Doua loturi - Partea 2
de Ion Luca Caragiale
Si zicand aceasta, se uita crucis, fioros si scrasneste din dinti. D. Turtureanu raspunde facand teorii asupra instructiunei criminale pe temeiul indelungatei d-sale experiente in serviciul sigurantei publice. Asa, femeile rabda mai mult, sunt mai piloase decat barbatii. Dintre barbati, bulgarii intrec pe toti la rabdare; mai putin ca toti rabda tiganii si tigancele mai putin de cat toate: cum le strangi putin in corset, "stai ca spui, manca-te-as!"
De aceea le slabise pe chivute, lasandu-le insa tot la secret nemancate, sa se mai gandeasca - poate!... dar nu-i vine sa creaza.
Pe cand vorbeste d. Turtureanu, d. capitan Pandele citeste gazeta de seara, iar d. Lefter asculta dus pe ganduri. La un moment, d. Popescu se face palid: un domn a intrat in berarie si trece pe langa masa lor catre fund. Este seful sau de la minister, un tip foarte posomorat si din cale afara aspru. D. Lefter se scoala si saluta; seful d-abia motaie din cap si se aseaza la o masa putin mai departe.
- Uite, zice d. capitan si arata si celorlalti gazeta care scrie:
"Precum se stie, cele doua mari loterii s-au tras zilel trecute. Numerile care au castigat loturile cele mari, de cate 50.000 lei sunt: la Constanta-Universitate, 076.384 - la Bucuresti-Astronomie, 109.520.
Un lucru curios insa; pana acuma, fericitii posesori ai numerilor castigatoare nu s-au prezentat sa-si reclame dreptul. Pentru numerosii nostri cititori si gentilele noastre cititoare, in randurile carora am dori din suflet sa se afle castigatorii, amintim ca, dupa sase luni de la trageri, nu se mai poate sub nici un cuvant reclama vreun castig. Sumele nereclamate pana la termenul fatal trec de drept la fondurile societatilor respective."
Cu tot respectul ce i-l insufla d-lui Lefter seful sau, care-l ochia pe sub sprincene din cand in cand cu privirea plina de "mustrare - adica: "Dumneata ne tragi pe sfoara; scrii ca esti bolnav, ca sa-mi lipsesti de la datorie, si pe urma-mi bati berariile... Bravo!" - cu tot respectul acela foarte legitim, d. Popescu nu se putu stapani la propozitia finala din notita gazetei, si izbucni intr-un hohot de ras, un ras vanat:
- Hahaha! sa stii nene Turturene, ca le gasim tocma a doua zi dupa termen... imi cunosc eu norocul!... Hahaha!
Rasul si vorbele acestea au facut pe d. capitan Pandele sa sara din loc. El, care pana aci pastrase o atitudine calma, mai presus de orice lauda, a trebuit in sfarsit si el sa izbucneasca... Imputari amare de neglijenta, de indiferenta, de imprudenta! Cand are cineva hartii de valoare asa de mare, nu le lasa sa se taraie astfel de colo pana colo... Trebuie sa fie cineva prea sec! Asa trebuie sa pati cand faci afaceri de o suta de mii de franci cu un zevzec! s.c.l... si asupra acestora d. capitan pleaca, spumand si injurand ca un grad inferior. D. Lefter parca n-a auzit nimic; bate toba incetinel cu destele pe marmura mesii.
Peste cateva momente, domnul sef, care a platit paharul sau de bere, se scoala si, trecand spre usa pe langa masa, zice:
- Domnule Popescu, daca dumneata nu mai vrei sa vii la serviciu, atunci, te rog, cel putin trimite maine cheia sertarului, unde ai acte publice in intarziere.
- Am fost bolnav, domnule sef.
- Mofturi!...
- Parol, domnule sef; maine viu negresit.
- Te rog! zise scurt si apasat seful si pleca fara sa salute. D. Turtureanu se uita la ceas... Tarziu! Trebuie sa mearga la serviciul de noapte: peste un ceas trece inspectorul pe la sectie. Pleaca; d. Lefter pleaca dupa el. Sa arunca intr-o birja; d. Lefter se arunca dupa el.
- Merg si eu la sectie, nene Turturene, s-o mai vaz pe hoata! D. Turtureanu se-nvoieste numai dupa ce amicul isi da cuvantul solemn de onoare ca n-are sa mai fie violent, n-are sa mai faca nimic femeilor arestate. Pe drum, d. Popescu promite amicului sau sa-i ridice partea din castig de la cinci la zece ta suta, daca se gasesc biletele.
- Pe viitorul si pe onoarea mea! nene Turturene!
Au sosit... Nenorocire!... Inspectorul trecuse pe la sectie adineauri; cercetase la secret, notase ceva foarte suparat, in portofel, si liberase pe cele trei femei, imbunandu-le cu vorbe blande.
- De mare belea mi se pare ca m-ai dat, nene Popescule, cu ipohondriile dumitale! a zis d. comisar.
D. Letter atunci a-nceput sa se vaite.
- Prin urmare, care va sa zica, daca nici dv., politia, nu ne protejati contra banditilor, atunci, ma rog, ce mai ramane? Am inteles, care va sa zica, cum merge chestia! Nu va saturati nici cu zece la suta? Cat vreti, cat poftiti, domnule? saptezeci? nouazeci? suta la suta?
si apoi o cascada, un torent de invective la adresa autoritatii, care e compusa din pungasi, din zbiri complici cu briganzii! exemplu: d. inspector, care s-a invoit cu tigancele...
- Frumos! sublim! adaoga, dupa o pauza de resuflu, d. Popescu, cu un ton de acra ironie.
s-apoi, schimband tonul, cu glasul tunator:
- Rusine pentru acest inceput de secol! de trei ori rusine!
Prudenta si amicitia au oprit pe d. Turtureanu sa nu-i dreseze cuvenitul proces-verbal pentru insulta adusa autoritatii in exercitiul functiunei, si poate ca tot i l-ar fi dresat daca, asupra ultimelor cuvinte d. Lefter n-ar fi iesit in fuga mare ca un nebun, strigand ca se duce sa reclame la parchet.
Era cam pe la randul al treilea al salipgiilor; mijea bine de ziua, cand d. Lefter, dupa ce ratacise atata vreme prin mahalale, ajunse in sfarsit in maidanul din strada Emanciparii, in fata cocioabei, de unde ridicasera aseara pe cele trei chivute...
Poate... poate ca rugaciunea sa biruie ce n-a putut birui violenta... si d. Popescu bate cu sfiala la usa sarmanei locuinte... Nici un raspuns... Mai bate odata, tot asa de discret... Acelasi rezultat... Sa bata mai cu inima!... Dar mai multa inima n-are... Se apropie in varful galosilor de ferestruica si asculta ce sa fie inauntru... in tacerea diminetii umede si neguroase, se aud bine horcaieli... Femeile, zdrobite de imprejurarile prin care trecusera, dormeau duse.
D. Lefter sezu pe marginea de lemn a prispii si aprinse o tigareta... sezu cat sezu asa, meditand un discurs bine simtit pentru a convinge pe chivute ca niste femei muncitoare pot castiga o avere intr-un chip onorabil, fara sa caute a ruina pe un om, de la casa caruia au castigat totdeauna o bucatica de paine... Ar fi pacat! si mai la urma, el a dat de stire: biletele sunt anulate; dar zece, cinsprezece la suta, da! o avere necalculabila, care le pica din cer: bogate, independente si... oneste, s.c.l...
Deodata, se aude zgomot usor in casa... in sfarsit, s-au desteptat... Musafirul se scoala-n picioare, tuseste si pune mana pe bordul palariei. in acelasi moment usa se deschide si se arata-n prag chipul netesalat al fetii:
- Haoleu, mama! sariti! c-a venit hala iar! Femeile sar degrab:
- Iar ai venit, nebunule? tipa taca.
- Ai venit iar la belete, ai? urla batrana. si, pana sa n-apuce d. Popescu sa salute macar, se pomeneste fleasc! drept in ochi, o strachina cu prune sleite!
- Na belete!
- Sa pui sa ne omoare, nevinovate, la politie, ai? otule!
si dupa ce i-au luat vazul, trege-i pumni, palme, si pe urma care cu ce apuca, baba cu o cratita, fata cu o scurtatura de lemn si femeia cu un tarn, si da-l tava pan noroi:
- Na belete! na belete!! na belete!!!
Cand au ostenit bine chivutele, a plecat si d. Lefter destul de ostenit si dumnealui dar repede, si cu capul gol, de degrab ce-i era, - si chivutele dupa el:
- Ho! Ho! nu mai vrei belete? sa mai vii la belete! ho! oarrba!!
Pe la seapte si jumatate d. Popescu era acasa. Consoarta sa nu dormise toata noaptea de grija. Cocoana, vazand halul omului, s-a pornit pe plans... De cu seara, venise un prieten de la minister si lasase o scrisoare...
0 citeste:
"Draga Leftere,
Astazi, cand am plecat de la cantilerie, d. Georgescu, seful, mi-a zis sa te anunt ca, daca maine nu vii la serviciu, poti sa nu mai vii deloc, caci face raport de destituire si pune sa sparga broasca sertarului tau, unde ai incuiat dosarul cu afacerea Goldstein. Au venit astazi trei deputati si au facut gura ca se traganeaza lucrurile. De mane, incepem pe cat o tine Camera, cantileria la 8 dim. Te rog, in interesul tau, vina negresit. seful e turbat rau.
Al tau fidel amic,
MITICUta"
La opt si cinci, d. Lefter, spalat si premenit, suie treptele ministerului. intreaba pe aprod:
- seful a venit?
- Acusica, raspunde aprodul. A ordonat sa mergeti imediat la dumnealui.
D. Popescu grabeste si intra foarte umilit. seful, care se plimba de colo pana colo, cu mainile in buzunar, cum il vede, se opreste:
- Ai venit, domnule?
- Da, domnule Georgescu...
- Aici nu sunt domnul Georgescu, domnule! aici sunt domnul sef... Sa-mi aduci la moment dosarul afacerii Goldstein... si altadata, sa stii ca te dau afara! Statul nu plateste impiegatii, ca sa faca betii noaptea si ziua sa zaca - uite ce prapadit esti! - in loc sa vie la datorie... M-ai auzit? Mergi de-mi adu dosarul!
Impiegatul iese impleticindu-se. Se duce la masa lui de lucru, descuie sertarul si apuca nervos un vraf de hartii. Cand da sa puna vraful pe masa, scapa pantre deste jos o hartiuta mica indoita. S-apleaca - o ridica - o priveste lung - da un tipat...
Toti zeii! toti au murit! toti mor! numai Norocul traieste si va trai alaturi cu Vremea, nemuritoare ca si el!... Sunt aci!... aci biletele!... aci era soarele stralucitor cautat atata timp orbeste pe-ntuneric!
D. Lefter e linistit - acea liniste a marii, care, intelenita in fine, vrea sa se odihneasca dupa zbuciumul unui naprasnic uragan: fata ei este senina, fara cret, pe cand in fundu-i zac atatea sfaramaturi de corabii inghitite pe de-apururi, inainte de a fi putut ajunge la liman!
El ascunde-n san, intre flanela si piele, intr-un plic de panza, cele doua bucatele de hartie tiparite conabiu, ca muchea unor farfurii pierdute pe veci. Surazand de aceasta reminiscenta vizuala, se incheie la jiletca fara pripa, se aseaza bine in jetul sau de musama si asterne cu mana sigura pe o coala de hartie ministeriala, urmatoarea compozitie, care, sub forma-i laconica, ascunde atata ironie:
Domnule Ministru,
"Sanatatea mea prea delicata nu-mi permite sa mai suport asprimile de tot felul ale serviciului.
Va rog dar respectuos sa binevoiti a-mi primi demisia din postul ce ocup la acest onor minister.
Binevoiti etc."
"ELEUTHERIU POPESCU".
Ia apoi dosarul si demisia si intra hotarat la seful, care lucreaza cu nasul varat in hartii:
- Domnule sef, iata dosarul Goldstein.
- Bine, raspunde superiorul fara sa ridice capul. Lasa-l aici.
- si mai iata, "domnule Georgescu", va rog foarte mult, si demisia mea.
- Bine... Las-o aici.
- Va salut.
- Bine... Du-te.
Dupa zece minute, omul care a scuturat in fine jugul nesuferitei robii, intra la bancherul unde au fost depuse biletele en gros.
- Ma rog, unde se incaseaza castigurile de la lotariile care s-au tras alaltaieri?
- Fondul e depus la casa de depuneri, dar poate cineva sa le-n-caseze si prin noi. Aveti vreun bilet castigator?
- Am doua castigatoare, raspunse fara afectare d. Popescu, si arata de departe biletele, tinandu-le gratios intre doua degete.
- Sunt castiguri mari?
- Maricele... Am amandoua castigurile mari! Bancherul deschide niste ochi plini de admiratie si zice, dand sa ia biletele:
- Dati-mi voie, ma rog.
Dar d. Lefter retrage incetinel mana, desdoieste biletele si intreaba:
- N-aveti listele oficiale?
- Ba da. Iata-le.
- Ma rog, zice d. Lefter cu vorba respicata, Avem odata: zero-sapte-zeci-si-sase-de-mii-trei-sute-opt-zeci-si-patru Universitate-Constanta.
- Nu, raspunde bancherul: una-suta-si-noua-mii-cinci-sute-doua-zeci.
- Da-mi voie, nu ma-ncurca: una suta-si-noua-mii-cinci-sute-doua-zeci - Bucuresti-Astronomie.
- Ba, pardon, zice bancherul... Bucuresti-Astronomie zero-sapte-zeci-si-sase-de-mii-trei-sute-opt-zeci-si-patru.
D. Lefter nu-si da seama bine de ce, dar simte o sfarseala, si cade, alb ca portelanul, pe un scaun langa cantora, intinzand machinal mana cu biletele. Bancherul le ia se uita bine la liste, la bilete, la posesorul lor, si zambind si el fara afectare zice d-lui Lefter, care asculta stupid:
- Uite ce e, stimabile: v-ati inselat. si iaca de unde provine... Dumneata ai... Ciudat lucru, ce-i drept... Cum s-a intamplat!... Al dracului!... Dumneata ai la una tocmai numarul care a castigat la cealalta si...
- si ce?
- ... si vice-versa.
Cum aude cuvantul vice-versa, d. Lefter se face vanat ca ficatul si se ridica izbucnind cu o volubilitate suprema:
- Vice-versa! Nu se poate, domnule! peste poate! Vice-versa! Asta-i sarlatanie, ma-ntelegi! Va-nvat eu minte pe d-voastra sa umblati d-acu-ncolo cu infamii, si sa va bateti joc de oameni, fiindca este o exploatare si nu va mai saturati ca vampirii, pierzand toata sudoarea fiecare om onest, deoarece se-ncrede orbeste-n mofturile d-voastra si cu tripotajuri ovreiesti de bursa, care suntem noi prosti si nu ne-nvatam odata minte ca sa venim, ma-ntelegi, si sa ne revoltam... da! sa ne revoltam! Asa sa stiti: prosti! prosti! prosti!
s-a-nceput sa se jeleasca, sa se bata cu palmele peste ochi si cu pumnii in cap si sa tropaie din picioare, facand asa un taraboi, incat a trebuit bancherul sa ceara ajutorul fortei publice ca sa scape de d. Lefter...
Daca as fi unul din acei autori care se respecta si sunt foarte respectati, as incheia povestirea mea astfel...
...Au trecut multi ani la mijloc.
intr-un tarziu, cine vizita manastirea tiganesti, putea vedea acolo o mica batrana, oachesa, inalta si uscata ca o sfanta, cu o alunita mare paroasa d-asupra sprincenei din stanga si cu privirea extatica. Ea nu scotea un cuvant, nu voia sa raspunza la nici o intrebare; nu facea nici un rau, era dimpotriva foarte blanda. O singura apucatura denunta oarecum ca, sub fruntea ei senina, clipea o minte cu reazimul dezradacinat: toata ziulica, maica Elefteria culegea, te mir pe unde le mai gasea, cioburi de strachini, pe care le ascundea cu scumpatate in scunda ei chiliuta.
Tot intr-un timp, colo departe, in haosul zgomotos al Bucurestilor, trecatorii puteau vedea un mosneag micut, intrat la apa si scofalcit, plimbandu-se linistit, cu acea liniste a marei, care, potolita in sfarsit, vrea sa se odihneasca dupa zbuciumul unui naprasnic uragan. Batranelul se plimba regulat, - dimineata, de colo pana colo pe dinaintea Universitatii - seara, cum rasareau astrii, de jur imprejurul Observatorului pompierilor de la bifurcarea bulevardului Pake, - soptind mereu, cu un glas blajin, acelasi cuvant: "Vice-versa!... da, vice-versa!"... - cuvant vag ca si vagul vastei mari, care sub fata-i fara cret, ascunde-n tainicele-i adancuri stancoase cine stie cate corabii, zdrobite inainte de a fi ajuns la liman, de-a pururi pierdute!
Dar... fiindca nu sunt dintre acei autori, prefer sa va spun drept: dupa scandalul de la bancher, nu stiu ce s-a mai intamplat cu eroul meu si cu madam Popescu.
Doua loturi - Partea 1
Doua loturi - Partea 2
Aceasta pagina a fost accesata de 4040 ori.
