Inspectiune
de Ion Luca Caragiale
Mai multi prietini - impiegati in diferite administratii publice - stau de vorba, la masa lor obicinuita intr-o berarie, despre chestiunile la ordinea zilei. Firesc lucru ca, dintre toate, sa-i intereseze una mai cu seama: e vorba de nenorocirea unui coleg, vechi impiegat, reputat pana mai zilele trecute ca un functionar model, ca om de o probitate mai presus de orice banuiala, si care fuge din tara lasand la casa publica o foarte insemnata lipsa de bani. Fiecare dintre camarazi comenteaza in felul sau aceasta trista aventura: unul infiereaza cu toata asprimea fapta, altul nu si-o poate explica indestul, altul incearca sa gaseasca o scuza pentru fugar; in fine, d. Anghelache deplange pe nenorocitul acela, "care nu e decat o victima a neglijentii altora!. La aceasta parere, aruncata cu toata seriozitatea de d. Anghelache, toti ceilalti fac niste ochi mari; din aceasta, vede d. Anghelache ca amicii lui nu i-au priceput deloc vorbele, si astfel se simte obligat a le da explicatiunile necesare. si nu trebuie sa uitam a spune ca dintre toti cel mai competent in materie este d. Anghelache: d-sa este manuitor de bani publici intr-o mare administratie.
- Fireste ca nu este el de vina, zice d. Anghelache. El este o victima a neglijentii altora !
- !?
- De cata vreme nu a fost controlat? De cati ani nu a venit vreun inspector sa-i verifice casa?... Mizerabilii !
- Da-mi voie! Care va sa zica, daca manuieste cineva bani publici si nu este controlat la vreme, asta insemneaza ca delapidarea, ca necinstea lui ar fi scuzabile?... Sa ma ierti !
- Ba nu te iert deloc ! striga foarte tare d. Anghelache, batand cu pumnul in masa. Nu te iert deloc, pentru ca d-ta nu-ntelegi, n-ai idee de ce vorbesti ! Cine n-ar cunoaste bine pe d. Anghelache si-ar explica tonul si manierele acestea violente prin numarul paharelor de bere consumate; insa camarazii il cunosc destul ca sa caute o alta explicatie; pe cand o cauta in zadar, d. Anghelache inghite pe nerasuflate inca un pahar si urmeaza din ce in ce mai cu caldura:
- Dumnealor sa-i traga pacatele nenorocitului! Dumnealor l-au mancat! Daca la cea dintai ciupeala ar fi venit un domn inspector si i-ar fi facut casa, ar fi gasit lipsa mai nimic... Asa e ?
- Asa e !
- si daca i-ar fi zis: "Amice, iti lipsesc patru-cinci sute de lei din casa; ia fii bun d-ta si-i pune imediat la loc, si aldata socoteste mai bine; ca foarte curand am sa viu iar sa te vizitez, si-ti declar ca nu-ti voi mai vorbi tot astfel; imediat voi raporta cui de drept! Asa e ca nu se nenorocea omul ?
- Asa e !
- Apoi daca e asa, striga d. Anghelache foarte tare, trantind cu paharul in masa, daca e asa, de ce va faceti ca nu-ntelegeti? ori sunteti idioti ? Idioti! Cuvantul acesta face pe camarazi sa nu mai inteleaga nimica. Ca sa pronunte d. Anghelache, care este un tip de urbanitate, astfel de cuvant, desigur trebuie sa fie scos din tatani. insa ce?... ce l-a putut scoate astfel din tatani pe d. Anghelache? Iata ce nu pot intelege camarazii. Dar d. Anghelache bea inca un pahar si foarte enervat urmeaza:
- stiti dv. cati bani imi trec mie pan mana ?
- Mii.
- Vezi ca esti prost ?
- Nene Anghelache !
- Mii, ai?... Sute de mii, boule !
- Nene Anghelache !
- Ce, nene Anghelache? ce, nene Anghelache?... tal! tal!! tal!!!
- Nene Anghelache, spargi paharul!
- Nu vezi ca bat de un ceas, si nu vrea sa vie mizerabilul!... tal!!! in sfarsit, mizerabilul vine... D. Anghelache isi plateste consumatia plus un pahar, care trebuie sa vie.
- Milioane, neghiobule! striga d. Anghelache. De cand crezi d-ta ca n-a mai dat pe la mine cineva, sa-mi verifice casa ?
- De cand ?...
- De acum unsprezece ani, de cand am luat-o in primire... Miseii !
- Pentru ca te cunosc toti ca esti un functionar corect.
- Corect! striga d. Anghelache fierband... Corect! De unde stiu dumnealor ca sunt corect?... Canaliile!
si aduce paharul la gura.
- Cine poate crede de dumneata ca nu esti om cinstit ? Cinstit!... Cand aude acest cuvant, d. Anghelache se scoala drept in picioare cu paharul ridicat in sus si, in culmea furiei:
- Nu va permit sa faceti glume proaste pe socoteala mea, magarilor! ca va sparg capul! Tranteste paharul de masa de marmura, prefacandu-l in tandari, si iese turbat pe usa. Lumea toata din berarie isi intoarce privirile spre masa camarazilor, cari au ramas consternati. Cateva minute, in timp ce chelnerul sterge urmele accesului de violenta al d-lui Anghelache, tac, toti cautand fiecare in ochii celorlalti o lamurire...
- Am inteles! zice unul.
- Sa stii c-a facut-o! adaoga altul.
- E pierdut, nenorocitul!
in momentul acesta, iata ca intra in berarie un domn matur. Camarazii de la masa il saluta respectuos. El se apropie cu bunavointa de dansii si le intinde mana cu un aer de vadita superioritate.
- Buna seara, baieti.
- Buna seara, d-le inspector.
- imi dati voie?
- Mai incape vorba!... si d. inspector se asaza in locul unde cu cateva minute mai-nainte a sezut d. Anghelache.
- Ce mai nou? intreaba noul venit.
- Mai nimica, d-le inspector... S-au dat lefurile astazi.
- Da?... Eu n-am fost astazi la minister, am dormit toata ziua; ieri noapte in tren n-am putut inchide ochii; era plin de deputati si de senatori... M-a chemat telegrafic ministrul sa viu de la gara drept la dansul acasa... De mane incepem sa calcam rand pe rand toate casele... Istoria nenorocitului celuia care a fugit in America a pus pe ganduri pe d. ministru.
Cuvintele inspectorului finantiar produc asupra camarazilor o asa de puternica zguduitura, incat unul, fara sa vrea si fara sa stie pentru ce, zice: "An-ghe-la-che....
- Cum ti-a dat prin cap de Anghelache? intreaba inspectorul ... Cu Anghelache vreau sa incep mane... tocmai pentru ca stiu ca la el merge lucrul mai usor... Ei ! daca ar fi toti manuitorii de bani publici ca Anghelache...
- An-ghe-la-che...
- ... n-ar mai trebui inspectori finantiari! Tot vrea guvernul sa faca economii - ne-ar putea suprima pe toti... Ei! ca Anghelache, mai rar, asa corect si serios !
- An-ghe-la-che !... sopteste aiurit impiegatul, pe cand ceilalti tac zdrobiti.
Dar d. inspector nu observa cat e de curioasa infatisarea camarazilor, sau, daca o observa, o atribuie naturalei constrangeri pe care trebuie s-o simta niste inferiori avand placerea si onoarea sa stea la aceeasi masa intr-un loc public cu un superior. D. inspector are sa se scoale de dimineata a doua zi pentru ca sa porneasca a face surprize manuitorilor de bani publici. A baut un pahar mare, il plateste, apoi intinde cu multa bunavointa mana tutulor inferiorilor si se retrage. Un moment, camarazii raman in picioare, ca tintuiti, fara a se hotari sa mai seaza jos ori sa plece, cand unul din ei rupe tacerea:
- Ce-i de facut ?
- Nenorocitul !
- Trebuie sa-i dam numaidecat de stire... Imposibil sa-l lasam asa... Cand l-o vedea pe inspector mane, ii cade dambla.
- Trebuie sa-l gasim... sa-l luam cu binisorul !
- Anghelache?... Se-mpusca !
- Nu l-ai vazut ce iritat era ?
- ii lipseste mult!...
- incai sa se faca nevazut!...
Repede camarazii platesc consumatiile, ies, se suie toti trei intr-o birje si pornesc catre locuinta nenorocitului lor camarad. Anghelache e flacau, sta cu sora-sa si cu mama lor, in Dobroteasa. E aproape unu dupa miezul noptii...
- Trebuie sa doarma nenorocitul fara grija...
- As! fara grija! nu l-ati vazut in ce hal era ?
- Eu gandesc ca-si face bagajele...
- Sa-l luam cu binisorul...
Au ajuns... in casa nu e nici o lumina. La fereastra odaii de la pod, unde doarme Anghelache, perdeaua este ridicata. Mahalaua e cufundata in deplina tacere; nici o miscare alta decat palpaiala rarelor becuri de gaz. Unul dintre camarazi bate discret la geam: nici un raspuns. Mai bate o data: acelasi rezultat.
- Doarme dus !
- Bate mai tare !
- Cine e ? intreba un glas tanar dinauntru.
- Bate mereu !
- Cine e ?
si la fereastra, apare o icoana alba cu mainile incrucisate pe piept... E domnisoara Eliza, sora lui Anghelache. Camaradul care a batut zice foarte emotionat:
- Dormeati, domnisoara Elizo ?
- Da, d-le Costica... Ce e ?
- Ma scuzati ca v-am deranjat somnul... Nenea Anghelache n-a venit ?
- Nu.
- Ne dati voie sa-l asteptam...
- il asteptati degeaba... a trimis vorba aseara pe la zece cu un comisionar, sa stingem si sa-ncuiem, ca nu vine la noapte acasa... E poftit la o petrecere cu niste prietini si nu crede sa scape pana la ziua...
- Nenorocitul!... Noapte buna, domnisoara Elizo!
- Mersi!
si icoana cea alba se retrage de la fereastra stingandu-se-n intunerec.
- Ce e de facut ?
- Dupa el!... Trebuie sa-l gasim undeva.
- Mana, birjar !
- Nenorocitul!
Unde?... unde sa fie nenea Anghelache?... De atatea ceasuri acuma, bunii camarazi il cauta, alergand prin intunericul noptii de colo pana colo, cand in birje, cand pe jos - degeaba ! Au fost de-a randul peste tot, de cate doua si trei ori, prin toate localurile de noapte, pe unde si-au putut inchipui ca s-o fi incurcat, dupa cunoscutu-i obicei la luarea lefii... Au mers mai departe: l-au cautat si pe unde nu trebuia sa-l caute... Anghelache nicaieri ! Biruiti de osteneala, demoralizati de atata nesucces, au intrat inca o data intr-o cafeneluta, unde gazul apune dupa ce a rasarit soarele. in odaita din fund, un alt camarad... La lumina spalacita a becului Auer, chipul camaradului seamana cu icoana unui martir in urma chinurilor: e alb ca varul, cu umbre albastre; falcile-i sunt inclestate; nasul tras; ochii pierduti in extaz. in mana-i asemenea alba, ca si cum pe sub piele n-ar mai curge un pic de sange, tine o lingurita, cu care amesteca, incet, incet de tot zaharul intr-o ceasca plina cu svart. Din cand in cand ofteaza din adanc pe nas, umflandu-si narile. Cum il vad, camarazii se apropie de el si-l saluta. El le zambeste - zambetul sfant al martirului, care-ntrevede, prin deschizatura regiunilor ceresti, lumina vietii eterne - si urmeaza sa amestece in ceasca fara a schimba catusi de putin masura miscarii. Camarazii, intelegand starea sufleteasca a camaradului, s-aseaza discreti la o masa alaturi si comanda cafele... Dar unul are o inspiratie si, mai putin discret decat ceilalti, se adreseaza catre omul care amesteca-n ceasca:
- Mitica... nu cumva ai vazut tu asta-seara pe undeva pe nenea Anghelache? Mitica zambeste si face semn din cap ca da. Toti trei camarazii se ridica drept in picioare:
- Unde ?
Mitica face semn cu palma stanga pe masa, adica: aici.
- Cand ?
Mitica face din buze un semn si ridica din umeri, adica: n-as putea spune precis, cand
- Spune, nene, pacatele mele! striga unul scos din rabdare! ... Cand a plecat ?
Mitica amesteca cu mana dreapta si arata cu cea stanga spre usa, adica: acusic-a plecat.
- Ci vorbeste, domnule! esti mut? ce dracu! Unde a plecat ?
Mitica lasa lingurita si zice cu o sfortare suprema:
- 'a... 'ap... 'apt...
si cauta sa prinza iar lingurita.
- Unde ?
-... 'ptaiie !
si prinde lingurita si-ncepe iar s-amestece.
- Baiete! striga unul din camarazi.
Chelnerul vine...
- A fost in urma noastra pe aici nenea Anghelache ?
- Da !
- A fost pe aici !... Cand ?
- Adineaori...
- Nu i-ai spus ca l-am cautat? ca avem o afacere foarte importanta si sa ne astepte ?
- Ba da.
- si ce-a zis ?
- A zis: "ce afacere importanta? sa ma slabeasca!
- Nenorocitul !
- si nu stii unde a plecat ?
- ... 'ptaiie !
- Cum ?
- La laptarie, talmaceste chelnerul, care e deprins cu vorba lui d. Mitica.
Peste cateva momente, o birje iese in goana pe la capul Podului catre sosea...
La laptarie, intuneric bezna.
- Ce-i de facut?
- inapoi, birjar!
- Haid' iar acasa? Trebuie sa se fi intors?
- Esti nebun? Tocma-n Dobroteasa?... Ne-apuca ziua pe drum...
- Dar putem sa-l lasam asa?... Daca nu stie nimica, se duce la cantilerie, si-l prinde acolo inspectorul... Trebuie sa stie ce-l asteapta...
Se face in adevar ziua cand camarazii ajung in Dobroteasa... Nenea Anghelache n-a venit acasa. Sunt sapte ceasuri... Peste doua ceasuri, fiecare trebuie sa fie la postul sau. in definitiv, au constiinta impacata ca si-au dat toata osteneala sa-l scape, ca buni camarazi si amici. Oamenii au facut tot ce puteau face; de acuma, aiba Dumnezeu grija de Anghelache! Cei trei camarazi se despart, sa mearga fiecare la treaba lui. Unul dintre dansii, care lucreaza la aceeasi administratie cu Anghelache, ia insarcinarea sa comunice la dejun ce s-a mai intimplat. si, in adevar, peste cateva ceasuri, la douasprece trecute ceilalti doi camarazi se-ntalnesc la birtul lor, unde al treilea vine tocmai la unu sa le comunice lucruri de o extrema gravitate.
Pe la unsprezece ceasuri, cand trebuia sa se deschiza casa, a venit inspectorul financiar, si, asteptand pe Anghelache, s-a pus sa cerceteze registrele. Pe la unsprezece si jumatate, s-a trimis un aprod cu birja acasa la Anghelache sa-l cheme, ca-l asteapta inspectorul. Aprodul s-a-ntors dupa douasprezece cu raspuns ca d. Anghelache n-a mai dat p-acasa de ieri dimineata, ca noaptea a trimis vorba sa nu-l astepte cucoanele, ca nu vine. La vorbele aprodului, inspectorul a-nceput sa raza... pe urma a cerut lumanare si ceara, a pecetluit casa si a plecat spunand ca se-ntoarce la trei.
- Nenorocitul de Anghelache !
Imediat, dupa dejun, camarazii se reped in Dobroteasa. Dar si acuma acelasi rezultat - Anghelache nu se afla. Din Dobroteasa apuca la stanga, sa iasa pe chei spre Piata Mare. Trecand prin fata morgei, vad caruta funebra: un nou oaspete a venit, satul de caldurile vietii, sa coboare in racorosul otel. Camarazii isi fac cruce si, privindu-se unul pe altul, se-ncrunta, ca si cum ar voi sa goneasca unul din mintea altuia un gand, acelasi, pe care unul altuia si l-au ghicit.
- Sarmanul Anghelache!... Unde-o fi Anghelache?
La sase seara, la Gambrinus, tanarul comunica celorlalti doi urmarea inspectiunii. La trei fara un sfert, inspectorul s-a infiintat la casa si iar a mai cercetat registrele, si iar a trimis zadarnic pe aprod in Dobroteasa. Apoi a incheiat un proces-verbal, dispunand ca, daca si a doua zi casierul nu se va prezenta la post, sa se cheme lacatusul. Pe cand povesteste camaradul, iata ca vine un baiat cu gazete; fiecare dintre cei trei prieteni ia cate una si-si arunca ochii pe ultimele informatiuni. Unul da un tipat si incremeneste cu gazeta-n mana.
- Anghelache ! Atat poate zice si intinde gazeta, in care fiecare citeste:
"Azi-dimineata s-a gasit la sosea spanzurat un om bine imbracat in varsta ca de 40-45 de ani. Din ordinul procurorului, cadavrul, asupra caruia nu s-a gasit nimic alta decat un plic cu adresa Anghelache M., maruntis in monete noua de nichel ca de saptezeci de bani si un ceasornic de argint cu monograma A.M., a fost transportat la Morga.
- Bravo! nene Anghelache !...
- Da! mai bine moartea decat dezonoarea!
- Sarmanul nenea Anghelache!
si toti trei camarazii se despart cu inima zdrobita.
A doua zi, la dejun...
- S-a deschis casa...
- ii lipseste mult ?
- Nimic nu lipseste !
- !?
- S-a gasit in plus un pol de aur romanesc din 70, invalit intr-o foita de tigara.
- !!
- Trebuie sa mergem la Morga sa-l vedem! eu nu m-astampar pana nu-l vad!
si pornesc iara toti trei. La Morga se pregatesc servantii a-l preda pe Anghelache sa-l duca acasa, fiindca i s-a stabilit complet identitatea si l-a reclamat familia. Camarazii s-au apropiat de masa pe care sta camaradul lor.
- De ce ?... de ce, nene Anghelache ? a intrebat plangand ca un prost cel mai tanar.
Dar, nenea Anghelache, cuminte, n-a vrut sa raspunza.
Universul, 24 nov. si 1 dec. 1900
Inspectiune
Aceasta pagina a fost accesata de 16704 ori.
