High-life
de Ion Luca Caragiale
Tanarul Edgar Bostandaki este suplinitor la catedrele de muzica, desen, gimnastica, scrima si religie de la gimnaziul clasic infiintat de curand in urbea sa natala. Gimnaziul are pana acum numai clasa intaia si e intretinut de comuna; se spera ca la anul viitor se vor completa patru clase, trecand totul pe seama Statului. Desi incarcat cu predarea a cinci cursuri importante de gradul secundar, tanarul suplinitor gaseste destula vreme sa frecventeze societatea inalta din localitate, unde trece drept un perfect gentilom. in adevar, Edgar este un tanar care are multe succese in saloanele din Targul-Mare. Vorbeste frantuzeste de cand era mic si se pricepe foarte bine la mode si confectiuni, asa ca nu odata este consultat asupra acestui capitol. Profesia de cronicar high-life nu este usoara, fiindca trebue sa scrii despre dame, si damele sunt dificile, pretentioase, capritioase. Spui de una o vorba buna, superi pe alta; spui rau de alta, atunci nu mai poti pretinde ca esti un om galant; insisti cu deosebire asupra uneia, dai loc la banueli; neglijezi pe vreuna, ii inspiri o ura primejdioasa. Mai ales intr-o societate foarte restransa si foarte aleasa ca societatea din Targul-Mare, un cronicar de salon trebue sa-si dramuiasca atentia cu cea mai mare stricteta. Grea profesie, ce-i drept; insa tanarul Bostandaki, om de spirit si cu educatiunea distinsa, a fost parca nascut a fi cronicar high-life. Cronicele lui, in forma de corespondenta, le publica intr-un ziar cotidian din cel mai apropiat oras mare de provincie.
Dar, va zice cineva:
- Bine! insa cronicarul este si el om, mai ales daca e tanar; trebue sa aiba si el simpatiile si preferintele,
antipatiile si aversiunile sale. El sta intr-un colt al salonului cu carnetul sau in mana si priveste la vartejul valsului; in acest vartej, ochii lui trebuesc sa deosebeasca intre toate pe cateva, mai gratioase, si, intre aceste cateva mai gratioase, pe una, ne-ntrecuta, adorabila.
- Ei, da, raspunz eu, inteleg ce spuneti. insa cronicarul de salon trebue sa-si calce pe inima, sa fie discret si impartial. si asta n-o poate oricine, cum o poate Turturel.
- Care Turturel?
- Edgar Bostandaki... Turturel este numele pe care i l-au dat in copilarie, alintandu-l, papaia, mamaia si duduile, surorile mai mari... Turturel - asa-i ca suna bine? - este pseudonimul destul de transparent cu care Edgar isi semneaza cronicele.
Ei! si totusi cat de corect si de discret, cat de galant si de impartial, insusi Turturel a gresit odata un carnet mondain.
Din initiativa unui comitet compus de damele din inalta societate a Targului-Mare, resedinta subprefecturii Plasii-de-Mijloc, s-a dat in saloanele Otelului Regal de acolo "Un mare bal filantropic, al carui venit se va imparti giumatate in folosul umanitatii suferinde si giumatate pentru sporirea fondului de intretinere a gimnaziului clasic local, pana la trecerea lui in bugetul Statului". Maiorul a oferit muzica militara, pe care a adus-o cu trenul de la resedinta prefecturii.
A fost un bal cum nici intr-o capitala de judet nu se poate mai splendid. Damele, pline de devotament pentru nobilul scop al petrecerii, s-au intrecut in toalete. Uniforma si fracul au fost minunat reprezentate, desi frac nu purtau decat subprefectul, primarul si Turturel; restul sexului urit, purtau unii redingota, altii jachetuta scurta. Onorurile balului le-a facut comitetul damelor, sub presedinta tinerei doamne Athenais Gregoraschko, sotia subprefectului. S-a petrecut pana la sapte dimineata, cand aurora cu degetele ei de roza a venit sa bata la usa orizontului si sa stinga cu privirile ei lumina petroleului, amintind infatigabililor dantuitori ca trebue, cu regret, sa se desparta.
A doua zi, d. Turturel, punea la posta pentru gazeta un carnet mondain, cu notita: "Rog a se trimite, dupa obiceiu, 50 de exemplare pi adresa me". Seara, cronicarul citea in fata comitetului damelor, al carui secretar era, darea de seama asupra rezultatului operei de binefacere. De prisos sa reproducem textul intreg al acestei lucrari de caracter oficial. Ne marginim a-i da concluziunile: "Venit brut, 575 lei; cheltueli, 368 lei; beneficiu net, 207 lei; 103 lei, 50 bani pentru sporirea fondului de intretinere a gimnaziului; 103 lei, 50 b. pentru umanitatea suferinda".
Dupa ce au multumit comitetului de dame, d-l Edgar Bostandaki in numele gimnaziului, iar d. primar in numele umanitatii suferinde, sedinta oficiala s-a ridicat. Apoi s-a invartit un maus. Peste doua zile, iata ca mult asteptatele is exemplare din "Vocea Zimbrului" sosesc. Ele contin cronica atat de dorita: "Cum se pitrece la noi"...
Extragem la intamplare cateva randuri:
"... Sambata seara s-a tinut in fine la noi stralucitul bal filantropic sub presidentia gratioasei doamne Athenais Gregoraschko, nascuta Perjoiu...
"...0 enorma afluenta de tot ce Targul-Mare are mai distins, fiecare tinand sa multumeasca incantatoarei prezidente initiatoare, prea amabila doamna Athenais Gregoraschko...
". .. in acordurile muzicii militare, care, intoneaza cu destul brio un vals vaporos, perechile pornesc ca duse pe niste valuri, in cari se perde constiinta, iar timpul pare ca s-a oprit pe loc ca sa admire cum trec in vartej ferbinte, uimitor, nebunesc, atatea s-atatea flori, parca smulse de vantul aprig al pasiunii... Doamna Athenais Gregoraschko, regina adorabila a valsului adorat...
"...Dar la un semnal, usile din fund se deschid... Supeul! Un moment de odihna pentru aceasta zvapaiata tinerete, un moment de odihna si de reconfortare!... Doamna Athenais Gregoraschko face onorurile, luand loc in capul mesei, cu gratia nespusa care o caracterizeaza...
"...Dopurile pocnesc, pare c-ar fi la un atac de tiraliori, care nu sparie de loc pe bravii convivi... sampania curge in valuri. Doamna Athenais Gregoraschko da semnalul si aci; ridicand in sus cupa plina de delicii ca divina Hebe, atinge de buzele raci buzele sale calde, cu acea delicateta poetica cu care fluturelul atinge caliciul unui miosotis...
"...Dar muzica ne cheama. Traiasca valsul! Doamna Athenais Gregoraschko, infatigabila silfida...".
Aci o ingrozitoare gresala de tipar... A doua zi, Duminica dimineata, la cafeneaua din centru, spiritualul cronicar high-life cetea mai multor tineri din localitate carnetul lui: Cum se pitrece la noi. Tinerii il ascultau cu multa admiratie si poate cu mai multa invidie: e desigur fericit un tanar care dispune, pe langa talentul stilului, de o coloana de publicitate, ca sa se faca, fireste, atat de placut damelor! Pe cand se comenta articolul si autorul cauta sa explice amicilor sai ce inseamna "divina Hebe" si "calici", iata ca deodata intra d. sub prefect, Raoul Gregoraschko, sotul "infatigibilei silfide". D. subprefect saluta in dreapta si in stanga cu gravitate, apoi, drept in fata lui Edgar Bostandaki si cu un ton neobisnuit de aspru:
- Domnule Turturel! uite-te la mine... Te opresc, magariule, sa faci de mauvaises plaisanteries pi conta doamnei Gregoraschko, sotia me!
Apoi face un ocol prin cafenea bufnind:
- A-t-on jamais vu pareille insolence!
Edgar nu pricepe de loc... insa Raoul se intoarce iar si, gesticuland cu cravasa, de care nu se desparte niciodata:
- Altadata, daca-ti mai permiti di aeste, iti rup urechile.
- Dar...
- Urechile! m-ai inteles? espece d'imbecile!
si ese turbat, facand sa suere aerul sub jocul cravasei. Toata lumea ramane uimita. Din ce pricina?.. Hebe?.. Calici?..
- Nu inteleg deloc, zice Turturel, dand din umeri cu totul nedomirit.
Pe cand fiecare cauta cu deamanuntul sa gaseasca in cronica motivul penibilei scene, iata ca intra in cafenea d. maior Edmond Buzdrogovici, gratie amabilitatii caruia opera filantropica avusese concursul gratios al muzicei militare. Fara sa salute si vadit foarte suparat, Edmond se apropie de Edgar, cu asa pas si aer strasnic, incat Edgar se ridica drept in picioare in fata lui Edmond.
- Domnule! zice Edmond, ferband ca un samovar; dumneata esti acela cari scrii porcariile aeste?.. Raspunde!
si-i vara lui Edgar gazeta sub nas. Edgar, ferindu-se, raspunde hotarit:
- Da!
- N-o fost si madam Buzdrogovici, sotia me la bal?
- Ba da!
- Atunce, di madam Buzdrogovici, sotia me, pentru ci n-ai pomenit nimica?.. nici chiar numele!.. Sa fi fost fara compliment - nu pretinde!.. dar nici macar numele!?
- Domnule maior...
- Misalule! striga Edmond.
si scurt miscarea! pana sa-i zica unul dintre amici "ara! da, stai, bri omule!" ii trage doua palme vajnice si iese.
- Nu mai inteleg nimica, pi onoarea me! zice Edgar si iese si el.
Universul, 24 decembrie 1899
High-life
Aceasta pagina a fost accesata de 7257 ori.
