Justitia romana
de Ion Luca Caragiale
Sectia corectionala
Prezidentul (catre reclamanta): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile...
Femeia Caliopa, republicana romana: Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea intotdeauna seara ca amic, inca era si dumneaei care mi-este amica, si ati chemat-o dumneavoastra martora ca a fost acolo si poate sa jure cum s-a-ntamplat.
Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o sa raspunza cand o vom chema. Acu spune dta.
Reclamanta: Spui. A venit dumnealui.
Inculpatul: Dumneata m-ai chemat: am biletul dumitale.
Prezidentul: Tacere.
Reclamanta: Daca stiam ce stofa esti, nu te mai chemam... A venit si zice sa nu mai invartim masa, care vorbeam cu sora-mea, care a murit, si ne spunea poezii de Iminescu si de Victor Cucu. (Ilaritate.)
Prezidentul: Cu sora dumitale care a murit?
Reclamanta: Da, la spital, de piept; iesise din azil si-i placea poeziile... si eu o iubeam foarte mult, eu o bagasem in azil ca aveam o protectie. (Plange.) si cand vorbeam cu ea, apoi toata noaptea o visam.
Prezidentul: Cum vorbeai cu ea?
Reclamanta: Cu dumnealui: invartea masa. Mi-a spus ca e fericita si s-a intalnit acolo cu mama; ma saruta dulce, dar mama nu poate vorbi ca e in alta parte.
Inculpatul: Am zis ca a trecut iar in incarnatiune.
Prezidentul: Tacere. (Catre reclamanta:) si d-ta credeai?
Reclamanta: Cum sa nu crez, daca vorbea masa?
Prezidentul: Dar ceasul si cu inelele cum ti le-a luat?
Inculpatul: Fara sa stiu: eram mediu!
Prezidentul: Tacere, inculpatule, de vrei sa nu-ti agravezi situatia. (Reclamantei:) Spune.
Reclamanta: A venit seara si zice ca a invatat acuma sa arate si persoana, dar nu cu masa, zice ca l-a invatatara niste profesori de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: "dezbraca-te (senzatie in auditoriu); scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitatie!" si eu am scos ceasul si lantul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o matusa a mea si cu medalionul, cu o suvita de par de la sora mea, si inelele, si le-am pus pe masa langa lampa. Sa va spuie si Tincuta ca poate sa jure. si zice dumnealui Tincutii, zice "tu du-te dincolo", si a bagat-o in odaita ailalta si a inchis usa, si "sa nu vii pana nu te-om chema!" inca Tincuta radea de noi; dar dumnealui, as! avea alte motive, sa vedeti. si dupa ce am pus ceasul cu lantul si inelele pe masa, m-a legat la ochi si m-a pus sa stau intr-un picior, si am stat asa... am stat... pret ca la un sfert de ceas, si zice...
Inculpatul: Nu-i adevarat!
Reclamanta (izbucnind): Taci, sarlatane, care nu te-am crezut pentru ca sa fii pana-ntr-atat sa razi de o biata femeie ca mine!... si dupa ce am stat asa, domnule prezident, de-mi amortise piciorul si-mi facea urechile vuu... vuu..., ca mi-era si frica, ca spunea ca o sa vie sora-mea, dumnealui zice: "ai adormit?" zic: "da", zice: "bine", si mi-a venit asa un fel de ameteala; zic: "o sa mai tie mult?" zice: "nu misca!" si am auzit odata puf! in lampa, si usa buf! si parc-am vazut pe sora-mea, am tipat si am cazut jos lesinata. Cand m-a desteptat Tincuta, ia-l pe domnul de unde nu e; cauta ceasul si inelele in sus, cauta-le-n jos - nicairi.
Martora Tincuta face o marturisire care confirma in totul plangerile reclamantei.
Avocatul ex-officio al apararii (dupa o pledoarie de doua ore, incheie): Domnilor magistrati, voi fi scurt. Spiritismul, aceasta sublima stiinta a viitorului, este inca in fase: ca orice copil in fase poate face si greseli; nu-i mai putin adevarat ca viitorul este al lui. Inculpatul, din gresala, in starea impersonala de mediu, a avut o miscare de somnambul; a luat ceasul si celelalte, e adevarat, dar a facut-o involuntar, era intr-o stare de absoluta iresponsabilitate. stiinta moderna ne-a dat destule lumini asupra iresponsabilitatii: toata asieta sistemului nostru penal trebuie deci sa se schimbe. Iata marele cuvant al stiintei moderne: iresponsabilitatea - impunitate; tutela da, nu pedeapsa. Esti iresponsabil? poti sa-ti permiti din cand in cand o gresala de care in urma ipso facto nu esti vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru ca n-a stiut ce face!
Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetarie?
Inculpatul: De rusine!
Avocatul: Vedeti, d-lor magistrati, de rusine... Apoi poate avea rusine un om responsabil? Nu. Eu deci cer achitarea; in orice caz, circumstante atenuante. Nu uitati ca traim intr-o epoca unde nu e rau sa menajam spiritismul si pe spiritisti.
Tribunalul, sub impresia ultimelor cuvinte ale apararii, admite circumstante atenuante si condamna pe tanarul mediu la sase luni inchisoare si 25 lei cheltuieli de judecata.
Reclamanta iese din pretoriu plangand si sarutand obiectele spiritizate, ce i s-au restituit, reincarnate, de catra d. prezident.
Moftul roman, 1893
Justitia romana
Aceasta pagina a fost accesata de 7514 ori.
