata sa-l dea afara... si cantecul si plansul pe-nfundate nu-i mai ajung pentru asta. Are sa iasa pe drum... nu; are sa mearga la biserica, cand o fi tot vileagul strans, o sa strige in gura mare ca-i plesneste inima de atata chin mut, ca fara omul asta innebuneste, omoara pe cine i-o iesi inainte si se strange singura de gat cu ghiarele ca o fiara nebuna!
si cu mainile infipte in par, femeia isi legana ca de durere capul frumos intr-o parte si-n alta... De pan dosul caselor porni - asa de tarziu! - semnalul cunoscut: fiara nebuna dintr-o saritura fu de gatul prazii.
- Ci vino odata! gemu ea. De ce ma chinuiesti? Ce vrei? - sa mor? Zi tu ca vrei sa mor... Pe sufletul mamii din groapa - s-ajung sa ma gunoiesc la garduri pana or fugi si cainii de mine! sa-mi pice carnea putreda de pe oase! sa mi se macine oasele pana la maduva! jiganiile pamantului sa mi se-ncuibe in cosul pieptului si-n teasta capului: zi tu ca vrei sa mor... acusica, acilea, mor!
Ochii i se-nchisera, obrajii si gura ii inghetara, si cazu moale in bratele lui. Cand de suflarea barbatului femeia isi capata iar glasul, se puse sa-i spuie cat de nedrept se suparase el pe ea, cat de copilareasca si fara temei fusese cearta lor si cat suferise ea de lipsa lui.
...Se zbateau de mult unul in bratele altuia, cand se auzi portita trantita: sosea parintele calare. Amandoi ramasera nemiscati. Calatorul descalica, lua saua si dete drumul calului sa pasca... De departe, din fundul gradinii unde erau ei, se vazu fereastra de la odaia batranului luminandu-se.
"Sa stie el ca sunt aici, zise Ileana razand infundat si strangandu-se ca de teama langa Mitu, m-ar omori!"
Preotul stinsese lumina si se trantise pe pat sa-si adune gandurile si sa faca un plan nou, alta socoteala.
Desi obosit de atata drum calare, de-atatea, s-atatea; nu putea adormi... incet-incet insa p-aci sa atipeasca. Era tocmai sa paseasca hotarul fericit dincolo de care gandurile scapa din stirea noastra ca sa alerge si sa-si topaie libere danturile bizare...
...El sari in sus.
...Umbla cineva pan curte... O usa se deschise si se-nchise in casele din fata ale fie-sii... Vorba tainica!... Batranul iesi repede... Nimic... S-auzea numai prin racoarea noptii rontaiala calului... Fusese o parere bolnava... Ocoli imprejurul caselor... Iar nimic... Bezna... Nici o miscare...
Batu la fereastra Ileanii... inca o data... mai tare... tare de tot... Nici un raspuns...
...Sa sparga usa! Se duse, lua toporul si se-ntoarse, dar cand pipai sa gaseasca clanta, dete cu mana de veriga: era pusa si incuiata cu lacatul... Nimeni!... Cu capul gol, cu pletele-i cenusii desfacute si lasate-n voia vantului, batranul iesi pe poarta in goana mare... La scoala incuiat cu lacatul... indarat!... Era lumina la Ileana; se dezbraca sa se culce... inapoi!... La scoala lumina!
El sui dintr-un pas cele trei trepte ale prispii si se uita pe fereastra: Mitu sta la masa cu capul rezemat pe mana... Frumusetea tanarului, privirile lui pierdute cine stie unde, aerul extatic care-i lumina capul incremenira pe omul de afara: acesta-si acoperi ochii sa nu mai vaza spaimantatoarea icoana. O clipa stete asa, apoi batu hotarat in usa, intra desfigurat, se infipse in prag si izbucni:
- Ce ai tu cu mine? ce? om fara suflet, fara lege si fara Dumnezeu!... Nu raspunzi... ai?... Te-am strans dupa drumuri, te-am incalzit la sanul meu; si tu vrei necinstea casei mele! tu vrei sa ma omori pe mine? Ce rau ti-am facut eu tie? Cu ce ti-am gresit? Spune: sa ma caiesc si sa ma ierti!... Iarta-ma!... Fie-ti mila de un biet pacatos de batran... Mitule, copilul meu!...
si batranul cu parul despletit se tara in genunchi si lupta sa-i apuce si sa-i sarute mainile cu zorul...
- Parinte! zise tanarul tremurand si cautand sa-si scape mainile. Tu sa ma ierti pe mine... Iarta-ma!... Eu nu uit ce-ai fost pentru mine: nu voi sa-ti fac nici un rau, nici o rusine. Ea nu mai poate trai cu barbatu-sau... ea daca se desparte, eu... o iau.
- S-o iei tu?
- Da, eu; nu mai poci trai fara ea...
- Omule, ti-e sora!
- Pentru ca m-ai crescut.
- Nu!... ti-e sora buna!
- Cum?
- Tu esti copilul meu adevarat... Carnea mea!
- Parinte... vrei sa ma amagesti...
- Nu, nu te amagesc... Am gresit... am pacatuit, si Dumnezeu a vrut sa ma bata, si te-a trimis pe tine sa ma bati... Trebuia de mult sa-ti spui taina asta: erai tanar si eu eram duhovnic... ma puteam eu spovedi unui copil?... Dar atata dragoste cata ti-am purtat eu tie... niciodata n-ai inteles, n-ai banuit macar ca eu iti sunt tata cu adevarat?... Pentru ca n-ai inteles, iaca-ta viu eu, duhovnicul, la tine si ma spovedesc tie si te rog: nu-mi lasa sufletul in frica de moarte!... Daca simti ca nu poti birui pacatul care te taraste, pleaca, fugi departe: aici e iad si pentru tine si pentru ea si pentru mine!... Sa stiu eu numai unde esti... Lasa... tie o sa-ti treaca... o sa te-nsori cu o fata frumoasa... o sa ai copii... Lasa tot aici... si vine taica-tau bun sa traiasca langa tine si sa moara fericit, fara buba asta grozava care-mi roade inima!
Batranul se opri pentru ca nu mai putea. Mitu ascultase galben. Fara sa raspunza saruta mana preotului, care-l stranse ca si odinioara la piept stropindu-i capul cu lacrimi bogate si calde.
- Acu ma duc, taica, zise el; ma duc!
si se duse.
De doua zile... Acu e a treia noapte de cand parasita anina la fereastra semnul stiut, stergarul innodat, degeaba... nu vine. Ea geme in chinurile asteptarii, nesigurantii, deznadejdii.
Bolnav printre straini?... Rapus?... Cu alta femeie?...
Sa-l caute? unde... Sa astepte? cat?... Sa moara? cum?
Unde e?... Unde?
E aici foarte aproape... Se-ntoarce din departari la locul lui... El a cugetat atata vreme pe drumuri, si-a ajuns sa vaza ca nu poate lasa pe nenorocita in necainta, fara sa-i zica o vorba, fara sa planga amandoi impreuna pacatul savarsit din nestiinta... Dar daca preotul, pentru cuvinte de bigotism sau eresuri sociale, o fi inventat o poveste de fantazie?... Calda speranta! dragostea lui atunci n-ar fi neiertata!... Dar daca ar fi adevarat?... Ei, si? La urma urmei el strica?... Ea? Soarta!... si de aci o intreaga filosofie pagana, in fata careia orice e o inventie e eres, superstitie orice credinta.
Asa filosofand a sarit parleazul si trage cu urechea... Nu poate pasi inainte... i-e frica... Un moment voieste sa se intoarca si sa plece... acu pentru totdeauna... Pune piciorul pe parleaz... Dar se socoteste mai bine... Coboara iar indarat si sta tintuit pe loc... Sta pe loc de mult intre doua cai, fara sa poata intra nici pe una: trebuie tarat ca sa se urneasca... si are sa fie tarat.
Lumina de la fereastra parintelui s-a stins. Tanarul lasa sa mai treaca timp apoi face un pas intr-o parte ca sa vaza daca la Ileana e aprins... Nu e... Se apropie binisor. Cainele incepe sa latre... Omul il cheama soptit pe nume; animalul se gudura si se potoleste... Acum s-aprinde iar lumina la batranul. Tanarul se retrage langa parleaz. Preotul iese... merge la poarta... se-ntoarce, si Mitu il vede cum trece prin bataia luminii de la fereastra si se-ndreapta dupa caine, ca dupa o calauza, cercetand fundul gradinii. Usor, invatatorul trece afara peste gard si se pitula in dosul crucii mari de sub deal, la raspantie... Cainele sare si el si vine sa dea din coada pe langa cruce... Preotul se-ntoarce in casa si stinge iar lumina. A inceput acu o lupta asa de-ncordata, incat intre zvacnelile repezi ale inimii nu mai incape nici un moment pentru cainta... Cainele, gonit, ia drumul de ocol; omul sare inapoi in gradina... Ce face femeia? Sa fie barbatul acasa? Nu e probabil... caruta nu e-n sopron si-n grajd nici un zgomot... Lumina deodata la fereastra Ileanii... stergarul innodat... iI asteapta. Inima-n dinti!... si freaca cu mana pe usa foarte discret.
Un tipat nabusit inauntru... Ileana sufla-n lumanare si iese. Tremura scuturata din rarunchi de friguri... Ea il taraste in gradina la locul stiut, unde de-atata vreme asteapta velinta intinsa. Femeia se acata de gatul lui... El o strange-n brate cu putere si da sa-si apropie buzele de ale ei... dar il cuprinde un fior de groaza s-o impinge departe.
Acum porneste potopul ei de vorbe - juraminte, blesteme fara sir, dar pline de inteles; banuieli de necredinta... teama de satiu... amenintari de crima si sinucidere... plansete si rugaciuni de milostivire. El rateaza grav cuvantarea ei monstruoasa... si spune tot, tot... Ea ramane-ntai inlemnita... apoi incepe sa raza inecat si din ce in ce mai nervos si mai nervos, pana cand izbucneste cu hohot si, lovindu-l brutal peste bratul vanjos, pe care i-l apuca si-l striveste sub degete:
- Prostule! A ras de tine!... Ai crezut? Nu-i adevarat! Minte!
si se napusteste asupra lui si-l ingenuche jos la pamant...
O spranceana alburie se iveste pe coama dealului de catre rasarit... Pe langa crucea din raspantie scartaie roatele carutelor ce pleaca din vreme sa nu le ajunga zaduful pe drum... Mitu tresare din somn.
- Se face ziua, Ileano! scoala degrab!
Sprinceana alba creste si alte roate venind din deal la vale se aud apropiandu-se... o doina din frunza, cantec de drumet fara griji... si vorba... Tanarul ridica femeia de jos s-o ajuta, cum era ametita, sa ajunga pana la usa casii...
E grea despartirea... O sa fie chiar peste putinta!
...Batranul a dormit rau: bataile inimii l-au desteptat prea de multe ori... Se ridica nabusit din pat; ii trebuie aer: merge sa deschiza fereastra, da perdeluta intr-o parte, si i se nazareste ca vede-n pragul din fata doua umbre albe ce vor parca sa se topeasca una-ntr-alta... Se sterge la ochi si se uita mai bine... Da!... Ia pusca din cui si iese-n prag:
- Cine-i?
O flacara roscata, un trosnet, la care raspunde imprelung deal dupa deal - Mitu a picat fulgerat.
- Ce-ai facut, nebunule?! racneste femeia si porneste un pas.
A doua teava! Ileana cade in genunchi... se zbuciuma in zadar sa se scoale... Vrea sa strige... o galgaitura de sange o podideste pe gura... Se moaie de la junghietura si tarandu-se cat colo, se aseaza de-a binelea.
Popa arunca jos pusca, a carei guri tot fumega mirosul necacios de silitra... Trece gardul, suie in clopotnita, se atarna cu amandoua mainile de funiile de tei si-ncepe sa le smuceasca cu o inalta energie: cele trei clopote mici si sarace se pornesc deodata sa tipe si sa se vaiete cu o jale nebuneasca...
Se strange multa lume.
Popa ia de mana pe Cutiteiu si porneste urmat de obstea satului. El merge cu toti la locul unde zac cei doi copii nenorociti... Spranceana mica alburie cata vreme s-au jelit clopotele s-a facut trandafirie si mare.
- Eu i-am impuscat, zice batranul linistit... intai pe el si pe urma pe ea... Da, eu!
si se-ntoarce sa-i priveasca... Ileana a adormit, strangand in brate genunchii lui frate-sau... Popa se apleaca la ea:
- Nu asa, catea! zice el zambind crud... Nu asa, ca-i pacat!
si desclestandu-i mainile calde inca, o da greoi mai la o parte... A zburat in sfarsit surasul intelept de pe chipul prietenului Cutiteiu... Omul isi acopere prosteste buzele invinetite cu o mana, cu alta ochii uzi... Toti stau cu capul gol... Nici o suflare...
Popa se ridica, se-ntoarce spre multime cu privirea tinta si-nfricosat de-ngrijata.
- Inima!... zice el. I...! si se culca sa doarma somnu-al bun langa copiii sai.
Pacat - Partea 1
Pacat - Partea 2
Aceasta pagina a fost accesata de 3113 ori.
