Quiproquo

de Ion Luca Caragiale

Intr-un an cadea Craciunul sambata - sambata era ziua operii italiane. Se dedea II Trovatore. De pe la cinci ceasuri galeria gemea de mitocanime foarte vesela. Cantau tenorul Patierno, primadona Bianchi si baritonul, nu mai tiu minte cum il chema - un nume italienesc strajnic - Crampampolini, cam asa ceva - insa un excelent bariton.

Teatrul plin si artistii foarte bine dispusi. Signora Bianchi era cam dupa masa, foarte aprinsa la fata si apilpisita; tenorul era in voce, iar signor Crampampolini pranzise in compania della Bianchi, corpo di Dio!

Terzetul final din actul intai a mers admirabil, un brio rar. Aplauze nebune, galeria fanatizata. "Bis! bis!" A doua oara bucata merge si mai cald. Cantaretii sunt chemati la rampa de doua, de trei, de patru ori. Cativa amatori furiosi incearca sa cheme pe artisti a cincea oara; de asta data nu mai se prinde: se mai aud fara rasunet ici si colo cateva batai in palme umflate si ostenite, si-n sfarsit un glas mitocanesc din galerie porneste risolutto fortissimo

-Bravo!... Pascali! Matilda! Dimitriade!



 Din care se vede ca metoda chinorozului nu-i atat de recenta pe cat s-ar crede
Un creditor turbat
Quiproquo
Un LA natural
Rusine
Lupta dreapta
Bonbon
Oferta gratioasa
Revansa
Indoit lapsus
Moment de distractie
Chestie personala
Logica stransa
Exces de zel
Gluma proasta
Extemporare
Nenorocirea unei regine
Fericita improvizatie


Aceasta pagina a fost accesata de 2164 ori.