Norocul culegatorului
de Ion Luca Caragiale
A fost odata un baiat sarman: si facandu-i-se Maichii Precistei mila de el, s-a prefacut calugarita si i-a iesit inainte cand batea el hoinar drumurile.
"Ma baietele, ce tot umblu tu, de colo pana colo, fara rost? Uite, o sa vie iarna; tu n-ai parinti, adapost n-ai, haine nu, n-ai de nici unele. Vrei tu sa te procopsesti?
- Vreau, sarut mana, maica...
- Atunci...vino cu mine".
si a plecat baiatul dupa maica starita. Ea l-a dus la o tipografie si l-a bagat ucenic; i-a dat ceva maruntele pentru covrigi, l-a blagoslovit si s-a dus.
A inceput atunci pentru baiatul sarac frecusul jugului vietii: vanzarea puterilor de azi pe o bucatica de paine pentru maine, de maine pentru poimaine, s-asa tot mereu, munca zdrobitoare catu-i ziulica de lucru, de sarbatoare, ba si de duminica pana-n amiezi! asprimea celor mari; usoare greseli platite cu vorbe si lovituri prea grele, si silinta niciodata rasplatita cu o vorba buna macar, si dureri de dinti prapaditi de otrava plumbului, si usturaturi de urechi trase la corecturi date prost... si cate si mai cate... Avea de ce sa multumeasca maichii staritei, nu-i vorba.
Dar ... le-a rabdat toate.
A crescut baiatul canonit si muncit si a ajuns dupa ucenicie, culegator. s-a stat el asa lucrator multa vreme - si multa si grea. intr-o seara, amarat rau de saracie si osteneala, tocmai cand trecea sa se duca acasa pe drumul pe unde se-ntalnise in copilarie cu maica starita, si-a adus aminte cu dor si cu obida de ea, s-asa s-a gandit de adanc la dansa, ca numai iacat-o inaintea lui, tot asa de blanda si de trista ca s-odinioara, tot asa de tanara si de frumoasa de parca nu trecusera valurile vremii si peste ea ca peste toata lumea.
"Te gandeai la mine?
- Da maica, ma gandeam la sfintia ta, ca tare mi-e sufletul acrit si m-am saturat sa ma chinuiesc atatea ceasuri pe zi si sa nu ma procopsesc toata viata... s-mi dam cu socoteala ca sfintia ta trebuie sa ai trecere in lumea asta..."
Da, maica starita zambi cu mahnire si-i taie vorba cu bunatate:
"in lumea asta?... nu prea am trecere de la o vreme.
- si de aia vream sa te rog, zice lucratorul, sa-mi faci si mie rost de vrun noroc mai bun.
- Sa vedem... sa ma rog poate de fiu-meu.
- Da ce e fiul sfintiei tale?... are vreo putere?
- Apoi de! eu asa gandesc... Da ce ai vrea tu?
- stiu eu? as vrea sa nu mai lucrez asa de mult pentru atat de putin castig.
- Bine, zise maica starita... Atuncea, daca-i asa, o sa ma rog de fiu-meu sa te noroceasca".
si radica ochii ei sfinti si dulci cum ii cerul senin, in sus si zise:
"Fiul meu, fiul meu! fa-mi pe gand si da omului astuia necajit, ca e omul nostru, ce ma rog eu: scuteste-l de atata oboseala, si da-i si lui un dar: pentru fiece barfire ce-a trecut pan degetele si pan vingalacul lui cate trei parale, doua pentru fiece minciuna si cate o para pentru fiecare doua nerozii.
- Aoleu! maica, zice culegatorul, iar cu paraua? vaz eu ca tot nepricopsit o sa ramai.
- Taci tu, raspunse ea, si aibi credinta - vorba fii-meu: credinta ta te va mantui... Noapte buna!
- Noapte buna, maica"
si s-a dus maica starita.
- Lucratorul a pornit si el spre casa. Cand sa intre... ce sa vaza?... Nevasta-sa - ca uitasem sa va spui, de graba ce mi-e sa ispravesc, ca se si insurase - nevasta-sa aprinsese o suma de lumanari si topaia pan odaie singura.
"Ce e femeie? zise omul; ce! ai innebunit de joci tontoroiul singura fara flasneta macar?"
As! femeia n-aude, n-avede: da-i nainte! ba inca sare si-l ia de gat si pe el si-l taraste si-l invarteste, da-i la dreapta, da-i la stanga, ma rog, ca nebunii, pana ce cad amandoi pe cate un scaun gafaind. Bietul om incepe sa-si faca cruce ca de alte alea.
"Sa stii ca mi s-a smintit femeia de necazul saraciei!"
Dupa ce s-a mai odihnit ea si a rasuflat nitel, s-a sculat de pe scaun si zor-nevoie sa-l ia iar la dant. El de frica tontoroiului, zbughi pe usa-afara! Ea dupa el!... si-i spune toata pricina veseliei ei, pe cum ca pe la toaca se trantise putin obosita de spalatul rufelor si i se aratase in vis Maica Domnului si-i zisese:
"Femeie, sa scobesti cu un cutit sub vatra din tinda, si o sa gasesti acolo o oala, si ce-o fi in oala aceea al vostru sa fie".
"si uite!" zice nevasta, si ridica plapuma... Ce sa vezi! Poli, galbeni, patace, franci, bancute, hartii de 20 de 100, ba si de 1000! pe care le varsase din oala in pat.
si astfel s-a procopsit culegatorul nostru si a multumit maichii staritii ca-i menise asa de bine.
Pe urma, mai tarziu i s-a deschis lui capul si s-a dumirit cine sa fi fost calugarita, ca aici statuse putere dumnezeiasca la mijloc si ca el se procopsise asa fiindca de atata amar de vreme era culegator la un ziar mare cotidian:
Trei parale barfirea, doua minciuna, si nerozii... doua de-o para!
Norocul culegatorului
Aceasta pagina a fost accesata de 7986 ori.
