Boborul
de Ion Luca Caragiale
In secolul nostru s-a nascut si s-a sfarsit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric constiincios sa-l piarza din vedere. Voi sa vorbesc despre Republica de la Ploesti, un stat care, desi a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagina celebra in istoria contemporana. Nascuta din, prin si pentru popor, pe la doua ceasuri in dimineata zilei de 8 august 1870, tanara republica a fost sugrumata in aceeasi zi pe la ceasurile patru dupa-amiazi. Nu face nimica! marirea si importanta statelor nu se judeca dupa extensiunea si durata lor, ci dupa rolul mai mult sau mai putin stralucit pe care l-au jucat in complexul universal.
Cadrul meu e prea stramt ca sa pot inchide intr-insul istoria generala a veselei republice podgorene. Voiesc numai sa contribuiesc si eu la consemnarea materialului necesar unui viitor istoric; si sunt autorizat a o face - eu am fost cetatean al acelei republice. Am asistat la marirea si decadenta ei, si nu in calitate de gura-casca, ci in calitate oficiala. Cand poporul a calcat politia, eu m-am repezit si am dezarmat pe un subcomisar de serviciu, luandu-i sabia din cui. M-am incins cu ea, si am avut norocul sa treaca atunci pe langa mine Prezidentul Republicei. Eram de saptesprece ani; infatisarea mea hotarata atrase privirile Prezidentului - ma numi subcomisar in locul zbirului pe care-l dezarmasem.
Astazi, cand sper ca s-a prescris vina mea contra monarhiei, am curajul s-o spun cu mandrie. Da, am fost unul dintre cei mai aprigi sustinatori ai ordinii in Republica Ploestilor. Ceasuri glorioase, n-am sa va uit! seful meu, politaiul, era simpaticul si bravul Stan Popescu, unul dintre cei 1.000 ai lui Giuseppe Garibaldi - volintir in Italia, volintir intr-o revolutie polona, vrajmas jurat al tiranilor si frate pasionat al poporului. Cu astfel de sef, mergi in foc bucuros pentru o idee mare.
De cu seara din ajun, 7 august, mai multi conspiratori, intre cari si Stan Popescu, asteptand vesti (de unde? istoria nu poate inca spune), jucasera, in salonul de la otel "Moldova", la chilometru. Ce insemneaza la chilometru? E un joc inocent, foarte putin complicat - iata. Jucatorii, indiferent de numarul lor, se aseaza la o masa in coltul unui salon. Se aduce fiecaruia cate o sticluta de vin. incep sa bea. Cand unul si-a ispravit portia, asaza sticla goala pe jos, langa zid, in lungul salonului. A doua sticla golita, o asaza cu fundul in gatul celei dintaia, si asa mai departe, pana cand sirul sticlelor ajunge la zidul din potriva - la chilometru. Cel ce a ajuns mai intai la chilometru a castigat partida - ceilalti trebuie sa-i plateasca sticlele baute, in proportie dreapta cu numarul de sticle ce le lipseste lor pana la tinta. Se intelege, cand jucatorii sunt toti de talie, se-ntampla sa se joace o contra si adesea partida sa fie remisa. in seara aceea, Stan castigase cu mare avans partida-ntaia.
Pe la unu trecute, dupa miezul noptii, cand era sa se-nceapa o noua partida, se aud trei lovituri rare in geam. Toti jucatorii, uitand de petrecerea lor inocenta, se ridica incruntati. Tocsinul sunase. Cauza sfanta a poporului ii chema pe campul de onoare. Era ceasul actiunii... Toti pornesc tacuti si hotarati in gramada. Ies pe gangul otelului si apuca spre obor. Palcuri-palcuri vin din toate partile; se contopesc toate gramada; cu cat inainteaza acest brav popor, cu atat numarul sporeste.
La 2 si jum. despre ziua, telegraful e in mana republicanilor; toate firele rupte si mai ales casa confiscata.
La 4, usile temnitei de pe drumul Rudului se deschid pentru cativa republicani inchisi in preventie.
La 5, batalionul de linie din cazarma de la Sf. Nicolae face act de supunere in manile Prezidentului.
La 5 si jum., politia republicana este organizata; poporul, ca garda civica a Republicei, e inarmat cu sabii confiscate de la pompieri si de la ipistati, cu pusti de vanat, cu pistoale si reteveie.
La 6, in Piata Unirii plina de popor - tocmai pe locul unde se ridica astazi mandra statua Libertatii (cetatenilor ploesteni, Natiunea recunoscatoare!) - Prezidentul, urcat pe un scaun de tocat carnati, citeste actul solemn al intemeierii Republicii.
La 7, se desfunda in toate raspantiile boloboace, in sunetele marsului eroic de la '48.
La 8, o parte din popor, cu politaiul si un taraf de lautari, mergem la gradina Lipanescului.
Aci, pe iarba, se-ncinge un ziafet nepomenit in analele celor mai batrane republice. Gratarele sfaraie aruncand in aer valuri de miros fierbinte si gras, ca niste altare antice pe cari se ard ofrande unui zeu tutelar. Canalele o data deschise nu se mai inchid. Boloboacele golite se rostogolesc hodorogind departe, ca niste ruginite institutiuni ce nu mai corespund exigentelor moderne, si, in locul lor, se-mping cu greutate alte boloboace pline, ca niste reforme pe cari le reclama spiritul progresist al timpului si interesele vitale ale societatii. Ce veselie! ce avant! ce entuziasm!... A! sunt sublime momentele cand un popor martir sfarma obedele si catusele tiraniei si, aruncandu-le departe, tare de dreptul sau, fara ura, uitand trecutul odios, inchina des, dar sincer, pentru sfanta Libertate si - te pupa! O!
Eram la Lipanescu-n gradina de vreo cateva ceasuri. Uraganul entuziasmului crestea mereu, cand o onoare nenchipuita veni sa-l ridice la paroxism. Prezidentul - el, in persoana! - urmat de un adiutant, veni sa viziteze petrecerea noastra populara si sa sparga o oala cu poporul lui. Marele om ne zise cateva cuvinte. Era incantat de purtarea bravilor sai ploesteni, cari au stiut ca totdeauna sa se sacrifice pentru libertate. A fost un fanatism; o furie! Oalele toate de pamant, caciulile-n sus si "Ura! Vivat Republica!" Prezidentul a plecat, luand cu dansul pe Stan Popescu, politaiul... incet-incet, cu ultimii carnati, cu ultimele fleici si oale, se strecura si poporul martir... Probabil cheltuiala frugalei gustari populare ramase sa fie trecuta in viitorul buget al Republicei.
Mi-adusei aminte ca am parinti, cari m-asteptau, si ma dusei degrab acasa incins cu sabia mea peste jiletca. Raposata mama era foarte buna, dar o femeie de moda veche, un spirit reactionar; era departe de a-ntelege importanta politica a formelor democratice. Aflase tot ce se petrecea in oras si tremura de grija mea vazand ca nu viu la dejun. Mi-a facut o scena grozava - ca de ce m-am amestecat cu derbedeii, ca doresc s-o fac de ras in mahala, ca vreau sa grabesc, poate, sfarsitul lui tata, care era greu bolnav; pe urma mi-a poruncit aspru sa raman acasa; in zadar am protestat; in zadar i-am spus, aratandu-i arma, ca am o functiune publica de indeplinit: mi-a luat sabia, pe care a aruncat-o, unde? nu stiu, si mi-a incuiat ghetele si palaria in scrin. O saptamana m-a tinut astfel captiv, pana s-a potolit primejdia. Atat mai bine! Cand eu plangeam acasa de ciuda soarta rusinoasa a sabiii mele, ce se-ntampla in inima Republicei?
Pe la trei si jumatate dupa-amiazi, in vagoanele de material ale liniei ferate Bucuresti-Ploesti, atunci inca-n constructie, sosea grabnic in Republica un grozav oaspete. Ce era? Era Reactiunea. Reactiunea cu tot ce are ea mai oribil si mai hidos - un batalion complet de vanatori sub comanda maiorului Gorjan. Cum pusera piciorul pe pamantul sacru, incepura vanatoarea dupa republicani. Reactiunea cauta insa mai cu seama pe Prezident; dar acesta, printr-o inexplicabila coincidenta, iesise prin granita de rasarit a Republicei, bariera Bucovului, pe cand Reactiunea intrase pe granita de apus, bariera Rudului. in trei ceasuri de goana, vanatorii arestara mai bine de sease sute de copii ai poporului. Puscaria si patru hanuri, prefacute in puscarii, gemeau de republicani. Cuminte mama! Dumnezeu s-o odihneasca! Era o femeie fara multa invatatura, dar ce prevedere politica! Daca ma prindea Reactiunea cu sabia la brau!
Reactiunea restabili cu brutalitate statu quo ante. Pe Prezident l-au prins calaretii prefecturii catre seara de tot, pe drumul Buzaului, dincolo de Lipia, la vreo doua posti departe de granitele rasaritene ale Statului sau. Cand i-au strigat calaretii din goana: "Stai!" el, care era pe jos, a avut curajul sa stea. Iar cand l-au intrebat: "Ce faceai aici?" el a raspuns scurt: "Ma plimbam". si fiindca este indiferent, cand te plimbi, daca te plimbi asa ori asa, l-au pus mizerabilii sa se plimbe-napoi. Tot inapoi si iar inapoi! niciodata inainte! iata deviza Reactiunii.
Dar politaiul?... Ce se facuse Stan Popescu? Se dusese sa ia in posesiune jetul lui de musama in cancelaria politiei. De doua zile nu dormise... Partida la chilometru... apoi alergaturile cu poporul... pe urma festivitatea de dimineata la Lipanescu... entuziasmul... Se simtea zdrobit, si era atat de placuta racoarea in cancelarie. O dulce aromeala, foarte naturala dupa atatea emotiuni, dupa atata triumf, ii apasa cu putere brava cerbice. Omul isi incrucisa manile pe biuroul sau, isi aseza bine capul si, gandind cu drag la viitorul tinerei Republice, adormi butuc.
Pe dansul il cautau mai intai dupa Prezident - a carui urma o aflasera si in goana caruia pornisera calaretii - si l-au si gasit. Maiorul Gorjan, dand usa de parete, intra cu zbirii sai in cancelarie. Politaiul horcaie cu capul pe masa. Maiorul face patru pasi mari si trage o puternica lovitura cu palma pe masa. Stan Popescu tresare cu ochii carpiti.
- Cine te-a pus pe tine aici? racneste strasnic reactionarul.
- Boborul! raspunde foarte ragusit republicanul.
Atata i-a trebuit Reactiunii! Cand a auzit de bobor, a turbat: l-a si-nhatat pe Stan si, valvartej cu el, drept la hanul Calugarului!
Asa s-a sfarsit cu Republica noastra! Asa Reactiunea a sfasiat cea mai eroica pagina a liberalismului roman!
Boborul
Aceasta pagina a fost accesata de 10291 ori.
