Lantul slabiciunilor
de Ion Luca Caragiale
Am si eu o slabiciune si eu sunt om! dorintele gratioasei mele prietene domnisoara Mari Popescu sunt pentru mine porunci, la cari ma supun cu atat mai bucuros cu cat vad ca prietena mea nu abuzeaza niciodata de influenta nemarginita ce stie bine ca exercita asupra-mi... De asta data, ce mare lucru-mi cere?
"Stimate amice,
stiu ce prieten esti cu profesorul Costica Ionescu si cat nu e in stare sa-ti refuze o rugaminte. Ma-ndatorezi pana-n suflet daca obtii de la el pentru elevul Mitica Georgescu din clasa IV liceul X... la latina nota 7, fara de care, baiatul, care mi-e ruda de aproape, ramane si anul acesta repetent, ceea ce ar fi o mare nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - si pentru mine o mare mahnire.
Cu cele mai afectuoase salutari, a dumitale buna prietena,
Mari Popescu."
A! irezistibila gratie, cum stii de frumos sa poruncesti! si ce bine s-a nemerit! Ionescu are si el o slabiciune, si el e om! tine la mine si nu e in stare sa ma refuze. Repede ma arunc intr-o birje si alerg la Ionescu, profesorul de latineste.
- Draga Costica, viu la tine sigur ca n-ai sa ma refuzi; stiu cat pot conta pe amicitia ta si nu-mi permit a ma-ndoi un moment ca in cazul de fata, fiind vorba, ma-ntelegi, de o chestiune care ma intereseaza in asa grad, incat daca n-as fi pe deplin convins ca tu, care mi-ai dovedit totdeauna, fara sa dezminti niciodata o afectiune, ce pot zice ca la randul meu... in fine...
- in fine - zice Ionescu - am inteles... Nu trebuia sa ma iei asa departe. Vii sa ma rogi pentru vreo loaza de elev de-ai mei.
- Nu e loaza, Costica; e un baiat dintr-o familie dintre cele mai bune: mi-e ruda.
- Cine stie ce lenes, ce dobitoc!
- Nu-i adevarat, draga Costica; este un baiat prea cumsecade... Sa nu ma lasi!... Viu la tine sigur ca n-ai sa ma refuzi; stiu cat pot conta pe amicitia ta si nu-mi permit a ma-ndoi un moment ca in cazul de fata, fiind vorba, ma-ntelegi, de o chestiune...
- Ei, lasa astea! stii ca tiu la tine; ce mai incap intre noi astfel de fraze banale?... Ce nota vrei sa-i dau parlitului tau de protejat?
- 7, draga Costica!...
- Apoi, daca n-o fi stiind nimic animalul!
- Ei, acuma si tu! zi ca nu stie; parca el o sa fie cel dintai si cel de pe urma care sa treaca fara sa stie... Te rog, draga Costica! daca ramane baiatul repetent inca un an, e o nenorocire pentru familia lui - o familie dintre cele mai bune - si pentru mine o mare mahnire...
- A! irezistibila milogeala prieteneasca! zice Costica; ce bine stii tu sa poruncesti! Aide! sa-ti fac hatarul si de data asta... sa-i dau nepricopsitului 7.
- Merci, draga Costica, mare pomana-ti faci!
- Cum il cheama?
Eu caut repede-n buzunare scrisoarea d-rei Mari Popescu. Nu e... Zic lui Costica:
- Un moment!...
si ies ca din pusca, sar in birja si alerg acasa... Acasa, scrisorica nicaieri... Fuga la d-ra Popescu.
- Prea-gratioasa mea prietena, lucrul merge bine; am obtinut de la profesor nota dorita; decat, acuma am nevoie sa stiu numele protejatului matale... Cum il cheama pe tanarul?
- ti-am scris numele in scrisoarea mea.
- Da, dar scrisoarea dumitale am ratacit-o acasa printre alte hartii, si lucru este urgent: ca sa nu pierd vremea cautand-o, am venit la d-ta... Cum il cheama?
- Zau, nu mai tiu minte, zice dragalasa mea amica; pentru ca drept sa-ti spun, madam Preotescu, o buna prietina a mea, la care tiu foarte mult - nu sunt in stare sa-i refuz nimica - m-a rugat sa-ti scriu, ca stie ca tii foarte mult la mine si nu ma refuzi niciodata, si esti prieten cu d. profesor Costica Ionescu, care tine foarte mult la d-ta si nu e-n stare sa-ti refuze nimic.
- Atunci, ce e de facut? zic.
- Du-te d-ta la madam Preotescu si intreab-o cum il cheama pe baiatul pe care mi l-a recomandat ca sa ti-l recomand d-tale.
- Sarut manusitele.
si alerg la Preoteasca... Zic:
- Madam Preotescu, uite la ce am venit sa va deranjez: ati recomandat amicei mele d-rei Mari Popescu pe un tanar, sa mi-l recomande mie, sa-l recomand amicului meu Costica Ionescu, profesorul...
- Da.
- Ei! cum il cheama?
- Nu ti-a scris Mari?
- Ba da, dar am ratacit scrisoarea, si d-ra Popescu a uitat cum il cheama si m-a trimis sa-mi spuneti dv.
- Eu... drept sa-ti spun... nu mai mi-aduc aminte, pentru ca i-am avut numele pe o insemnarica, pe care am lasat-o la Mari; dar putem afla de la Diaconeasca - sade aci aproape - ea m-a rugat, ca stie cat tine Mari la mine si d-ta nu refuzi nimic lui Mari si d. Costica Ionescu profesorul pe d-ta nu te refuza niciodata.
- Atunci - zic - cum facem?
- Stai nitel, sa trimit sa cheme pe Diaconeasca; este aci alaturi.
N-astept mult. Madam Diaconescu vine. Dar, fatalitate! si dumneaei se afla in aceeasi necunostinta despre numele junelui nostru protejat: insemnarica i-a dat-o amicei sale madam Preotescu.
- Ce-i de facut?
- Alearga la Iconomeasca!
Alerg la Iconomeasca... De acolo, la Sachelareasca... Pe urma la Piscupeasca... in sfarsit, am dat de izvor... Tanarul este nepotelul lu' madam Piscupescu, baiatul surioarei dumneaei, al lu' madam Dascalescu: Mitica Dascalescu.
Nimic nu refuzam - madam Piscupescu lu' madam Dascalescu, madam Sachelarescu lu' madam Piscupescu, madam Iconomescu lu' madam Sachelarescu, madam Diaconescu lu' madam Iconomescu, madam Preotescu lu' madam Diaconescu, d-ra Popescu lu' madam Preotescu, eu d-rii Popescu, si mie amicul Costica Ionescu... Alerg la Costica Ionescu.
- Draga Costica, sa nu ma lasi... Viu la tine sigur ca n-ai sa ma refuzi, stiu cat pot conta pe amicitia ta si nu-mi permit a ma-ndoi un moment...
- Lasa, omule, fleacurile...
- Sa-i dai nota 7, cum mi-ai promis...
- Cui, frate?
- Lui Mitica Dascalescu.
- Mitica Dascalescu!... Nu tiu minte sa am vreun scolar cu asa nume.
- Nu se poate!
- Sa vedem...
si se uita in cataloage.
- Nu; n-am nici unul Mitica Dascalescu, in cursul inferior; ai facut confuzie; trebuie sa fie in cursul superior.
Alerg... de asta data drept la madam Piscupescu.
- Madam Piscupescu, de ce clasa da examen nepotelul matale?
- De clasa VI.
- A! zic eu... Bine.
si dau fuga-napoi la Ionescu; zic:
- E in clasa VI Mitica Dascalescu al meu.
- Atunci nu e la mine, e la Georgescu; il cunosti pe Georgescu?
- Nu. Tu nu-l cunosti? ti-e coleg.
- Ba da, tine foarte mult la mine, nu e-n stare sa-mi refuze nimic.
- Atunci - zic eu - ma rog tie, nu ma lasa!... stiu ca pot conta pe amicitia ta si nu-mi permit...
- Iar?... esti cu birja... hai de ma du degraba la Georgescu.
- Haide.
Ajungem... Astept in birje pe Ionescu. Peste cateva momente iacata-l.
- Ai avut mare noroc c-am venit tocmai la pont; daca mai intarziam un sfert de ceas, pana la doua, mergea cu cataloagele la scoala si trecea notele in matricula: protejatul tau avea un 3.
- si acum?
- Are 7.
Uite-te - am gandit eu - ce va sa zica o intarziere de cateva minute; cum poate nenoroci pe un tanar! Ramanea Mitica Dascalescu iar repetent, cu toate ca tine la el atata mamita-sa Dascaleasca, la care tine Piscupeasca, la care tine Sachelareasca, la care tine Iconomeasca, la care tine Diaconeasca, la care tine Preoteasca, la care tine mult gratioasa Popeasca, la care tiu foarte mult eu, la care...
Moftul roman, 24 iunie 1901
Lantul slabiciunilor
Aceasta pagina a fost accesata de 37076 ori.
