O conferenta
de Ion Luca Caragiale
S-a hotarat! trebuie sambata sa tiu la S.P.M.D.R. o conferenta in sedinta plenara. Imposibil sa scap: am apucat, intr-un moment de slabiciune, sa promit junei mele amice din tinerete, madam Parigoridi - este pentru mine o chestiune de constiinta, de onoare, de inima.
Eu tiu la madam Parigoridi, fiindca si dumneei tine la mine. De atata vreme suntem buni prietini, si nici un nor n-a venit sa intunece... in sfarsit, ce sa mai vorbim? imi zice: "nene Iancule".
Asta, ce-i drept, nu-mi prea place...
Cand eram sufler la teatru, acu vreo patruzeci de ani, damele aveau obicei sa-mi zica "Iancule", ba, unele, chiar "ma Iancule" - nici un respect! Apoi, au mai trecut asa cam douazeci de ani, imi ziceau "domnule Iancule". Cand am ajuns director, imi ziceau "stimate domnule director..." Acu, dupa alti vreo douazeci, toate - adica toate cate-mi mai sunt prietine - din "nene Iancule" nu vor sa mai ma scoata.
Toata lumea in serviciu public inainteaza - numai eu, din zece-n zece ani, regulat, degradat! De la "ma" de odinioara (uneori chiar cu ghionturi si fel de fel de alte maltratari... odata o prietina a mers cu indrazneala pana chiar sa-mi traga palme, si, pe onoare, degeaba... cine stie ce i se paruse!) cum zic: de la "ma" de odinioara, am ajuns acum la "nene" - si totdeuna cu mult respect.
Fireste ca asta nu-mi convine, fiindca eu n-am fost in viata mea mandru, sa tiu atata la respectul prietenelor... Dar, in sfarsit! asa e lumea noastra, n-ai ce-i face! daca nu se poate altceva decat respect, trebuie sa ne multumim si cu atata - cu respect! Tot e bine; incai nu mai capatam palme - lucru care, putem zice, nu e frumos de loc; cu toate ca... nu face mare rau, daca ne putem exprima asa.
Dar sa lasam astea, care sunt - adica, au fost - nimicuri trecatoare, si sa ne gandim la viitor: ce fac eu cu madam Parigoridi? Azi e joi; poimane, sambata, trebuie sa ma-nfiintez la S.P.M.D.R. ... la 2 1 / 2 d.a. pentru...
O sa ma-ntrebati insa: ce insemneaza S.P.M.D.R.?...
- S.P.M.D.R. insemneaza "Societatea protectoare a Muzelor Daco-Romane". Amica mea, madam Parigoridi, este viceprezidenta la S.P.M.D.R.; dar, la drept vorbind, este chiar prezidenta, fiindca titulara, venerabila madam Trahanache, traieste mai mult la Paris, si afara de asta este, cum zice viceprezidenta, "ramolisita"; si, daca madam Parigoridi nu s-ar ocupa de toate, "s-ar duce dracului S.P. ..." si daca s-ar duce S.P., ce s-ar face M.D.R.?
Doua saptamani, de cand afise, gazete, scrisori, persoane, anunta mereu ca eu am sa tin la S.P.M.D.R. o conferenta: Ce este arta?, iar eu parca traiesc pe subt pamant - parc-as fi sigur ca-nainte de ziua de poimaine se-ntampla sfarsitul lumii... Dar imi vin odata-n fire. Azi e joi... mai am numai doua nopti de dormit, si, inainte de a treia, trebuie sa ma execut... trebuie!
Noaptea de joi spre vineri o petrec rau... simt ca am friguri... Vineri, umblu de colo pana colo, fara sa stiu incotro... Nu pot manca; am pulsul neregulat; ma incovoaie o frica nenteleasa; calcand, mi se pare ca pun piciorul in gol... imi vine sa merg la gara, sa ma sui in primul tren si sa fug la Canada, unde, obscur, cu munca bratelor mele, departe de orice S.P. etc.... sa-mi cistig existenta intr-un mod onorabil... Dar n-am curajul sa fug.
Umblu toata ziua sa gasesc un coltisor pe care sa nu vad afisul cu "Ce este arta? " ... Imposibil!...
Ma-ntorc zdrobit acasa...
Vineri noaptea spre sambata...
Nu pot inchide ochii. La patru despre ziua, sar din pat in culmea iritatiunii... Care? care este cel mai putin dureros si cel mai expeditiv mod de sinucidere?
Sa vedem...
... Sa mor asa de tanar? Dumnezeul meu! ce are sa zica amica mea madam Parigoridi cand va citi in Universul tragica sinucidere a lui nen'su Iancu?!
- Nu!... Sa ai asa curaj va sa zica sa fii las! si, pentru nimic in lume, nu vreau sa zica madam Parigoridi ca nen'su Iancu a fost un las! tiu la opinia amicei mele mai mult chiar decat la moartea mea, daca ma pot exprima astfel... Nu! omul nu trebuie sa abdice de la viata; el este regele creatiunii; trebuie sa aiba rabdare, sa astepte cu demnitate pana va fi detronat.
Sunt sase ceasuri dimineata... in sfarsit, Aurora cu degetele ei de roza a deschis portile orientului. Ma-mbrac si plec degraba catra pravalia mesterului meu, d. Florian, care mi-a promis ca astazi, negresit, imi da gata ghetele de lac, pentru conferenta.
Aerul diminetii imi face bine... Iar un afis! Ce este arta? Intru repede la d. Florian, care a deschis pravalia inainte ca Aurora cu degetele ei de roza...
Ghetele sunt gata si-mi vin de minune; foarte potrivite: cat ma strange una-n dreapta, ailalta tocm-atata mi-e larga-n stanga; dar "elegant ceva".
- Frumos mestesug este mestesugul dumitale, nene Floriene!
- Este, nu pot pentru ca sa zic; dar greu si migalos...
- Ei! care mestesug nu e greu si migalos? zic eu.
- ... si cere multe... stii d-ta, domnule, cate si mai cate trebuiesc pentru ca s-ajungem la o pereche de ghete elegante ca astea?
- imi inchipui...
- ... Ne trebuiesc: o cireada de boi si de vitei, o padure de stejar si una de pluta, un pogon de canepa si altul de in, un lan de grau, o mina de fier si cate altele!
- Nu-nteleg...
- Cum nu-ntelegi? nu ne trebuiesc calapoade, talpa, fata, captuseala, ata, pap, cuie, scule?... si pe urma, ce ne mai trebuie? sa vedem, ghicesti?
Am stat putin la ganduri si apoi, privind in ochii amicului Florian, care astepta zambind raspunsul meu, am zis:
- Pe urma, fireste, ne mai trebuiesc mintea si puterea care, din toate celea risipite-n lume, sa ne pregateasca materialele...
- si pe urma?
- Pe urma... pe urma, ne trebuie neaparat mesterul cizmar, amicul nostru Florian, care din toate, cu dibacie, sa ne faca o pereche de ghete elegante.
si zicand acestea, am sarit din loc, l-am luat in brate pe amicul meu si, sarutandu-l cu multa caldura, i-am strigat:
- Mestere Floriene, destul! am inteles! sa traiesti! esti mantuitorul meu, daca pot pentru ca sa ma exprim astfel.
Foarte calm, la 2 d.a., ma-nfiintez la S.P.M.D.R. Acolo, damele din comitet, cu viceprezidenta in frunte, ma primesc foarte amabil.
Sala este arhiplina.
Ma sui la tribuna, pe o estrada, cu spatele la un perete pe care sunt reprezentate cele noua Muze in pitorestile costume nationale romanesti. Daca stiam mai dinainte, veneam si eu in costum de ciobanas doinas, cu trei fluiere - unul de soc ce zice cu foc, unul de os ce zice frumos si altul de fag ce zice cu drag - Apollo national.
Madam Parigoridi, din randul intai de jeturi, imi face un semn gratios cu manusa - adica: suntem gata sa te ascultam: poftim, nene Iancule, incepe!
"Doamnele mele - zic eu - iertati-ma daca indraznesc, in fata unui auditoriu atat de select, sa incerc, in marginile slabelor mele puteri, a raspunde la una din cele mai grele chestiuni, pe care de-a-tatea secole si-o pune spiritul uman, si anume: "Ce este arta?" (Aplauze.)
Celebrul discipol al nemuritorului Platone, Aristotele - genialul filozof, nascut la Stagyra, astazi Stavros, in Macedonia, anul 384, mort la Chalcis, in Eubea, la 322 inainte de Cristos; supranumit "printul filozofilor"; intemeietorul vestitei scoli a peripateticienilor; preceptorul, educatorul prodigiosului Alexandru cel Mare; - Aristoteles, zic, s-a-ntalnit odata cu un tanar zevzec dintre aceia cari despretuiesc invataturile inalte si cauta totdeuna sa-si bata joc de barbatii seriosi si luminati - unul din acel soi de coconasi, cum se gasesc in toate vremurile si locurile, cari se fac blazati inainte de a se fi bucurat de bunatatile lumii, ca niste pantece (iertati-mi expresia!) care simt greata, nu fiindca sunt prea satule, ci fiindca nu sunt de loc hranite. (Aplauze. Mare ilaritate.)
si asa, coconasul zevzec, vrand sa tachineze pe "printul filozofilor", l-a intrebat:
- Spune-mi, ilustrule, ce este frumusetea?
Iar ilustrul i-a raspuns:
- Amice, asta e o-ntrebare pe care numai un orb trebuie s-o faca.
(Aplauze furtunoase. Ovatiuni, nu pentru printul filozofilor.)
Sa venim dar, preastimate doamne, dupa aceasta mica introductiuue, la obiectul conferentei noastre si sa ne intrebam:
"Ce este arta?"
Aci, spatiul masurat nepermitandu-mi a reproduce pe larg conferenta mea, ma marginesc a o da in liniamentele generale:
"O cireada de boi si de vitei... Pasc... Iarba...
... Padure de stejar, unde raza soarelui nu poate pentru ca sa-ndrazneasca....
... Un lan de grau... Frumoasa e natura patriei noastre, cand nu-si dezlantuieste elementele cu furie, caci atunci este grozava, daca putem pentru ca sa...
... O recolta de canepa, alta de in... sa nu uitam ca suntem o tara eminamente agricola...
(Aplauze. Bravo repetate.)
... Un munte, Carpatul, care-n profunzimile sanului sau ascunde comori de fier... Dar petroleul? acest carbune-sirop, daca putem pentru ca sa...
Atunci mi se va spune ca industria nationala nu trebuie incurajata... II ne nous manquerait plus que cela! (adica, pe rommeste: atat ne-ar mai trebui!)
(Aplauze zguduitoare.)
... Sa luam un exemplu concret, doamnele mele, un lucru de care ne lovim la fiecare pas... sa luam o pereche de ghete de lac, cum sunt ale mele...
(Oratorul se da jos de pe tribuna, la rampa, si, ridicind unul dupa altul picioarele, isi arata ghetele noua, apoi iar urca la tribuna. Rasete. Aplauze entuziaste.)
... Ei bine, preastimatele mele doamne, stiti dv. cate si mai cate trebuiesc, afara de rabdare, spre a ajunge sa obtinem o pereche de ghete de lac elegante? caci, orice s-ar zice, e lucru greu si migalos, dintr-atatea materii risipite, cum a vrut creatorul, in natura, noi, gratie geniului nostru, sa ajungem, dupa nevoia si intentia noastra, sa obtinem...
(Aplauze asurzitoare. Oratorul se opreste, se sterge pe frunte si asteapta, zambind, ca ovatiile sa se potoleasca. Ovatiile se potolesc.)
... in fine, ca sa-ncheiem, doamnele mele, voi raspunde inca o data scurt la intrebarea noastra:
... Ce este arta?
... Arta este, cum am putea zice mai bine? este incercarea spiritului omenesc de a satisface o mare nevoie a spiritului omenesc... care are nevoie, pentru a fi satisfacut, de o satisfacere tot din partea unui spirit, care si acela... in fine... da, in fine...
(Oratorul are, probabil din cauza oboselii spiritului prea incordat, un moment de ameteala. Aplauze calduroase il revivifica.)
... Mai mult decat atata nici Aristotele nu cred sa fi putut spune... si cine ar cauta sa spuna mai mult, desigur ar spune mofturi, ca tanarul zevzec, care incerca sa-nfunde cu o intrebare neroada pe ilustrul filozof, strabunul fratilor nostri macedoneni!"
(Entuziasm la culme. Toate damele in picioare. Ovatiuni nesfarsite. Fanatism.)
Uf! un ceas si jumatate! Ce caldura! sunt leoarca... La iesire, damele din comitetul S.P.M.D.R. imi multumesc calduros, dandu-mi flori, si care mai de care:
- Bravo, nene Iancule!
Iar viceprezidenta, amica mea, madam Parigoridi, imi sopteste:
- Fie! frumos ne-ncaltasi, unchiule!
si-mi intinde mana. I-o sarut si-i raspund si mai incet:
- Merci de compliment, nepotica!... decat... mana mi-o intinzi? ce! eu sunt manusar? La cizmar, altceva se-ntinde.
- Tot obraznic ai ramas, nene Iancule!
Universul, 20 febr. 1909
O conferenta
Aceasta pagina a fost accesata de 3719 ori.
