Repausul duminical
de Ion Luca Caragiale
Petrecerile cu mult inainte pregatite rar se intampla sa iasa bine; cata vreme, cele incinse asa din intamplare, pe negandite, aproape totdeuna izbutesc frumos...
De ce oare? - De ce, de nece - nu trebuie sa ne batem mereu capul sa filozofam, sa tot cautam cauza la orsice... Destul sa constatam cum se petrec lucrurile, si din constatarea asta sa tragem invatatura ca: nici la petreceri de mult puse la cale sa nu mergem cu prea mari inchipuiri de veselie, si nici sa stam la indoiala cand, pe negandite, ni se iveste prilej de petrecere; sa mergem cu voie buna, daca n-avem alta treaba mai serioasa de facut - zic mai serioasa, fiindca, in viata noastra scurta si trudita, nici petrecerea nu e ceva atat de neserios cum spun cativa intelepti, unii ursuji si altii fatarnici.
Asa cel putin gandesc eu, si de aceea am petrecut asa de frumos alaltaieri noaptea.
Joia trecuta, 21 mai, neavand treaba, ma plimbam incet pe Calea Victoriei, pe la sapte seara, privind la forfoteala aceea de calesti, birji, automobile - ce multime! ce eleganta! ce belsug!... cum rar se vede chiar in orasele cele mai prospere - si ma gandeam: cine or fi aceia care au scornit de la o vreme ca-n tara e saracie, ca s-a scumpit traiul si ca suntem amenintati de o criza agricola? ce moftangii!
Pe cand gandeam asa, iacata, dau piept in piept cu amicul meu Costica Parigoridi - care, contrariu felului sau cunoscut de toti, are acum aerul unui om prea putin vesel.
- Monser - imi zice - nevasta-mea s-a dus la tara cu copiii, la neamurile ei, tocmai in Muscel... Eu n-am vrut sa merg... mai intai, mi-a fost lene sa ma scol asa de dimineata; si pe urma, drept sa-ti spun, nu-mi plac petrecerile patriarhale; eu sunt orasean; mie-mi place orasul... dar... nu duminicile si sarbatorile... N-am vazut ceva mai urat pe lume decat un oras mare in zilele de repaus dominical! Toate pravaliile cu obloanele lasate ca pleoapele in somn... Ce somn!... Peste tot inchis!... Sa vrei sa te spanzuri, n-ai de unde sa-ti cumperi un streang... Lipsa asta de activitate, de viata, de miscare comerciala ma apasa pe umeri, ma trage si pe mine la somn; si nu pot dormi macar - parca sunt in stare de insomnie... si cand mai vad si toata mitocanimea asta parvenita, prostimea asta eleganta, invartindu-si roatele cu cauciuc in nestire, imi vin fel de fel de idei... primejdioase... De un ceas umblu sa dau de un prietin... parca toti au intrat in pamant!
- Iata, m-ai gasit pe mine, ii zic eu.
- Bine ca te-am gasit, nene Iancule! Afurisit sa fie repausul dominical!
- Draga Costica, recunosc, in adevar, ca un oras mare in repaus dominical nu este asa de frumos ca in plina activitate; si mie-mi face aceeasi penibila impresie ca si tie... Decat, ia sa ne gandim si la oamenii care muncesc, o saptamana intreaga, de dimineata pana seara tarziu... Nu le trebuie si lor o zi de odihna?
- Da, raspunde amicul meu; dar in loc sa se odihneasca, isi fac basici pe talpi umbland toata ziua gura-casca, si seara cad morti de oboseala.
- Bine; dar s-au recreat... au petrecut...
- Da! s-au imbatat!
- Dar ce sa faca?... sa citeasca psalmii proorocului David?... si pe urma, da-mi voie sa-ti spun ca-mi pare rau sa te aud pe tine, spirit modern, suflet asa de uman, vorbind astfel despre lumea muncitoare... si asta numai de necazul uratului... Sa presupunem ca se-mbata si poporul... Ei! si?... parca...
- inteleg ce vrei sa zici!
- ... Ei! apoi?
- Nu stiu, monser; dar sunt plictisit ca un catel pe care stapanul l-a uitat incuiat in casa... imi vine sa urlu de urat... Ai treaba?
- De loc.
- Unde mananci asta-seara?
- Indiferent.
- Vrei sa mancam impreuna?
- Mai ales.
- Unde, zici?
- Unde poftesti.
Pornim amandoi la vale. Pe drum, Costica, privind la obloanele pravaliilor, bombaneste mereu... in dreptul lui Capsa, intalnim pe alt prietin; il luam, fara vorba multa, ca de rechizitie; la raspantia bulevardului, inca doi; ii inhatam; in dreptul legatiunii rusesti, inca unul; e prizonier... Curios lucru! toti foarte plictisiti de repausul dominical; si cu cat banda sporeste, cu atat dispare plictiseala! Toti sase - oameni de conditie frumoasa in societate - ajungem, aproape bine dispusi, la Iordache, in Covaci.
Sus, pe terasa...
- Domnilor - zice Costica - trebuie sa stiti ca, gratie intamplarii fericite ca v-am intalnit, mi-au fugit din minte niste idei foarte negre... Daca, adineaori, nu-ntalneam pe nenea Iancu, mergeam, cum eram de plictisit, drept la gara, sa ma arunc subt roatele primului tren la-ndemana. Va multumesc... Sunteti salvatorii vietii parintelui copiilor sotiei mele, care era sa citeasca maine, la Campulung, in Universul, inca o noua tragica sinucidere la statia B.M.!... Ei bine, faptul acesta, ca, din fericire, v-am intalnit, combinat cu faptul, nu mai putin fericit, ca astazi este ziua mea onomastica, sf. imparati Constantin si Elena, ne obliga: pe mine sa va rog, iar pe dv. sa primiti, a face eu cinste asta-seara.
il sarutam cu totii si, care mai de care, ii uram:
- La multi ani, Costica! cu noroc, sanatate si veselie!... si cinstit socru, draga Costica!
Pe urma, din parte-mi, ii cer scuze ca am uitat sa-l felicit, fiindca, necazand sub prescriptiile legii repausului dominical, nu tin niciodata socoteala sfintilor.
Costica se-ntoarce-n loc si deodata, vesel ca totdeuna, striga:
- Baiete! aperitive, lista si racitori in lege! sa vie!
stiu c-am petrecut!...
Ce chef!... si, daca trebuie sa fim drepti, Costica a platit de doua ori petrecerea improvizata - si cu bani si cu spirit - ce verva!... Din cand in cand, constatand ca lasam "sa se raceasca" paharele noastre pline, ne striga, ridicind pe al sau:
- Jos repausul dominical!... Sa lucram!... lucrati, domnilor!
Iar noi, impartasind parerile lui, lucram cu staruinta... Ce activitate!
Cinci ore fara-ntrerupere, pe nerasuflate...
Cam pe la desteptatul randuricilor - tal!... Aperitive, 18; baterii, 8; sampanii, 12, si 22 pachete de regale... si 5 randuri de marghilomane.
Foarte - cum m-as putea exprima in termeni mai alesi, adica mai potriviti? - foarte... gata, coboram frumos, insa pe tacute - nu o tacere lugubra, totusi solemna... Ne reculegem.
Ajungem jos, unde motaie cativa birjari, pandindu-si prada matinala; ne oprim putin, sa aspiram pana-n adanc praful sanatos ridicat spre firmament de tarnul municipal.
Costica, dupa o sfortare eroica, intreaba:
- Un'e me'gem?
Noi meditam un moment... Eu ridic din umeri... Ceilalti, ca si mine.
- Bi'jar!
si, cate doi, cate doi, binisor, ne-am asezat frumusel in trei birji. Eu cu Costica pornim in frunte... Zic, eu acuma, lui Costica:
-Un'e me'gem?
Costica ridica din umeri, si pe urma ma saruta; ii platesc prompt cu aceeasi moneda.
Din Covaci, apucam la dreapta-n sus pan selari; din selari, apucam la dreapta pan Lipscani; din Lipscani, la stanga - si Costica ma saruta si zice:
- Es' du'ce, 'ne Iancule!
- San' tu'ta, Co'tica!
- Tu'ta du'ce, 'ne Iancule!
si razi... si, dand sa ma pupe inca o data, nu stiu cum face, ca-mi ridica palaria, care-mi zboara afara din trasura, inapoi spre Iordache.
- Bi'jar!... pa'ria lu'nea Iancu!
Oprim... Birjarul mi-aduce palaria. Costica mi-o pune pe cap... mai indesat... ca sa nu-mi mai zboare... si razi... si ne pupam du'ce...
Dar unde ne aflam? Pe bulevardul Coltei, aproape de Piata Victoriei.
- Une'e me'gem, ma, 'mboule?... stii? intreaba Costica pe birjar.
- La Laptarie, conasule; cum sa nu stiu?
- E 'mb'avo! i raspunde Costica; si pe urma catra mine: auzi ce ide' f'umoasa a'avut 'mbou!
Dar celelalte doua birji nu se vad in urma noastra.
- Ne-a t'adat, ca niste lasi, ne' Iancule!
Aerul de la sosea ne face mult bine. Ajungem la Laptarie. Plin!
Acolo, cei patru amici, care au sosit, prin Calea Victoriei, inaintea noastra, ne asteapta; ei nu puteau crede ca i-am tradat ca niste lasi.
Cate un pahar de sampanie, la botul calului! - etc.!! etc.!!!
Se face ziua... Randurelele au si plecat la vanatoare... Reintram in Capitala, in cautarea unui jvart cu cognac fin... Am gasit...
Ciudat efect face cafeaua tare!... Ni s-a dezlegat limba... Iesim... E lumina mare... O aglomeratie... Un accident?... Sa anuntam Salvarea!... Ne apropiem...
Un cetatean sade jos pe marginea trotoarului si nu vrea sa se scoale, cu toate insistentele sergentului.
- Ce e? intreb pe sergent.
- E repausul duminical, domnule: nu mai poate umbla; trebuie sa-l ridic de-aici, sa nu-l calce vreo trasura... Haide, sus!
si da sa-l ridice; cetateanul se lasa greu din balamale, scapa din bratele omului ordinii si se aseaza iar la loc. il privesc de aproape... il cunosc... Este un excelent culegator tipograf, om in varsta si foarte cumsecade. Zic:
- Scoala, monser, nu face pentru d-ta sa te dai in spectacol... esti om serios, tata de familie...
- Ba, pe tat'to! raspunde el.
- imi pare rau - adaog eu - ca n-ai inteles bine morala mea...
- Ba am inteles; dar vorba mea e: unde gasim noi acuma ciorba de burta?
- D-tale ti-ar trebui acuma un jvart cu cognac fin... nu stii ce bine ti-ar face!
- Moft!... am baut jvart la Comsa... ciorba de burta! n-auzi?
Dar Costica, foarte-ncantat de vorbele acestea, zice:
- N'ne Iancule, schembea, ca'va s'zica?... stii ca are o idee frumoasa! hai la o schembea!
L-am suit pe cetatean in birje si am pornit la piata. Pe drum cetateanul dormea strasnic in bratele lui Costica.
- Uite la el, in ce hal! zice Costica... Uite, domnule, efectele nenorocite ale repausului dominical!
- Draga Costica - zic eu - orcum, lumea noastra are nevoie si de asta, de repaus dominical, dupa atata truda... si mai la urma, toti, toti suntem niste... stricati.
si cu totii ne-am dus prin urmare sa ne dregem langa hala.
Adevarul e ca schembeaua dreasa bine, cu putin ardei rosu, este, la ocazie, superioara cafelei cu cognac fin - drege... lucru mare!
Dupa schembea, pe la sapte de dimineata, in toiul halei, luam seama ca amicul nostru, culegatorul, a disparut dintre noi.
- Ne-a tradat, zice Costica; amicul d-tale este un las!
Dar n-apuca sa ispraveasca vorba; si iata iar amicul meu, spalat si dichisit, cat s-a putut mai bine... A fost la barbier.
- Ei! acuma, unde mergem? il intreaba Costica.
- Eu - raspunde omul nostru - ma duc la atelier... Dupa repausul dominical, incepem la sapte... Sunt sef de echipa, nu pot sa fac blau.
S-a scuzat daca ne-a facut cumva vreo necuviinta, ne-a multumit frumos de cinstea ce i-am facut si a plecat la treaba lui.
Noi - am dejunat - mai devreme - la Laptarie - pana seara.
Universul, 25 mai 1909
Repausul duminical
Aceasta pagina a fost accesata de 20270 ori.
