Triumful talentului
de Ion Luca Caragiale
Au fost odata-ntr-o scoala de provincie doi buni camarazi - Nita Ghitescu si Ghita Nitescu. Amandoi erau potriviti la-nvatatura si la purtare. Nita insa se deosibea, si nu numai de Ghita, dar chiar de toti copiii ceilalti, prin talentul lui la scris, de care se minuna cu drept cuvant toata lumea. in anul al patrulea de scoala primara, Nita ajunsese sa scrie asa de frumos, incat, adesea, puse alaturi, caietul lui ai fi zis ca este modelul de caligrafie tiparit, iar modelul de caligrafie, scris de mana; pe cata vreme, Ghita scria nu se poate mai urat; pe langa ca-i era mana dreapta subreda, fiindca-i degerasera degetele de mic, n-avea baiatul nici apucatura din ochi la lucru de piguleala. Asa, ispravind clasele primare, s-au despartit cei doi buni camarazi, ca sa mearga fiecare dupa norocul lui. Ghita s-a dus la tara pe langa tata-sau, care era negustor cu dare de mana; iar Nita, copil sarman, a apucat spre Capitala, ascultand de sfatul dascalului sau:
- Fatul meu, tu parinti n-ai, carte multa nu ti-e dat sa-nveti, ca nu prea esti destept, sluga nu te poti face, ca esti cam lenes... ti-a dat si tie Dumnezeu un dar: ai icoana la scris; tie cu condeiul ti-e dat sa te hranesti. Du-te la Bucuresti, acolo ai sa intri copist in vreo cantilerie si-ncet-incet, cum te stiu ca n-ai purtari prea rele, cu vremea ai sa-naintezi.
Nita a ajuns in Capitala si s-a pus sa-si caute de lucru. A facut cunostinta ba cu unul, ba cu altul, recomandandu-si talentul si capatand din toate partile complimente si dovezi de admiratiune. Dar afara de acestea, n-a reusit deocamdata sa capete nimic mai mult.
Nita nu si-a pierdut speranta si bine a facut; caci iata ca-ntr-o seara o cunostinta i-a spus:
- Mane dimineata, la ceasurile unsprezece, sa te afli la Ministerul de Interne: se tine concurs pentru trei posturi de copisti; desigur ai sa capeti unul.
Se-ntelege ca Nita n-a lipsit a se infiinta la vreme. Concurentii, in numar de vreo treizeci, au fost introdusi intr-o sala mare; aci, in fata comisiunii, compusa din directorul ministerului ca prezident, subdirectorul ca viceprezident si trei sefi de biurou ca membri, li s-a dictat de catre unul dintre acestia cu glas tare timp de cinci-sase minute. Apoi d. presedinte a zis:
- Destul! acum fiecare sa-si iscaleasca proba.
Desi dictarea mersese cam prea iute, Nita s-a uitat lung pe foaia lui, inainte de a o iscali, a zambit multumit de sine, apoi, a iscalit si a inmanat-o cu mult respect unui domn membru, care a strans toate probele. Peste doua zile, s-a dat rezultatul concursului... Numele Nita Ghitescu nu figura intre cele trei numiri.
- si ce frumos scrisesem, domnule! a zis Nita, mahnit, cunostintii sale.
- Un tanar nu trebuie sa despere de la intaia incercare, i-a raspuns cunostinta; mai sunt inca sapte ministere; or sa se mai iveasca locuri. in adevar, peste cateva luni, se ivesc doua locuri la alt minister. Nita nu lipseste a se infiinta. si iar multime de concurenti, iar comisiune, iar dictare, iar formalitatile obicinuite, si a doua zi iar nu se afla intre cele doua numiri numele Nita Ghitescu.
- si ce frumos scrisesem, domnule! zise Nita cunostintii lui.
- Rabdare, tanarule! n-a intrat vremea-n sac; o sa-ti vie si randul dumitale; mai sunt sase ministere; or sa se mai iveasca locuri.
A trecut catva timp, si iata ca s-au ivit cateva locuri la al treilea minister. Acelasi rezultat pentru d. Nita Ghitescu. Fireste insa ca, oricat i-ar fi crescut mahnirea, Nita n-avea de ce sa despere: mai erau inca cinci ministere; trebuia sa se mai iveasca locuri. si s-au ivit, pe rand, locuri inca la patru ministere, si s-au tinut concursuri, si d. Nita Ghitescu a luat parte la fiecare concurs, si, dupa fiece rezultat de concurs, concurentul nostru a zis, din ce in ce mai mahnit:
- si ce frumos scrisesem, domnule!
si cunostinta lui i-a raspuns:
- Nu despera, tanarule! a mai ramas inca un minister, tocmai acela unde se cere cu dinadinsul caligrafie pentru acte si documente; trebuie sa se iveasca acolo vreun loc.
Parca a prorocit cunostinta lui Nita: n-a trecut o saptamana, si iata ca s-a publicat concurs pentru un post de perfect caligraf la acel ultim minister. S-a pus d. Nita pe branci, in asteptarea concursului, sa-si faca mana, exercitandu-se in fiecare zi, pe hartie velina, la fel de fel de scriituri - engleze, italice, gotice, batarde, ronde, majuscule, minuscule, s.cl., in fel de fel de marimi, de la doi centimetri pana la un milimetru, si cu si fara transparent. Era acuma gata... Dar, in ajunul concursului, se-ntampla, cum se-ntampla in orice poveste, sa se-ntalneasca - cu cine? cu o veche a lui cunostinta, cu bunul sau camarad de odinioara, cu Ghita Nitescu, baiatul cu degetele degerate.
- Ghita!
- Nita!
Si din vorba-n vorba, afla Nita ca tata lui Ghita, dupa ce a scapatat, a murit, ca Ghita a venit la Bucuresti cu o scrisoare de recomandatie catre ministrul la ministerul caruia se tine mane concursul, ca ministrul l-a primit foarte bine si i-a spus ca a doua zi, la ceasul fix, sa se prezente la minister, sa ia parte negresit la concurs.
- Tu? la concursul de mane? a zis pufnind de ras Nita.
- Da, eu...
- La concursul de mane?
- Ei! da... la concursul de mane.
- Da tu stii pentru ce loc e concurs, Ghita?
- Nu...
- Pentru un loc de perfect caligraf, amice Ghitica!
- Apoi, daca mi-a ordonat ministrul sa merg... se poate?
- Apoi, ma prezent si eu, Ghita.
- Bine, prezenta-te si tu.
- Cu mine! la caligrafie, Ghitica?
- Cu tine la caligrafie... Eu stiu ce mi-a ordonat ministrul.
- Bine!
Cu asa ton a pronuntat Nita acest bine! incat Ghita, dupa cateva momente de gandire tacuta, i-a zis:
- Nita... eu am venit in Bucuresti cu ceva paralute... tu zici ca esti tinichea de tot... Eu... daca vrei tu...
- Ce sa vreau?
- Eu ti-as da tie trei-patru poli... sa...
- Sa ce?
- Sa ma lasi, sa nu vii la concurs...
- Eu!?
- Eu tot am recomandatie...
- Sa poftesti la concurs cu recomandatia dumitale!
Dar iata ca in acest moment se apropie cineva de cei doi prieteni - este cunostinta lui Nita.
- Domnule Ghitescu, as avea sa-ti spun ceva...
Nita lasa pe Ghita la o parte.
- Domnule Ghitescu, bucura-te; ai scapat de concursuri prin ministere; ti-am gasit un loc la o litografie, un loc platit mult mai bine ca unul de copist, si in care poti sa-ti faci un mai frumos viitor. Primesti?
- Primesc... Dar un moment...
si Nita, dupa ce a gandit o clipa foarte adanc, face la dreapta-mprejur si se-ntoarce langa Ghita.
- Ghita, tu vrei sa-mi dai trei-patru poli, sa nu ma prezint la concurs... Eu am o combinatie mai buna si pentru tine si pentru mine...
- Care?
- Din contra, sa ne prezintam amandoi la concurs; tu ai recomandatie, eu caligrafie: sa iscalesc eu cu numele tau proba mea, si tu sa iscalesti proba ta cu numele meu...
- Ei! daca ai vrea...
- Vreau.
- Pe onoarea ta?
- Pe onoarea mea!... Sa-mi dai cinci poli.
- iti dau.
si Ghita se si executa. Nita ia hartia de o suta, o pune-n buzunar, si cei doi camarazi se despart, amandoi foarte multumiti, dandu-si intalnire pe a doua zi la minister, fix la unsprezece. A doua zi, printr-o intamplare neexplicabila, nu s-au prezintat la concursul de perfect caligraf decat doi candidati: fireste erau vechii camarazi. Nita s-a purtat foarte galant; pe cata vreme mana degerata a camaradului sau tremura de emotie pe hartia ministeriala, Nita, cu toata siguranta, facea pe coala lui adevarate tours de force. Au ispravit si si-au iscalit probele, dupa invoiala din ajun, fiecare cu numele celuilalt. Iesind de la concurs, in sala de asteptare, Ghita a multumit cu efuziune camaradului sau, iar acesta i-a zis:
- Numai doi am fost: recomandatie ai, caligrafie am, slava Domnului! sa fie cat de ai dracului, pe cine o sa numeasca?
N-apuca sa termine vorba Nita, si usa se deschise.
- Rezultatul concursului! striga solemn prezidentul comisiei. S-au prezintat doi concurenti: dd. Nita Ghitescu si Ghita Nitescu. A reusit domnul...
- Domnul?... intrebara intr-un glas cei doi concurenti.
- Domnul Nita Ghitescu!
- Dati-mi voie, domnule director, zise Nita atins, pe cand Ghita nu stia ce sa creaza; trebuie sa fie o gresala! poate ca n-ati vazut bine probele!
- Cum! intreba aspru directorul, prezidentul comisiei.
- Slava domnului! adaoga Nita... ne cunoastem ce putem... Trebuie sa fie, nu Nita Ghitescu, ci Ghita Nitescu.
- Domnule! nu-ti permit sa fii rau crescut!... ma-ntelegi? Am zis bine: a reusit d. Nita Ghitescu!
Dar d. Nita Ghitescu nu s-a lasat biruit de asprimea d-lui prezident al comisiei; foarte obraznic, a strigat si mai tare:
- Nu se poate, domnule director! v-ati inselat! uitati-va la probe!
Tonul cu care a zis "uitati-va la probe!" a facut un efect straniu asupra superiorului: i-a impus, parca; acest domn a raspuns:
- in fine, errare humanum est... sa vedem...
si zicand acestea, a scos din buzunar un plic, pe care camaradul lui Nita-l cunostea bine, si din plic a tras o scrisorica; s-a uitat pe ea cu bagare de seama si, cu tonul mult mai bland, zambind:
- stii ca ai dreptate dumneata?... Asa e!... Vezi?... confundasem. in adevar, a reusit d. Ghita Nitescu.
- Asa da! a raspuns plin de satisfactie d. Nita Ghitescu.
Si d. director, grav, se retrase-nchizand usa.
Universul, 12 decembrie 1900
Triumful talentului
Aceasta pagina a fost accesata de 19831 ori.
