Leac de criza
de Ion Luca Caragiale
Cu cat se accentueaza criza aceasta economica si finantiara, care ne bantuie de atata vreme fara s-avem speranta a scapa asa de curand, cu atat mi se lamureste mai bine amintirea lucrurilor de, pe vremea razboiului din urma ruso-romano-turc. N-am pretentia sa pricep economia politica si, prin urmare, nu voi cauta sa fac vreo paralela intre starea actuala economica si starea in care se afla tara noastra pana in ajunul marelui razboi. stiu insa ca lumea toata se plangea tot asa de amar ca si astazi de lipsa banilor pe piata. O suma de negustori mari scrasneau, vazandu-si apropiata cadere; iar cat despre negustorii mici, aceia erau mai lesinati decat mustele apucate pe neasteptate de o toamna aspra si timpurie d-abia isi mai trageau sufletul. Cand ajunsese criza in toiul ei si lumea era cuprinsa de ultima deznadejde, iata ca se declara razboiul. M-am dus la un prieten, bacan mare, la pozitie principala in Podul Mogosoaii; il stiam la marginea prapastiei: faliment sigur in negot si casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu varf.
- Ai auzit? razboi! imi zice bacanul cu un ton cu totul altul decat al mahnirii.
- Atata ne mai trebuia! nene Matache, ii raspunsei eu. Razboi ne mai trebuia, ca sa ne prapadim de tot.
- Las ca-i bine, adaoga omul cu tonul si mai accentuat, frecandu-si palmele cu multa satisfactie. Iei ceva? fac eu cinste.
A facut cinste si, pe cata vreme beam un paharut de pelin, mi-a tinut o lectie de inalta economie politica:
- Criza, vezi dumneata, draguta, este paregzamplu, cum sa zic? pardon, ca o boala, ca o buba... coace, coace mereu; coace pe dedesubt si te prapadeste. Care va sa zica, daca o spargi, te-ai usurat...
Apoi, cu multa nerabdare:
- Ei! cand incepe? cand incepe? Pe urma cu mult dor:
- Aah! sa-i mai vaz o data pe amicii nostri! fratii nostri! nasi brat maladet! ca de mult nu i-am mai vazut!
Am inteles indata cu cata nerabdatoare dragoste astepta neica Matache pe pravoslavnicii nostri amici si, ca sa-i fac placere, i-am raspuns:
- Apoi, nene Matache, ii asteptam; mult-mult peste vreo patru-cinci zile trebuie sa-i vedem.
- Sa te-auza Maica Precista!... Apoi nici nu mai mergea, domnule!... Ne prapadeam de tot!... Sa vezi dumneata ce-o sa curga peste catava vreme in Bucurestiul asta parlit: lapte si miere draguta!
Mai nainte de cinci zile, primele regimente rusesti au aparut.
intai, veneau cate putine, apoi din ce in ce mai multe, pana ce, pornind in gramada mare catre Dunare, au umplut Bucurestii. si, in adevar, previziunile bacanului meu s-au izbandit cu varf si-ndesat. Sfinte Nicolae! ce ploaie, ce torente binefacatoare de carboave si de poli asupra tarii si capitalei. Ce berechet! ce belsug! Daca armatele imperiale or fi datorit in parte succesul lor peste Dunare armatelor noastre romanesti, nu putin au datorit acel succes si binecuvantarilor saracimii si saracitilor din tara si din capitala. Averi intregi aproape de pieire au fost salvate; altele s-au facut din nimic. Fireste ca asa trebuia sa se-ntample. De unde lumea toata sta cu mainile-n san, deodata s-a pornit pe o activitate nebuneasca, imediat si enorm de scump platita. Un litograf avea numai o biata presa, la care tiparea carti de vizita, cateva sute pe saptamana, indata si-a instalat cinci prese si s-a pus sa tipareasca etichete de bauturi de lux: Martell, trei stele, Champagne veuve Cliquot, Xeres scl. scl. si asa toti litografii si tipografii. Pe cand ei trageau etichetele, carutasii carau in goana sticle la pimnitele carciumarilor, prefacute in tot atatea laboratorii pentru prepararea continutului: mii si sute de brate nu biruiau sa pritoceasca sampaniile, vinurile, cognacurile si licorurile fine, in vederea carora lucrau presele.
Odai mobilate cu chirie!
Cine n-avea odai mobilate cu chirie? Familia-toata se muta intr-o sura, intr-o magazie din curte, si odaile le dedeau mobilate muscalilor. Vezi ce politicoasa si ospitaliera populatie! Doua chichinete cu cate un pat, o masa, un scaun, un lighean si o lampa trei, patru, chiar cinci sute de lei pe luna. La drept, nu era mult, fiindca nu se numara cu francul, ci cu carboava, ori mai bine cu polul: 15, 20, 25 de poli. si muscalul galant dedea fara vorba. Multi plateau asta-seara pe o luna inainte, si a doua zi dimineata repede-si faceau geamantanul si plecau... Unde? unde poruncea imparatia. Cum pleca chiriasul, repede la loc biletul: Doua odai spatioase mobilate cu luna! si iar: 15, 25 de poli. Pana seara chichinetele erau inchiriate din nou. in carciume, in birturi de orice mana, in toate localurile publice, un minut nu se oprea deverul.
intr-un birt francez de cea mai nalta clasa, am vazut cu ochii mei urmatoarele. Au intrat si s-au asezat la masa un general cu familia, Era tatal, mama, fata tanara cu guvernanta si doi baietandri. Dupa toate aparentele, era o familie foarte distinsa si foarte bogata. Au dejunat dupa maniera franceza, cu oua, un fel de bucate, friptura, prajituri, fructe si branza; au baut bordeaux si sampanie (cunosteam etichetele), apoi cafea, cognac si liqueur (asemenea). Socoteala: quaz cents cinquante francs! adica pe romaneste: patru sute cincizeci de franci! A platit generalul fara sa miste macar din spranceana, cum am plati eu sau dumneata 2 lei si 50 la lenache.
intr-o seara la Rasca-n salon, era multa lume. La o masa erau mai multi ofiteri rusi, cam trecuti. Provocati in adevar, sau numai porniti de tafna, au inceput sa injure frantuzeste pe niste mesteri romani de la o alta masa; romanii au ripostat, si de aci, dupa cateva replici violente, s-a incins o bataie in regula. Muscalii erau in minoritate: ba inca unii de la alte mese, intelegand ca n-au dreptate camarazii lor, au intervenit in favoarea romanilor. Totusi bataia ar fi continuat si desigur ar fi luat proportii primejdioase, daca un muscal, care intra pe usa, n-ar fi strigat in gura mare un nume muscalesc foarte greu de tinut minte. Muscalii batausi s-au oprit ca prin farmec inlemniti. Asta a impus si romanilor. Toti luptatorii au stat pe loc in picioare. Atunci a intrat, urmat de aghiotanti, un general era comandantul pietii. S-a asezat si el la o masa, facand semn ofiterilor sa stea fiecare la locurile lor. Atunci ofiterii muscali si romanii batausi au fraternizat si s-a baut sampanie pana la ziua de peste doua mii de franci. Cine a platit-o, nu trebuie sa va mai spun.
Bucurestii erau acum in culmea prosperitatii. M-am dus la nenea Matache. L-am gasit foarte vesel.
- Ai avut dreptate, neica Matache...
- Asa-i ca s-a spart buba, draguta? ii stiam eu leacul ei.
Zic:
- Da, neica Matache, dar eu nu-i credeam pe muscali asa galanti...
- E imparatie mare, draguta; nu-ti spuneam eu?
in acel moment, iata ca se opresc din goana trei cazaci calari, un ofiter si doi soldati. Nenea Matache si-a compus numaidecat surasul oficial, plin de gratie. Ofiterul a descalecat, a dat calul unui soldat si a suit treptele in pravalie. Era un baiat foarte frumos si foarte distins; o figura blanda si vesela; se vedea ca venise in fuga de departe si-i era degraba sa mearga si mai departe. Iata ce a targuit. A baut un cognac si a gustat un sanwich cu icre. A dat o jumatate de oca de rachiu la oamenii lui, cate o jimbla si o bucata de branza de burduf, cam tot de o jumatate de oca. Atat. A scos punga si a trantit un pol de aur pe tejghea. Nenea Matache a luat polul si i-a dat cazacului restul o jumatate de rubla. Cazacul a salutat, s-a suit pe cal si a pornit in trap mare catre miazazi. Nenea Matache a vazut ce ochi mari faceam si, om destept, a inteles ca mi se paruse socoteala prea-prea.
- Vezi d-ta, draguta, zice, ce e si cu razboiul asta! Vazusi bietul baiat! om tanar si de familie! cum il trimete imparatul sa-l prapadeasca paganii, pentru ca sa ne apere pe noi crestinii! E lucru mare, draguta!
- Da inca, zic eu, pana la pagani...
Nenea Matache a zambit cu mult inteles:
- Lasa, zice, draguta; sunt fratii nostri. Cu atata s-aleg si ei, cu ce cheltuiesc pe la noi; caci cine stie cati se mai intorc inapoi!
O lacrima de compatimire pentru soldatii imparatesti si de recunostinta pentru tarul liberator incolti in ochiul lui nenea Matache. in vremea aceasta, incepu sa treaca intre garzi calari si pihota sute de carute incarcate cu niste ladite, foarte grele desigur, deoarece in fiecare caruta erau numai cate doua. Erau bani carboave si poli imperiali! Nu ne venea sa ne credem ochilor.
- Uite, draguta, uite! Bre! ce va sa zica puterea imparateasca, draguta!
*
L-am intalnit zilele astea pe negustorul meu, foarte oparit.
- Ei? neica Matache, ce zici de criza asta?
- E lucru mare, draguta! Asa ceva nu s-a pomenit de dinaintea razboiului.
- iti mai aduci aminte?
- Frumoase vremuri!... nu mai apucam noi asa vremuri frumoase, draguta!
- si nu se vede, zic eu, nici o scapare, nici un leac... doar poate recolta.
- Ce recolta! draguta, raspunde oftand negustorul... ii stiu eu leacul crizei; dar acu nu prea sunt semne... Vaz ca fratele nostru nu mai vrea sa dea pe la noi; se duce la tarigrad prin alta parte... O fi suparat pe noi.
Leac de criza
Aceasta pagina a fost accesata de 4005 ori.
