Mici economii
de Ion Luca Caragiale
In ajunul lui sf. Dumitru, amicul meu Iancu Verigopolu sta infipt in coltul otelului Continental, privind la trecatori. Ne salutam si intram in vorba. Are frumos caracter amicul meu Verigopolu: totdeuna egal, fara a se lasa alterat macar de orice imprejurare; si marturisesc drept ca nu-l pot admira indestul pentru aceasta. Dumneata, bunioara, ori eu, sau un altul, n-am fi in stare sa ne infigem in coltul otelului Continental pentru a privi la miscarea de pe strada, cu sangele rece al unei persoane absolut lipsite de grija zilei de mane - in ce momente?... in ajunul lui sf. Dumitru... si cand?... cand am sti bine ca a doua zi trebuie sa parasim casa unde am locuit, fara sa stim de loc unde o fi casa-n care avem sa ne transportam calabalacul. Dar pavajul de piatra rece ni s-ar parea desigur mai fierbinte decat smoala clocotita! ne-ar arde talpile! am alerga nebuneste, si nu ne-am putea astampara pana cand nu am sti tot asa de bine unde vom ajunge mane cu troacele noastre, pe cat stim de unde vom porni cu ele. Ei bine, amicul meu Iancu Verigopolu, stiind bine ca a doua zi se muta, fara a sti de loc unde se muta, sta infipt in coltul otelului Continental, amuzandu-se a privi la trecatori.
- Bine, Iancule, intreb eu, fara sa cred ce-mi spune; serios, omule, ca nu stii unde va mutati?
Zic va mutati, fiindca amicul e insurat.
- Ma parol, monser!...
si rade... Eu, fara sa spun o vorba, il privesc uimit de admiratie...
- Ce te uiti asa?
- Te admir - zic - monser... Eu, in locul tau...
- Dar ce e mai frumos, e ca n-am sfant, monser!...
- !!...
- ...Adica, vorba vine ca n-am sfant; asa, tot am citiva franci.., Aide sa luam un aperitiv... Cite ceasuri sunt?
- sapte si zece.
-Tocma bine... Aide spre Episcopie; mi-am dat intilnire cu nevasta-mea la Tripcovici, la sapte si jumatate.
Pornim la deal, si merg plin de respect alaturi cu acest filozof antic, pe care atat de putin il pot afecta micile mizerii ale vietii. Dumneata, ori eu sau altul, daca ne-am afla in situatia amicului Verigopolu, n-am putea desigur trece prin multimea care forfoteste linistita pe Podul Mogosoaii, fara sa vedem in fiecare dintre acele fiinte un motiv mai mult de amaraciune pentru sufletul nostru destul de amarat. si drept sa spun, mergand alaturi cu filozoful meu, de mai multe ori mi-a trecut prin gand: ce as face eu, daca as fi in situatia lui, si el ar merge alaturi cu mine, fiind in situatia mea?... L-as maltrata, desigur... M-ar irita apropierea lui asa de mult, incat l-as acuza d-a dreptul ca el, ocrotit de stapanul destinelor omenesti, mi-a rapit partea mea de bine in aceasta scurta trecere pe sub lumina soarelui!.. Ei bine, el - nu!... el ma pofteste la un aperitiv... Admirabil caracter!... Gandind astfel, pe cand el saluta in dreapta si-n stanga cu cea mai senina amabilitate pe trecatorii cunoscuti, ajungem la Episcopie, taiem drumul si intram la Tripcovici.
- Doua vermuturi franceze! comanda Iancu.
Scoate punga din buzunar, apoi, din punga, doua patace, si mi le arata. Le pune apoi la loc in punga, si vara la loc punga-n buzunar.
- Asta e tot ce am pe sufletul meu... si inca si astea mi le-a dat nevasta din micile ei economii...
Apoi, schimband brusc ordinea de idei:
- ...Pentru ca daca nu era canalie d. Georgescu, eu tot as mai fi ramas in slujba; nu demisionam... Dar pentru o mizerabila leafa de trei sute de lei pe luna, adica, vorba vine, trei sute... in mana iei doua sute cinzeci si sase si cinzeci de bani... sa rabzi toate sicanele, toate arogantele si toate lipsele de educatiune ale unui sef... Mai luam cate unul?... Baiete! inca doua!...
- Da, frate Iancule, zic; dar, oricum, in ziua de azi... atata vreme fara leafa... cam greu.
- Greu, negreu, nu poti, daca ai caracter... Mai luam cate unul?... Baiete!...
- Mersi, frate Iancule, zic eu; doua, destul...
- Nu se poate... Nu stii vorba neamtului?... Alle guten Dinge...
- ...sind drei...
- Pai, vezi!... Baiete! inca doua...
- ...E si cam tarziu...
- Cate?
- sapte si jumatate trecute.
- Stai inca un minut... acu trebuie sa pice si nevasta-mea... Eu, cu gandul in alta parte, intreb:
- in definitiv, n-ai putea dumneata, cu atatea cunostinte, sa gasesti alta slujba?
- Sa-ti spun drept, monser, mi s-a propus sa-mi dea cineva o recomandatie la primarie; daca gasesc ceva serios, ca sa am cel putin siguri sapte-opt sute pe luna, inteleg; dar ca sa mai ma-ncurc, sa-mi pierz independenta pentru o mizerie, nu; asta n-o mai fac... Ce te uiti asa curios?
- Nene- zic - te admir din ce in ce mai mult!...
- ...Ca sa mai am a face iar cu cine stie ce mate-pestrite ca d. Georgescu... mai bine, lipsa! mai bine, sarac si curat!
Ce om! zic eu in gandul meu... cand iata vad, la lumina lampii electrice, ca se opreste o trasura, un muscal, in fata pravaliei, si din trasura coboara o dama eleganta, care intra repede la noi. A!... este incantatoarea sotie a amicului meu, madam Aglae Verigopolu.
- M-astepti de mult, cocoselule? intreaba ea pe sotul ei, care-i saruta cu multa galanterie manusa alba.
- De cateva minute, puica... raspunde el, pe cand eu fac manusii albe omajul pe care i l-a facut si sotul.
- stii ca ne mutam mane?
- Unde? intreaba el fara cea mai mica turburare de surpriza.
- Ce-ti pasa!... Salon, patru odai, baie, bucatarie, odaie de servitori, pimnita, singuri in curte, tout a l' egout, gradinita.
- Scumpa?
- Doua mii patru sute...
- in patru rate...
- Nu... i-am dat pe sase luni inainte... si zicand aceasta, doamna trage din manson punguta, din care scoate o hartiuta, chitanta proprietarului.
- Contractul il facem dupa ce ne mutam; am luat-o pe trei ani. La toate astea, eu fac o figura asa de imbecila, incat amicul Verigopolu ma-ntreaba:
- Ce te uiti asa curios?...
Zic:
- Nu... dar... vezi... adineaori... si acu... noroc!...
- Ei! monser, daca n-ar fi ea cu micile ei economii!... inchipuieste-ti ca asta-vara la Sinaia... Dar doamna ne-ntrerupe:
- Dv. aveti pofta de vorba, mie mi-e foame... Bine, cocoselule, mie nu-mi dai un aperitiv?
- Baiete! inca trei.
- Mersi, zic...
- Nu se poate... Vorba neamtului... Alle gulen drei Dinge sind vier. Trebuie sa cedez insistentelor doamnei Verigopolu si sa primesc a pranzi la dansii. Desi a fost vorba ca merg a la fortune du pot (adica, pe romaneste, sa te multumesti cu ce s-o gasi), amica mea cumpara fel de fel de mezeluri si o sticla de marsala. Doamna scoate punguta si plateste socoteala toata. Ne suim toti trei in birje si paidiom, gaspadin! E un deliciu sa mergi pe asfalt cu roate de cauciuc. Oprim la alta bacanie: nu-i inca vremea stridiilor; atunci - trei sute grame icre moi.
-Paidiom, gaspadin! na leva, na prava... na prava, na leva! Am sosit... Coboram iute, Iancu si eu, si dam doamnei Verigopolu mana. Femeia sare jos ca o caprioara:
- 'erssi!
Apoi, catra muscal:
- La unsprece fix, Ivanusca!
Intram... Minunata mancare si mai ales vesela petrecere!... Pacat ca trec asa de repede ceasurile de multumire!... Cand au trecut trei ceasuri?
- Coconita, zice servitoarea, a venit Ivanusca!
Doamna trebuie sa mearga negresit la o matusica a ei. inainte de a pleca, doamna cheama dincolo pe cocoselul ei, sa-i spuna cine stie ce. Apoi, ne suim cu totii in birje. Noi, barbatii, ne coboram in Piata Teatrului; doamna merge inainte la tanti.
- Luam cite-o tizana? imi zice Verigopolu.
- Mersi, draga Iancule; nu pot bea sampanie; imi face arsuri....
- Atunci, ce?
- O bere...
- Bine... eu iau tizana, tu ia bere. Intram la Cooperativa...
...Sunt douasprezece trecute...
- tal! striga Iancu.
Si arunca pe masa de marmora o hartie de o suta. Eu ma uit iar ca un imbecil...
- Ei! monser, daca n-ar fi micile ei economii !
Universul, 27 octombrie 1900
Mici economii
Aceasta pagina a fost accesata de 6174 ori.
