Calul dracului
de Ion Luca Caragiale
Era odata, la marginea unui drum umblat, o fantana, si langa fantana sedea jos o baba, ghemuita pe niste zdrente de cerga, si morfolea-n gingii un crampei de covrig muiat intr-o nastrapa cu apa rece. Cand vedea drumet, or pe jos, or calare, or cu carul, lasa baba covrigul din gura, intindea dreapta si se milogea tanguios numai din varful limbii: "Faceti-va mila si pomana, maiculita, de o biata pacatoasa fara putere!" Daca-i da cineva ceva, zicea baba: "Bogdaproste, maiculita! Dumnezeu dragutul sa primeasca!... de unde dai sa sporeasca si sa izvoreasca!" Rar se-ntampla crestin drumet sa treaca pe langa asa batrana nevoiasa si sa nu se-ndure macar cu ce, dupa potriva lui; daca nu o lescaie, macar o farama de paine; daca nici atata, barem o vorba buna. Cand ii zicea vreunul: "Crede, batranico, altadata!" ea raspundea: "Crez, maiculita, crez... sa ne creaza Dumnezeu pe toti, dragutul!" Pe urma isi muia covrigu-n nastrapa si s-apuca iar de morfolit.
intr-o zi, fiind targ devale, a-nceput dis-de-dimineata sa se care intr-acolo lume dupa lume de la deal. La dus, i-au mai zis babei cate unii "crede"; da spre seara, la-ntors, i-au dat care ce l-a lasat inima... Pacum e obiceiul la targ: targuieste omul ce targuieste, cumpara, vinde; apoi, mai cu rachiu, mai cu vin, mai cu vorba, se-nveseleste, si pe urma isi mai aduce aminte si de sufletul raposatilor si le da pomana dupa putere. si asa, a ramas baba pe ziua aceea multumita destul cu traista plina.
incet-incet, pe-nserate, s-au imputinat drumetii; tot mai rari si mai rari, pana n-a mai trecut nimeni dupa asfintitul soarelui, cand s-a aratat si luna la rasarit. Dac-a-nnoptat bine, a cautat baba-n traista si a scos niste turta dulce, capatata de la una dintr-un card de fete, care trecusera p-acolo cantand, chicotind si facand fel de fel de nebunii, cum fac toate codanele cand se-ntorc aprinse de la joc, ca-n targ fusese hora mare. A muiat baba turta dulce, a gustat-o si zice:
- Bogdaproste! am avut o zi cu noroc astazi... S-o tie Dumnezeu dragutul pe fata aia, s-ajunga la batraneti frumoase, ca mine!
Pe urma s-a infasat baba-n cerga ei, si-a pus traista capatai si s-a ghemuit de-a binele culcata pe partea stanga, cu spatele la luna, sa nu-i dea lumina-n ochi... Tocmai bine de dormit... Nici prea cald, nici prea racoare; de vant, nici suflare; pe camp, asa liniste de toate patru partile ca se puteau auzi cum taraiau si forfoteau ganganiile, mis-mis pan pais, si apa cum galgaia afara din ghizdul fantanii printre pietricele - ca asa e apa, ca viata omului! atata numa, ca viata curge cat curge si pe urma sta; dar apa curge mereu de cand lumea si cat lumea n-o sa mai stea...
Baba-nchisese ochii si, cu gandul cine poate sti la mai ce, ofta din cand in cand... si nu-i venea somnul; iar se mai gandea, ofta si misca, sa-si potriveasca oscioarele mai odihnit, geaba! nu putea macar atipi. Se urcase luna cam de doua suliti, cand iaca, i se pare babei ca vin pasi de la deal dinspre partea apusului. Trage cu urechea si aude bine ca s-apropie drumet; mijeste ochii, si-l si vede aci-aci. Se ridica de mijloc, intinde mana si-ncepe duios, dupa canonul ei:
- Faceti-va mila si pomana, maiculita, de o biata pacatoasa fara putere!
Totdeodata, drumetul a sosit in dreptul fantanii; abate din drum spre baba si-i zice:
- Buna seara, babuto; da... n-ai adormit inca?
- N-am adormit, maiculita; ca n-am somn, vai de pacatele mele!
Drumetul se asaza jos langa baba, in bataia lunii, si rasufla adanc de oboseala...
- Da de unde vii dumneata, maiculita, de-ai intarziat asa pe drum?
- Hei! de unde viu eu... viu de departe...
- De departe, ai?... si... un' te duci?
- Hei! unde ma duc eu... ma duc departe...
- Departe, ai?... Da... cum te cheama pe dumneata?
- Prichindel ma cheama...
- Da... de cati ani esti?... ca te vaz crud de tot...
- Merg pe saptesprece...
- Da... parinti ai?
- N-am, c-am fost copil lapadat...
- Da... fratiori mai ai?... surioare?
- Oi fi avand, dar nu-i cunosc...
- Cum, ai fi avand si nu-i cunosti?... Ce vorba-i asta?
- Pai nu-ti spusei c-am fost copil lapadat?
- Bine, aia am inteles eu; da vorba e, vreau sa stiu...
- Ia asculta, babo, adica de ce ma-i fi descosand asa?
- Ca vreau sa stiu si eu...
- Da ce-ti pasa dumitale?
- Cum sa nu-mi pese, ma? intreaba baba cu mirare... stii ca-mi placi! Cum, adicatele! nu trebuie sa stiu eu ce pramatie de calator primesc noaptea-n gazda?... ai?
- Da; da iar asa, sa-mi numeri toti dintii din gura...
- Uite, ma!... da ce, ti-i scot daca ti-i numar? A facut haz baiatul de vorba babei si zice:
- Aoleo! la buna gazda avusei noroc sa pic!... in loc sa ma-ntrebi: "Ai mancat tu ceva, ma baiete, astazi?... ti-o fi foame?" dumneata imi ei tacrirul pe nemancate.
- Pai ce stric eu?... tu de ce esti gagauta si taci?... N-ai aflat tu ca, pana nu plange copilul, nu capata tata?...
- Ba, aia am aflat-o eu; da, daca m-ai navalit cu intrebarile, cand era sa-ti spui?
-Vino-ncoace, terchea-berchea!
si zicand astea, scoate din traista o costita de purcel, niste colaci si turta dulce si mere, si i le da:
- Ia colea si trage-i falci, ca dinti, slava Domnului, vaz ca ai.
A mancat baiatul cu pofta mare; i-a multumit gazdei si s-a aplecat la fantana sa bea.
- Ce faci, ma?
- Ce sa fac?... vreau sa beau.
- Pai, apa rece sa bei dupa costita afumata? Ia colea!... si i-a dat din desaga un clondiras cu rachiu de izma.
- Sa-nveti de la mine, ma baiete: sa nu bei apa dupa lucru gras, ca ti s-apleaca... Ai inteles?
- Am inteles... Da multe mai stii dumneata.
- stiu, fireste; cum sa nu stiu?... ca pan la varsta asta, de ma vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un caine prin apa... Vorba aia: uita-te la fata si ma-ntreaba de viata... Ehei! fatu-meu; cand as sta sa-ti spui cine sunt eu...
- inteleg, a zis baiatul cascand; da vorba mea e, noaptea asta nu ne odihnim noi de loc?... e cam tarzior...
- Sa se culce cui i-e somn, fatu-meu!... eu stiu ca mi s-a speriat de tot somnul; pot sta de vorba pan' la ziua, daca poftesti...
- Dumneata ai fi putand, ca n-ai umblat toata ziulica, doua postii ca mine, pe jos... Da eu tare as vrea sa ma odihnesc, drept sa-ti spui.
si iar a cascat.
- Atuncea - zice baba - culca-te tu, somnorosule; ca eu mai stau... Ia cerga asta si te-nveseleste, ca despre ziua se lasa racoare. Daca s-a culcat si s-a-nvelit baiatul, zice baba:
- intoarce-te pe partea ailalta, ma; sa nu-ti dea luna drept in ochi... Vrei sa-ti spui un basm, s-adormi mai bine?
- Spune.
- Da, vorba e, asculti?
- Ascult.
- ... A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi...
- ... nu s-ar povesti... a mormait baiatul.
- Bag sama pe asta-l stii... zice baba.
- stiu numa-nceputul.
- Ei! inceputul nu-i nimica; sa vezi dumneata mijlocul si sfarsitul...
si a urmat asa:
- ... pe cand se potcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fier si...
- ... si sarea pan la cer... iar a mormait baiatul.
- Ma, spune drept... daca-l stii pe asta, sa-ti spui altul.
- Da-i-nainte, babo, si nu mai ma sacai!
- Apoi, atunci, taca-ti fleanca s-asculta!... A fost odata un imparat s-o imparateasa, bogati nevoie mare, putrezi de bogati; si se tot ruga la Dumnezeu sa le dea si lor macar un copilas... si se tot ruga, se tot ruga, si degeaba se tot ruga... si asa, cand si-a pierdut ei toata nadejdea, ca erau batrani-batrani, cocliti de batrani, numai iacata ca vine o tiganca, mai batrana ca ei, si zice sa le dea cu ghiocul...
Aude baba ceva si se opreste din povestit... Prichindel jos sforaia, si luna sus de trei suliti si mai bine... Baba s-apleaca pe o rana, sa-l vaza daca-i invelit cumsecade, ca-i era mila de el; cand se uita de-aproape, vede intr-o parte invelitoarea baiatului cam ridicata; i-o apasa... cerga iar se ridica; iar i-o netezeste-n jos... cerga iar in sus. Zice baba-n gandul ei: "Ia sa vedem mai bine"... si trage incetinel cerga, pune mana si da de o coada. "Am inteles!" Lasa cerga la loc binisor peste baiatul adormit, si s-apuca sa-l mangaie bland pan par; o ia-ntai de la ceafa si, cand ajunge cu mana spre frunte, da de doua cucuie tari - ce mai incape vorba? -, niste cornite in lege.
- Ei! zice baba, d-astia mi-ai fost?... Lasa, ca-ti cunosc eu dumitale mestesugul!
ii infige o mana-n par si cu alta l-apuca de coada si trage s-asa s-asa. Baiatul sare din somn:
- Ce e, babo?
- Bine, ma puslama, ca n-am sa-ti zic mai frumos!... dupa ce te-am gazduit, te-am ospatat si cinstit boiereste, tu, gogeamite flacau in putere, sa-i tragi la aghioase, si eu, o biata neputincioasa, sa motai desteapta, sa-ti spui basme si sa te apar de muste... ai? Pai ce fel de vorba-i asta?... Scoala, dulaule, c-ai dormit destul! Uite, ce luna frumoasa!... hai ne plimbam...
- Ce, nu ti-e bine, babo?... Culca-te acolo si lasa-ma sa ma odihnesc... Nu ti-am spus ce obosit sunt?
- Ia, nu mai umbla cu mofturi... parca nu stiu...
- Of! Ca multe mai stii!
- Sa stii tu, ca, daca-i la o adica, te stiu si pe tine cine esti... Cui le tai tu?... ba, ca esti copil sarman; ba, ca n-ai frati; ba, ca esti prapadit de drum... Parca nu ti-am vazut eu podoabele, ghiavole!... Ce crezi?... Hai scoala, sa ne plimbam! n-auzi tu?
si iar il zgaltaie...
- Astampara-te, babo, si ma lasa!
- Nu te las, cioflingarule, pan' nu ne plimbam... num-asa, nitelus, de colea pana colea, doar de mi s-o face si mie somn... Haide, scoala!
- Ei! zice baiatul; mi-am gasit beleaua eu baba asta... intelege odata, babo, cand iti spune omul!...
- Da tu, om esti?
- Da ce sunt?
- Om, ai? Da cine moas-ta a mai vazut om cu codita si cornite, ma?... Vrei sa ma tragi pe sfoara, tu, pe mine? Hehei, baiete! nu ma cunosti cine sunt... Eu... d-astia maruntei ca d-alde tine... Sa-ntrebi odata pe frate-tau, pe Aghiuta - cu ala barem ne cunosteam de mult - sa-ti spuie el; si tu sa-i spui de la mine, c-am zis eu asa, ca de ce nu mai da p-aci?... Ce? E suparat?... Hai ne plimbam... Scoala odata, ca te plesnesc!
Da diavolul - ce alta are de lucru decat sa ispiteasca si sa pacaleasca pe bietii muritori, si sa-si bata joc de sufletul lor? -uciga-l crucea! Ce se gandeste afurisitul de Prichindel, vazand ca nu-i chip aminteri sa scape de baba? se ridica de mijloc si zice:
- De! babuto, ce sa-ti spui?... Cum mi s-a speriat si mie somnul, parca-parca mi-ar placea sa ma plimb pe luna.
- Pai, atunci, ce stai?... Haide!
- Da, da nu pe jos...
- Da cum, ma?... calare?
- Calare, fireste; calare, merg.
- Uite, mai! tu esti cam ticnit pesemne... Da un' sa-ti gasesc cal acusica?... Ce, acilea sunt grajdurile lui tat-tau, sa bati numa-n palme si sa-ti vie bidiviul gata la scara?... imi pare rau de boiul taul... ce nu te gandesti cand vorbesti?... nu sade frumos!
- Pai, eu "cal" am zis?... am zis "calare".
- Adicatele, cum vine vorba' asta?
- si mie-mi pare rau de dumneata, ca-mi spusesi adineauri ca stii multe si le-ntelegi pe toate, si atata lucru, bag seama, nu pricepi...
- Ce sa pricep, ma?
- Dumneata vrei sa mergem la plimbare...
- Ei! da...
- Ei! eu merg bucuros, da numa calare merg... Ei?
- Ei?
- Ei! ia-ma dumneata in carca, si hai sa ne plimbam... Uite, ce luna!
- Nu ti-e rusine! zice baba; coscogea flacaul zdravan, in floarea varstei tale, sa te bucuri tu la o biata sontoroaga de batrana ca mine, fara putere... sa te duca-n carca oscioarele mele!... Auzi-auzi!
- Rusine, nerusine, asta e... Daca poftesti, bine; de unde nu, lasa-ma sa dorm.
- Asa ti-e vorba?
- Asa... Daca esti batrana fara putere, ce-ti mai arde de plimbare?... Stai de-ti odihneste "oscioarele"...
si zicand astea, Prichindel s-a asezat la loc sa doarma... Luna sclipea deasupra de tot... Baba s-a culcat si ea; a-nchis ochii, si a stat asa cat a stat; s-a mai invartit, s-a rasucit, cand asa, cand aminterea, si zice:
- Ai adormit, Prichindel?
- Iar, babo?
- Ia, scoala, ma, sa-ti mai spui o vorba...
- Care vorba?
- Ma, Prichindel, da daca nu te-oi putea eu duce, ma? ca tu trebuie sa fii greu, cum te vaz eu, voinic...
- Noi sa-ncercam... Ce paguba?
- Ei! bata-te vina sa te bata!... Auzi dumneata, neiculita, dracia dracului! ce i-a dat lui Tartorul pan cap: zor-nevoie, la plimbare de-a calare!!... Ma, baiete, hai mai bine pe jos, ca-i mai frumos...
- Pe jos nu pot.
- Nu?
- Nu...
Mai tace baba ce mai tace, si pe urma:
- Ei! hai, scoala... sa vedem ce putem!... sa-ti fac si hatarul asta... sa nu zici!
S-au ridicat amandoi... Baba s-a pus piua, si striga lui Prichindel:
- Haide, hopa!
- tin-te bine, babo !
si tup odata! in carca babei; iar baba:
- Ma, baiete, asculta; sa nu te lasi greu si sa nu-mi dai prea des calcaie ca ageamiii!... Apuca-te numa bine cu amandoua mainile pe dupa gatul meu!... Haide, gata!
...Bine-i spusese baba ca ea stie multe si el mai nimic. Prostul de Prichindel - drac-drac, da n-a-nteles. Cum a luat-o de gat, baba s-a scuturat de zdrentele si uraciunea ei si deodata s-a prefacut intr-o femeie tanara si voinica, inalta si frumoasa ca o zana, stralucind si ea pe pamant cum stralucea luna-n cer - fiindca baba asta era o fata de-mparat mare, care, de mititica se dedese la stiinta fermecelor si la mestesugul vrajitoriei, si, pentru pacatele ei, fusese blestemata sa se preschimbe in hodoroaga cersetoare si sa nu-si mai ia infatisarea ei de mai-nainte decat atunci cand o putea pacali pe dracul, ba inca, si atunci, numai pe vremea noptii. Asa, pana sa va lamuresc in aste cateva cuvinte, baba, adica fata de-mparat, or zana, cum poftiti, era departe cu Prichindel. Alerga usor ca vantul de parca n-atingea pamantul; ii zbura pe deasupra capului lui Prichindel parul ei balan despletit; iar in lumina lunii, falfaia in fel de fel de ape zabranicul vioriu tesut in fluturi si-n fire de argint, cu care era-nvaluita...
Mult au alergat asa...
- Sa stam, sa mai rasuflam! a zis Prichindel ametit, cand au ajuns intr-o pajiste.
Dar ea, ce sa-l asculte?... De unde-si mai potolise fuga, s-a pornit iar si mai repede, si tot mai repede, pan-au dat intr-o lunca plina numa cu trandafiri albi mirositori, si aici a-nceput ea sa se domoleasca si incet-incet sa mearga in pas... Apoi, oprindu-se locului, zice:
- Asculta!
si deodata, in tacerea aceea plina de lumina lunii, s-a auzit din umbra unui tufis glas de privighetoare.
- iti place, draga Prichindel?
- Strasnic! a raspuns el.
- iti pare rau ca ti-ai pierdut somnul pentru plimbare?
- Ei as!
- Vrei sa mai mergem?
- Hai-nainte!
si iar a pornit fata de-mparat...
S-au plimbat mult si multe lunci au vazut cu cate flori! si atatea cantari de pasari, care mai de care, au auzit!... Dar cand, departe de tot dintr-o padurice ieseau in largul campului inspre rasarit, deodata striga cu groaza Prichindel:
- Se crapa de ziua!
Ea se opreste scurt, se uita-n zare, vede-n adevar mijind zorile, si... p-aci ti-e drumul! si tin-te, goana!... Zbura cum zboara calul-dracului, peste mosoroaie, gropi, maracini, busteni, balti - ca bietul Prichindel vedea jucand pe cer trei luni in loc de una. Cum a sosit intr-un suflet inapoi la fantana, l-a aruncat pe diavol cat colo mototol; iar ea s-a scuturat si-ntr-o clipa s-a ghemuit pe cerga jos - tot baba de cu seara... El s-a ridicat zdruncinat de cazatura, si zice:
- Mai ramai sanatoasa, babo!
- Umbla sanatos, Prichindel maica!
A plecat baiatul sontac-sontac inapoi la deal catra asfintit unde scapata luna... Dar baba striga dupa el:
- Ma! n-auzi tu?... cand mai vii p-aici?
- Altadata... Cine stie cand? a raspuns el fara sa se mai uite-napoi.
- Ma, baiete, asculta... sa nu uiti sa-i spui lui frate-tau ca-l astept negresit... Ai auzit?
Da, pana sa ispraveasca ea, baiatul a pierit, parc-a intrat in pamant.
Ofteaza baba si se culca; dar n-apuca sa-nchiza ochii bine si aude glasuri de drumeti. Se ridica de mijloc si, cu mana-ntinsa, incepe duios, dupa canonul ei:
- Faceti-va...
Cand unul dintre drumeti ii taie vorba:
- De dimineata te-ai sculat astazi, babuto!
- Ce sa fac, maiculita? daca n-am somn, vai de pacatele mele!... Faceti-va mila si pomana de o biata pacatoasa fara putere!
- Crede, batrano! zice alalalt. si isi vad oamenii de drum.
- Crez, maiculita, crez! sa ne creaza Dumnezeu pe toti, dragutul!
Pe urma, scoate din traista o bucatica de covrig, o-nmoaie-n nastrapa si-ncepe s-o morfoleasca-n gingii.
Calul dracului
Aceasta pagina a fost accesata de 15584 ori.
