Bonbon
de Ion Luca Caragiale
Intr-o vara juca pe piata Constantin-voda circul lui Huttemann. Pe-atunci nu se pomenea inca in capitala Belgiei Orientului de cafe-chantant: alta petrecere de vara nu era decit circul, gradina Rasca si panoramele.
Luceafarul circului era domnisoara Henriette, fiica directorului: frumoasa de basmu. inalta, subtire si mladioasa ca o nuia de richita; talia nu-i trecea printr-un inel, ce-i drept, dar o puteai cuprinde desigur intr-un covrig cu susan; trasuri fine; pielita trandafirie; parul negru si cret; ochii verzi deschisi - ce raze umede aruncau acei ochi ! - gura ca o cireasa coapta; dintii marunti, cei de sus cu strungareata la mijloc... Alte signalmente n-are... ba da: in barbie o gropita si cand radea alte doua in obraji.
isi inchipuie oricine ce de cofeturi, ce de buchete, si cate batai in fiece seara intre adoratori! Dar ceva mai mult... Fata avea un armasar adevarat arabesc, favorit al ei, tanar de trei-patru ani, alb tot ca laptele, parul lucios ca sideful, coama si coada ca niste fuioare de borangic in unde, urechile stravezii si rumene, narile rosii si ochii aprinsi ca doi carbuni... Alte signalmente n-are... ba da: era pintenog la trei picioare cu cate o pata neagra. Cum era fata era si Bonbon - asa-l chema.
Dupa toate jocurile, gimnastica, sarituri prin cercuri de hartie si focuri de artificii, paiatarii, iesea si domnisoara Henriette calare pe Bonbon - o aparitie feerica. Era imbracata ca amazoana, un costum de catifea verde ca smarandul, incheiat, dinainte de sus pana jos si la maneci, cu bumbi auriti mat; in cap o toca de aceeasi stofa cu rochia cu o pana alba mare, cu manusi si biciusca tot albe. Bonbon avea coama impletita in codite prinse de panglici; capastrul si fraul de snur de matase cu un ciucure mare de ibrisim pe frunte, toate astea verzi, cu cate o margea de aur mat la fiecare innodatura.
Miscari de scoala inalta, pasuri in ritmul muzicii, salturi si complimente... si grindina de bucheturi... in sfarsit, domnisoara descaleca in mijlocul arenii, atarna fraul de oblanc, scotea din aumoniere cofeturi si le dedea lui Bonbon; apoi facea gropitele-n obraji si striga cu glasul ei de saisprezece ani:
Bonbon, embrasse-moi!
strengarul sforaia si fugea facand o suma de cochetarii. Domnisoara se supara:
Qu'est-ce que c'est que cette maniere?... embrasse-moi tout-de-suite!
El iar facea nebunii si nu vrea... Domnisoara scotea batista, o punea la ochi, incepea sa ofteze si sa planga... Atunci Bonbon se oprea din sarituri, se uita lung la ea, se apropia incet-incet si-ncepea s-o mangaie cu fruntea pe umar. Ea se-ntorcea binisor zambind si el ii dedea numaidecat o gurita:
Ah! merci!
si Bonbon pierea din arena ca prastia.
De prisos, crez, sa mai spun cate inimi nenorocise domnisoara Henriette. Cum se arata in arena, intrau fiorii mortii in sute de suflete, parca le-ar fi lucrat o baterie electrica - si se-ntelege ca, daca era vorba de baterie electrica, cei mai susceptibili, cei mai buni conductori erau telegrafistii: strajnic patimeau toti, dar dintre toti cel mai prapadit era T..., aprins la culme. De aceea ne si zicea, cum era glumet de fel:
- Nu va dati cu chibriburi pe langa mine, ca ia foc!
Telegrafistul se afla foarte incarcat de electricitate... se cam trecuse si din baut de focul pasiunii - nu-i vorba, si pana nu se pomenea de domnisoara Henriette se cam trecea el, dar acu era cu cateva grade mai sus. Avea un sfant: il pastrase ca sa-si cumpere un bilet de amfiteatru. Ce si-a facut el socoteala? sa intre in circ pe mofturi si sa ramaie cu sfantul sa ia tutun si alune prajite pentru paiate - erau doua paiate mici foarte comice si dragute. Asa, pleaca de langa noi fara veste, da vreo doua tarcoale baracii si vede in partea grajdului o spartura in uluci, de vreun stanjin de la pamant, pe unde aruncau randasii gunoiul. Se suie pe gramada de gunoi, se vara pin spartura si sare inauntru: caii se sperie, alearga randasii, pun mana pe el si trage-i, de-i scapara electricitatea. ii trag cat ii trag si-l arunca pan spartura afara.
Tot intr-un timp, noi il cautam pe dupa circ - cand ce sa-l vedem pe telegrafistul nostru? Stetea pe gunoi si reflecta adanc. Pana sa-l intrebam ce este, se scoala in picioare si dispare iar inauntru. Am auzit tavaleala strajnica in grajd si apoi ne-am pomenit cu el mototol inapoi... il ridicam numaidecat; el incepe sa-si scuture hainele si zice:
- Ce se socotesc adica nemtii? c-o sa ma prinza s-a treia oara? Parca eu sunt prost!
si ne-a povestit toata istoria... Am mers de si-a cumparat si el bilet si am intrat cu totii... Om fara parte! Domnisoara Henriette nu juca: Bonbon era indispus - ii dedesera sa bea obosit apa rece - pneumonie dubla. A trecut o saptamana si Bonbon a murit... Peste vreo cateva zile apoi a plecat si circul.
Aveam intr-o fotografie mare pe domnisoara Henriette si pe Bonbon sarutandu-se: se tot tinea telegrafistul de mine sa i-o dau si nu vream. intr-o seara, dupa multa vreme, venind vorba despre circul Huttemann a inceput T... sa planga - era iar cam trecut - si sa ma roage sa-i dau lui fotografia neuitatei Henriette. N-am avut ce-i face - i-am dat-o...
Cand scriu aceste departate amintiri, sunt gata sa ma culc. Nu mi-ar parea rau sa visez pe Bonbon si pe domnisoara Henriette; asta m-ar intineri cu douazeci si cinci de ani... Dar cine poate visa si cand vrea si ce-i place?... De una, mai bine - e rau sa visezi cal alb.
Din care se vede ca metoda chinorozului nu-i atat de recenta pe cat s-ar crede
Un creditor turbat
Quiproquo
Un LA natural
Rusine
Lupta dreapta
Bonbon
Oferta gratioasa
Revansa
Indoit lapsus
Moment de distractie
Chestie personala
Logica stransa
Exces de zel
Gluma proasta
Extemporare
Nenorocirea unei regine
Fericita improvizatie
Aceasta pagina a fost accesata de 2200 ori.
