Noaptea Invierii
de Ion Luca Caragiale
Notita explicativa
Daca literatura este, in adevar, o arta, atunci se intampla cu dansa, in deosebire de toate celelalte arte, un lucru foarte ciudat. Sa vedem.
Toate artele cer de la om o stradanie mai mult sau mai putin indelungata. Muzica, pictura, sculptura, arhitectura, teatrul, pana si calaria, trebuiesc invatate incet-incet, ani intregi. Cu cat le invata omul si le patrunde, cu atat descopera ca-i mai ramane inca mult de stiut; asa s-a zis cu drept cuvant ca viata este prea scurta si arta prea lunga.
Toate - afara de literatura.
Literatura este o arta care nu trebuie invatata; cine stie cum din litere se fac silabe si din acestea cuvinte, este destul de preparat pentru a face literatura.
Deosebirea acestei nobile arte de celelalte se poate compara cu privilegiul de odinioara al claselor aristocratice; cand intra copilul nobil in armata, intra dintr-o data cu un grad inalt; nu-i trebuia, pentru ca sa ajunga polcovnic, nici vechime, nici practica, numele lui era de ajuns pentru inaintare.
Asa e si-n literatura; ai invatat alfabetul, poti fi literat. Aminteri, nici nu s-ar explica progresul si bogatia de producere a acestei nobile arte la noi.
intrebati pe un muzicant, pe un pictor, pe orice alt artist, om matur: in cata vreme ai invatat d-ta arta dumitale? Are sa-ti raspunza, daca e adevarat artist, aproape invariabil: "in foarte mult timp, vreo douazeci de ani, si tot nu o stiu bine". Dar ia intreaba si pe un june literat, in cat si-a invatat arta; are sa-ti spuna: "Domnule, literatura nu se invata; talentul este suficient; am talent, prin urmare am tot ce-mi trebuie ca sa fiu literat desavarsit".
si astfel vedem ca lumea paraseste artele ingrate, care reclama atata bataie de cap pana sa le inveti, si ca tinerimea da navala in ogorul literelor, pe atat de comod pe cat de nobil.
Dar nu numai pe calea producerii literatura-i exigenta, ci si pe calea judecarii producerilor.
Un exemplu. Ca sa judeci o opera de arta, un tablou, o statuie, o simfonie, mai stiu cu ce, iti trebuie, pe langa gustul innascut, si o deprindere indelungata, o anume pregatire, care nu se pot capata decat cu vremea.
Un muzicant batran, om care si-a petrecut o viata cu cercetarea secretelor artei sale, nu indrazneste a se pronunta asa dintr-o data asupra valorii unei produceri de scoala noua.
Un pictor, vechi mester, nu poate judeca lucrarea altuia, trecand numai pe dinaintea ei, dintr-o singura aruncatura de ochi.
Asa cu toate artele - afara de literatura. si e de drept sa fie asa; daca, pentru ca sa o faci cu succes, nu-ti trebuie alta pregatire decat scrisul, de ce ti-ar trebui mai mult decat cititul ca sa o judeci cu competenta?
stii sa scrii? esti literat.
stii sa citesti? esti critic.
Prin urmare, eu, care nu am invatat arta ce profesez, nu am deloc dreptul sa ma supar, nici cuvant sa ma mir ca d-ta, fara nici o preparare, imi critici producerile; cum mie nu mi-a trebuit invatatura ca sa le scriu, nici d-tale nu-ti trebuie ca sa pricepi producerea mea decat sa o citesti.
si iata, numaidecat am sa dau aici o novela. Eu n-am facut pana acum literatura serioasa, si ma jur ca n-am vreo prealabila pregatire pentru asa ceva; de asta data insa, m-am hotarat. Trebuie, pe langa teoria de mai sus, si un exemplu, si mi-am ales novela, un gen la moda.
Iata opera mea :
Novela
Este in ajunul invierii.
Natura, ca o mireasa rapita, care a dormit vrajita in lanturile de gheata ale unui crud urias rapitor, se desteapta fericita, gratioasa, mandra, la mangaierile dulci, duioase, molcome ale tanarului si fierbintelui sau mire care o cauta de mult, care a regasit-o in sfarsit, si care vine sa dezlege vraja de gheata cu farmecul unei sarutari de foc. Este tanarul si zburdalnicul copil favorit a lui Paste-imparat, este minunatul fat-frumos April cu parul auriu, care o ia in brate pe adormita fecioara, o alinta, o leagana, o mangaie si, cu mii si mii de sarutari, una mai inflacarata decat alta, o recheama la o noua si stralucitoare viata!
Pretutindeni este o misuiala, o forfoteala, o fierbere, o pornire de trai proaspat: muguri verzi, flori de toate firile de tort ale curcubeului, musculite sagalnice, gandaci nebunateci... Ce viata si ce veselie in totul si in toate... Totul traieste, toate se bucura.
O! primavara, junetea anului! O! junete, primavara vietii! O! noua si sublima antiteza!
si pentru ca aceasta sarbatoare a lumii intregi, cand praznuim regasirea si reinvierea copilei de imparat de catre mirele sau, fat-frumosul April, feciorul favorit al lui Paste-imparat, sa fie vrednica de asa parinti si asa copii, Cerul, parintele fecioarei, plangand de bucurie, arunca mana bogata din ochii sai pe tarinile si ogoarele muncite cu sudoarea fruntii harnicului si neobositului plugar, prietenul totdeauna credincios al Zorilor, al Namiezii si al Amurgului, iar tunetele largului vazduh vestesc, in chip de biruinta imparateasca, tutulor popoarelor si semintiilor isprava mirelui April, redesteptarea miresei lui fecioare!
Christos a inviat! vom zice maine. Adevarat a-nviat! vom raspunde tot noi. Da! A renviat Natura, a renviat viata si celor din mormanturi viata daruindu-le!
O zi frumoasa, mareata, sublima va fi ziua de maine pentru toti, pentru toti, - afara de Leiba Zibal, hangiul de la Podeni.
Cine este acest Leiba?
Este un jidan, un om, prototipul rasei lui in veci persecutate pentru defectele ei sociale, las, fricos, slab, temandu-se si de o umbra si urand pentru aceasta pe romani, pe cari-i numeste, in jargonul sau barbar, trifene goi, adica infideli spurcati, tocmai pentru ca sunt energici, indrazneti, nepasatori si voinici. El vede in indrazneala si voinicia lor o amenintare vesnica pentru lasitatea sufletului lui pururea clatinat de frica, de spaima, de groaza. El este in mijlocul romanilor, ca o hiena, fricoasa desi cruda, in societatea leilor bravi si incapabili de lasitate.
Dar sa lasam aceste consideratiuni si sa facem cititorului portretul lasului nostru erou. Iata singurul caz, in care un las poate fi erou.
Mic, slab, pipernicit, nervos, bolnav de friguri, el e cuprins de o nedescrisa groaza la apropierea noptii invierii, fiindca stie bine ca, in noaptea aceasta, un talhar are sa-l calce ca sa-si razbune asupra lui. Acela care va veni peste noapte, care trebuie sa vie, se cheama Gheorghe; el a fost odata sluga pripasita de pe drumuri la hanul jidanului. El era un om fioros, si hangiul stie ca, odata cazut in mainile lui Gheorghe, nu mai poate fi scapare pentru el. Acela, om rau si crud, il ura pe hangiu de doua ori, si ca de un vrajmas si ca de un crestin. ii promisese ca are sa vie, si acum jidanul il astepta.
Pana acolo mergea groaza lasului jidan, ca visa ziua-n amiaza mare ca cineva il ataca, in fata lumii intregi, ca un nebun furios vine in fata unei mari multimi de oameni sa striveasca, sub ochii lui, capetele copilului si balabustei lui unul de altul si sa le confunde ca pe niste oua moi. Teribil! Oribil! infiorator! Atunci sa destepta.
Dar iata ca sosia si dilijenta cu doi studenti, care mergeau sa faca Pastile in provincie, in familie.
De ce sosise astazi dilijenta asa tarziu?
La tactul postii, de unde trebuise sa ia cai odihniti; se facuse un omor, mai bine adica cinci omoruri, si se furasera patru cai. Era teribila, infioratoare, oribila infatisarea teatrului crimei. Aceasta o putea afla Leiba Zibal de la cei doi pasageri, studenti, care ospatand subt umbrar, discutau despre crima in genere, foarte emotionati de cele ce vazusera.
Ei erau doi din acei tineri care inteleg nazuintele unei lumi viitoare, care, la lumina stiintei, vad pasurile si nevoile societatii, si suferind de suferintele altora, dorind dorintele tuturor, cred si spera intr-o lume mai buna, mai frumoasa, mai adevarata, mai justa, mai echitabila. Ei erau amandoi de unanima parere ca in o mai buna organizatie economica, o organizatie sociala care sa nu lase nimica de dorit, crima nu va mai avea loc si prin urmare va trebui sa dispara de tot, sau mai bine zis sa nu mai apara deloc.
Desi jidanul nu intelegea bine teoriile inalte economico-sociale ale celor doi tineri altruisti, el in egoismul sau intelegea instinctiv ca, in organizatia actuala, care e inca foarte departe de idealul lor sublim, Gheorghe poate sa-i faca peste noapte ceea ce talharii ceilalti facusera dimineata trecuta la tactul postii...
De aci, indata dupa plecarea dilijentii ramanand singur, pe inserate, fricosul jidan intra intr-o grija omoratoare. Se puse sa incuie hanul si sa se inchida inauntru ca intr-o cetate, de unde sa reziste in ruptul capului la atacul lui Gheorghe.
Asa, inchis in cetatuia lui, ca un senior din evul mediu, care stie ca are sa fie atacat de un maret suveran insotit de o puternica oaste, el asteapta prins de frigurile groazei... Noaptea a sosit intr-un tarziu, iata soseste si momentul oribil. Talharii, cu Gheorghe in frunte, incep atacul cetatuiei. Ei au un plan lesne de inteles: sa faca patru gauri cu un burghiu mare in scandura groasa de stejar a portii; pe urma, cu un ferastrau, sa uneasca toate gaurile, si, cand acestea vor fi toate unite, patratul dintre ele sa-l traga afara, apoi, prin locul ramas gol, unul sa introduca mana inauntru, sa apuce barna care inchide poarta, s-o dea-ntr-o parte, sa deschiza poarta de perete, si sa intre la jidan, sa-l apuce in culcus.
La aceasta inchipuire jidanul, care urmarea dinauntru, dardaind de groaza, ce se petrecea afara, fu coprins de toti fiorii: era pierdut! era fata-n fata cu moartea neimpacata, moartea pe care nu forte inconstiente i-o preparau cu toata rafinata cruzime de care numai omul este capabil.
Care va sa zica, e prins in lat, in lat!...
"in lat! Iehova!" zise jidanul in sine... "in lat!"... si atunci, se batu in piept si se ruga, ca si cum ar fi cerut lui Iehova o inspiratie de mantuire.
"in lat!" mai zise el o data. Apoi dupa o zguduitura teribila, incepu sa zambeasca sardonic:
"in lat! in lat! las' sa ziche el!" si, galben, desfigurat, abatut, zdrobit, torturat de groaza apropiatei morti, disparu pe furis iute in intuneric...
Putin apoi, aparu iarasi.
Jidanul era acum gata. El combinase astfel planul sau: o franghie lunga legata cu un capatai de un butuc al garliciului pimnitei; la o potrivita lungime, pe unde era sa dispara patratul scobit, un ochi pe care il tinea deschis cu mana stanga, in timp ce cu mana dreapta tinea strans celalalt capatai. La momentul dat, jidanul da drumul ochiului si apucand repede cu amandoua mainile capataiul liber, cu o smucitura suprema trage inauntru bratul intreg.
Se intelege ca tovarasii banditului prins astfel il parasira in fuga mare: se stie ca banditii in genere sunt lasi!
Uf! Jidanul scapase: era triumfator!
Jidanul se repezi in dughiana: lua o lampa si o apropia de mana captiva. Atunci mana simti, si aceasta simtire dete jidanului o inspiratie diabolica.
El intra iarasi in dughiana, cuprins de o noua dardaiala de friguri; lua o faclie mare, o aprinse, si o fixa sa arza subt mana banditului, care nu l-ar fi crutat pe el.
Era acum, nu numai salvat, era chiar razbunat!...
Da! dar... Dar era... nebun...
Spaima pe de o parte, multumirea si emotia triumfului pe de alta ii ratacisera mintile...
Nebun! caci atunci cand propria lui balabusta si toti taranii, care, natural, de la inviere veneau la carciuma, l-au intrebat: "ce s-a petrecut, jidane? ce este?" el, cu privirile pierdute, vagi, ratacite, le raspunse ca el nu e jidan, ca el merge la lesi sa spuna rabinului ca el e crestin, fiindca el a aprins o faclie lui Christos in noaptea invierii!...
si a si pornit sa plece spre lasi.
Se facea ziua, ziua Pastilor.
Natura, ca o mireasa rapita, care a dormit vrajita in lanturile de gheata ale unui crud urias rapitor, se destepta fericita, gratioasa, mandra, la mangaierile dulci, duioase, molcome ale tanarului si fierbintelui sau mire, care o cautase de mult, care o regasise in fine, si care venea sa dezlege vraja de gheata cu farmecul unei sarutari de foc. Era tanarul si zburdalnicul copil favorit a lui Paste-imparat, este minunatul fat-frumos April cu parul auriu, care o lua in brate pe adormita fecioara, o alinta, o legana, o mangaia si, cu mii si mii de sarutari, una mai inflacarata decat alta o rechema la o noua si stralucitoare viata.
Pretutindeni, o pornire, o fierbere, o forfoteala, o misuiala de trai proaspat: muguri verzi, flori de toate firele de tort ale curcubeului, musculite nebunatice si gandacei sagalnici!
...Ce viata si ce veselie in toate si in totul!... Totul traia, toate se bucurau!
O! junete, primavara anului! O! primavara, junetea vietii! O! sublima si mai ales noua antiteza!
si pentru ca aceasta sarbatoare a lumii intregi, cand se praznuia regasirea si reinvierea copilei de imparat de catre mirele sau, fat-frumos April, feciorul favorit al lui Paste-imparat, sa fie vrednica de asa parinti si asa copii, Cerul, parintele fecioarii, plangand de bucurie, arunca mana bogata din ochii sai peste tarinele si ogoarele muncite cu sudoarea fruntii harnicului si neobositului plugar, prietenul totdeauna credincios al Zorilor, al Namiezii si al Amurgului, iar tunetele largului vazduh vesteau, in chip de biruinta imparateasca, tutulor popoarelor si semintiilor isprava mirelui April, redesteptarea miresei lui fecioare!
"Christos a inviat! jidane!" ziceau veseli romanii.
"Adevarat a-nviat!" raspundea nebun jidanul.
Da! reinviase natura, reinviase viata, si celor din mormanturi viata daruindu-le.
O zi frumoasa, mareata, sublima era aceea pentru toti, chiar pentru Leiba Zibal, hangiul de la Podeni!
Nota
in momentul cand cronica mea este deja culeasa la tipografie, un amic imi spune ca i se cam pare a fi citit odata o novela ceva cam asa.
Acum e prea tarziu ca sa mai schimbi subiectul.
Nu voiu putea fi acuzat de plagiat, caci mai la urma subiectul nu e atat de important in arta cat este de importanta tratarea.
Vedeti, de exemplu, in pictura sau in sculptura de cate ori nu s-a tratat acelasi subiect, fie profan, fie sacru, de diferiti artisti, si n-a mai facut nimeni gura.
Am incercat dar si eu sa tratez in modul meu original un subiect pe care poate l-a tratat si un altul, de unde stii? poate am avut norocul sa fac mai bine.
in fine, orisice puteti zice de novela mea! un lucru ramane netagaduit: ce stil! ce limba! ce limba romaneasca! Ei? Apoi, daca e limba frumoasa, ce mai poftiti?...
Noaptea Invierii
Aceasta pagina a fost accesata de 6934 ori.
