Grand Hotel Victoria Romana
de Ion Luca Caragiale
Eram s-asa indispus de neodihna. Toata noaptea trecuta motaisem ghemuit in unghiul unui vagon de clasa a doua, inghesuit de o companie vesela de bucuresteni care se-ntorceau de la expozitie - un potop de impresii si amintiri... Ma despartisem de ei de dimineata, s-acu pe-nserate intram in oraselul meu natal, unde nu mai fusesem de copil... Trebuie sa marturisesc ca n-am simtit "acele palpitari", care se simt la orice revedere de acest fel; ce-i drept, nici pomii si altele n-au manifestat fata cu "vechiul lor prieten" vreo deosebita emotie. De la gara trec prin niste uliti triste: miroase a scapatare si paraginire. Asta ma indispune si mai mult. Sa plec cu trasura 'nainte, pe-ntuneric si pe un drum necunoscut? Nu! mai bine sa raman aici o noapte; am nevoie de repaos; sa dorm fara clatinatura, fluiere, clopote si mai ales fara impresii mirifice de la Paris. Tocmesc trasura pe a doua zi la patru si trag la Grand Hotel Victoria Romana in centrul orasului.
Otelul meu are doua caturi. Jos e la mijloc gangul, de o parte "Restaurant et Berarie", de alta "Cafenea et Confiserie". Dinaintea "confiseriei" sunt asezate mese si scaune pana in mijlocul stradei: aci se strange seara societatea aleasa. Acum e plin de lume. Sosirea mea produce senzatie... Toti ochii se pironesc asupra-mi. Opresc o camera si stau la o masa in partea restaurantului sa beau o bere... Privirile ma sageteaza; pe langa cei de la mese, ies acuma sa se uite la mine si cei din cafenea... Un baietel ca de vreo cinci ani se scoala de la locul lui, vine binisor la masa mea si se pune, mancand dintr-o prajitura, sa ma studieze de aproape. "Nicule! vin la mama, striga o dama. in zadar; copilul, numai ochi, n-aude. Am rezistat pana aci, infruntand ploaia de sageti; privirile copilului ma biruiesc. Ma gandesc la bestiile din menajerii; ele afara de chinul dureros al captivitatii mai sufar unul, care acuma vad eu cat e de neplacut - sa rabzi, fara sa le fi solicitat, privirile persistente ale unei multimi curioase. Dar daca ar fi numai privirile! Exemplarele din menajerie, publicul este rugat sa nu le atinga; pe mine, baiatul, cu mana plina de spuma de zahar, ma si pipaie! Imposibil de rabdat... O sfortare... Ma scol in sfarsit, evitand privirile copilului, platesc si intru pe gang... Baietelul se tine dupa mine pana la scara si sta locului sa se uite cum ma sui, pana cand, facand cotul scarii, ii ies din bataia ochilor. Am scapat, dar m-a apucat capul...
...Numarul 9 - Odaia mea... E o caldura nabusitoare inauntru si miroase a vopsea cu terbentina proaspata... Sa deschiz... Ferestrele dau in ulita. in fata e o raspantie. in fund se vede foisorul de foc d-asupra casei orasului. Pe sub ferestre trece strada "Independentii", care la dreapta da in strada "Regala", strada principala din fata otelului. Aceste lamuriri topografice le datoresc chelneritii, care, manifest indispusa c-am deranjat-o, mi le da scurt, imi aprinde lumanarea si pleaca bufnind usa. De-abia acum incep sa recunosc locul. "Grand-Hotel" sta pe maidanul unde ne jucam in copilarie. Parca vaz inca maidanul plin de popor inghesuindu-se la o masa pe care o saptamana a stat zi si noapte o condica enorma deschisa. Era dupa 11 februarie. De cate ori ieseam de la scoala, iscaleam toti da, si fiecare de mai multe ori... De mici aveam sentimente civice in orasul meu natal!
Ulitele din dosul "Victoriei Romane" au ramas cum le stiam odinioara. in cele doua colturi ale raspantiei din fata, este de-o parte un birt si de alta o cafenea mica. De la fereastra mea vad bine ce se petrece peste drum. in catenea, un individ, aplecat cu pieptul pe biliard, citeste o gazeta deschisa mare pe postavul verde; intr-un colt, doarme altul cu capul pe masa. Dincolo, in birt, sunt doua femei si doi tineri; beau si rad; langa ei pe o lavita, canta doi lautari. Dupa gesturile si grimasele cobzarului, dupa miscarile ce le face cu pantecele pare a fi un cantec obscen. Daca n-ar fi trasurile, care se-nvartesc mereu pe dinaintea otelului, as auzi tot...
Zece ceasuri... Sa ma culc... Las ferestrele deschise si lumanarea aprinsa si ma asez in pat... Ma doare capul... Baiatul cu prajitura... Ce ochi!... Oare sa fi existand deochiul?... Un neastampar nesuferit imi furnica din talpa pana-n crestet... Insecte!... Iute jos din pat!... Iau lumanarea sa vad de aproape... E grozav!... Un popor intreg, ca la un plebiscit... si umbla si alearga pe cearsaful alb incoace si incolo uimite de lumina! Ce sa fac?... Trebuie sa dorm!... in pat imposibil... Trag cearsaful, il scutur bine pe fereastra si-l intind pe covor in mijlocul odaii; desfac un pachet de tutun, presar pe cearceaf si ma culc pe jos... imi arde toata pielea; nu pot adormi; sunt ametit, nervii iritati - simt enorm si vaz monstruos. Lumanarea imi da drept in ochi... Ma scol s-o mut si apoi m-asez la loc.
...Deodata sar in picioare... Zgomot mare in ulita! Merg degrab la fereastra... Cadranul transparent de pe foisorul de foc atata unul s-un sfert... Cand au trecut trei ceasuri?... Am atipit, prin urmare?... Ce e in strada?... Maturatorii orasului... Au prins un caine la mijloc. stiu... Asta e o petrecere populara, la noi; am vazut-o de atatea ori...
Cativa insi se pun la panda de-o parte si de alta a ulitei. Un caine flamand rataceste cautand dosurile bucatariilor si unghiurile unde se arunca gunoaiele. La un semnal, toti se ridica si-l impresoara din toate partile. O clipa animalul se opreste inghetat; sangele-i da navala la inima, care incepe sa zvacneasca de coaste... E pierdut!... Parul i se zbarleste pe coama. Un fior ii fulgera d-a-lungul prin sira spinarii si-i incovriga coada d-a-ndaratele, pana-i infige varful in pantece. Ochii turburi cauta incotrova un punct de scapare; dar abia se pune problema in mintea aiurita, si o piatra l-a izbit peste bot, alta la o incheietura, un lemn peste sale si altele ploua... El isi iese acum din sine: masina cea vie da drumul rezervei de energie - pentru asa moment o pastra -, nici un gand de economie... trebuie cheltuita toata! Opintindu-se din fundul rarunchilor, animalul s-avanta orbeste in fata loviturilor... Un racnet suprem! sparge randurile vrajmasilor, le scapa printre picioare si fuge uitandu-se drept si numa-nainte, fuge mereu pana da de un loc singuratic. Aci s-aseaza stins de oboseala, sa-si linga ranile si sa se vaiete discret de durere. Somnul se capata mai ieftin decat hrana si deocamdata i-e mai trebuincios: truditul trup se incolaceste binisor, inchide ochii tristi si adoarme oftand greu din afund.
- Toata intervenirea mea acum in favoarea animalului este zadarnica. Degeaba rationez eu de sus de la fereastra, ca nu le e permis unor oameni ai autoritatii sa turbere linistea noptii si somnul contribuabililor. Pot eu striga mult si bine: cine m-aude? Huiduiturile si rasetele acopar chiar glasul celui mai interesat, chelalaiturile animalului. iI mai vad doar cum se zbate sub loviturile maturoaielor, ridicand cu contorsiunile lui un nor gros de praf... Sunt nervos; nu mai pot privi; dar tot ascult... De mirare... cainele nu mai tipa deloc. A fugit!... Urmeaza rasete... Ma uit iar. Maturatorii stau tolaniti pe trotuar; iar la lumina felinarelor din colturi se vede in mijlocul stradei victima lungita - e un catel mic, alb si latos... Ma culc suparat la loc. Mai am doua ceasuri si scap... Bietul dobitoc!... Acu incep vajiiturile maturoaielor... Daca ar fi catelul favorit al vreunei dame, - parca-am vazut una adineaori la "confiserie" cu un catel in brate -, si ea ar fi amica vreunui om influent din localitate, atunci maturatorii...
Cearta jos in cafenea... S-a spart ceva... parca o usa cu geamuri trantita cu violenta... tipete de femei, strigate de barbati, fluieraturi febrile de gardisti... Aha! a venit stapana catelului. Alerg la fereastra. Nu se mai vad ceasurile la foisorul de foc; lumina de-n-daratul cadranului s-a stins; dar mai sus de foisor, arde clipind in cadenta steaua diminetei - se face ziua... E o gramadire dinaintea birtului din colt... Precupeti, care merg cu cosurile incarcate la piata... Ce sa fie?... O femeie numa-n camasa, cu picioarele goale, cu parul desprins, tine strans de piept pe un om imbracat in uniforma de politie. El lupta sa scape - ea nu-l lasa. Femeia incepe sa zbiere ragusit facand gesturi extravagante:
- Ce, domnule! care va sa zica, daca sunt o nenorocita, sa-si bata joc de niine dumnealui, pentru ca e de la politie?... si mai intai, cine ce treaba are? dumnealui a fost amantul meu?
Comisarul, indreptandu-si mondirul botit la piept:
-Sergent! E beata...la arest!
Doi insi o inhata; ea se smuceste si da sa se repeaza iar; dar un sergent voinic o apuca de brat si o-nvarteste-n loc:
- Nu zbiera si mergi! striga el scrasnind si lovind-o greu cu palma peste gura.
Aud atunci o horcaiala-necata si, in cadrul luminat al birtului, vad silueta alba a femeii ridicand in sus bratele goale cu pumnii inclestati si dand capul cu parul despletit pe spate ca si cum i s-ar fi frant gatul. Un moment se rasuceste de mijloc, apoi cade teapana pe spate in prag... Pun manile la ochi si ma dau inapoi...
Lumanarea arde-n fundul sfesnicului cu flacara din urma. Cobor iute, scol pe portar si platesc. Patru ceasuri... Luceafarul se stinge si el incet-incet: vine soarele... Trasura m-asteapta. in cateva minute sunt afara la camp. Ce dimineata! ce racoare! si ce singuratate!
Uf! Niciodata n-am sa uit ce bine m-am odihnit o noapte in orasul meu natal, la nr. 9, "Grand-Hotel Victoria Romana”!
Grand Hotel Victoria Romana
Aceasta pagina a fost accesata de 8492 ori.
