Amici
de Ion Luca Caragiale
Domnul Mache sade la o masa in berarie si asteapta sa pice vreun amic; e vesel si are pofta de conversatie. N-asteapta mult. Peste cateva momente, iata ca-i soseste unul dintre cei mai buni amici, d. Lache. D. Lache e fara chef. S-apropie si sade si el la masa. Cititorul ma va ierta ca nu dau nici o indicatie de ton, de actiune si de gama temperamentala in tot decursul dialogului - indicatie atat de necesara pentru citire calda - si va suplini insusi cu imaginatia aceasta lipsa.
Lache: Bonsoar, Mache.
Mache: Bonsoar, Lache.
L.: Ai venit de mult?
M.: Nu... De vreo zece minute... Iei o bere?
L.: Iau.
M.: Baiete! doua mari... (Catre Lache:) Da... ce ai? te vaz cam...
L.: Nu prea am chef... Sunt obosit... Am stat azi-noapte tarziu la Cosman, pana la ziua.
M.: Cu cine?
L.: Cu niste amici... Am vorbit foarte mult de tine.
M.: Da?... Ce?
L.: E!... mai nimic... fleacuri! Nu stii cum sunt oamenii nostri?
M.: Adica... cum? ma vorbea de rau?... ma-njura...
L.: Uite, vezi! asta e cusurul tau - exagerezi.
M.: N-ai spus tu?
L.: Ce-am spus eu? nu ti-am spus nimica... ti-am spus ca asa sunt oamenii... Tu vrei numaidecat sa te laude toata lumea, si sa nu-ndrazneasca nimeni sa-ti faca o critica, fie cat de mica. Vezi, asta e cusurul tau - prea te crezi.
M.: Ba nu ma crez deloc, sa ma ierti; da ma mir ca nu gasiti alt subiect de conversatie decat pe mine...
L.: Daca a venit vorba... Mai la urma, nu te-a vorbit nimeni de rau pe fata... fireste ca n-ar fi intraznit: stie ce buni prieteni suntem... Da stii, asa ciupeli.
M.: Cam ce?
L.: Secaturi... Mai ales unul dintre el nu te poate suferi, si ti-e amic.
M.: Cine-i ala?
L.: Ei! asta e!... Ce-ti pasa?
M.: As vrea sa-l stiu.
L.: Nu se poate.
M.: Parola de onoare ca nu-i cer nici o socoteala; n-am sa-l fac niciodata sa-nteleaga ca am aflat ce-a spus...
L.: Mai intai, nici nu stii ce a spus...
M.: Ce-a spus?...
L.: Uite, asta e cusurul tau - esti curios.
M.: Bine, frate, fireste ca sunt curios sa aflu ce se spune pe socoteala mea, mai ales de amici, ca sa stiu cui sa ma increz, cum sa ma apar.
L.: Mai luam cate una mica?
M.: Da.
L.: Baiete, doua mici...
(Pauza. Chelnerul aduce paharele cu bere.)
M.: Ei?
L.: Ei!...
M.: Ei! ce spunea amicul?
L.: Nu te poate suferi... Nu stiu cum venise vorba de oameni destepti, si zic eu: Uite, Mache e baiat destept... ca stii ca eu te-am considerat intotdeauna ca foarte destept, nu ca mi-esti amic, fiindca mai la urma, da-mi dai voie sa-ti spun, n-am nici un interes sa-ti fac curte... Acu, ce sa mai vorbim?... te cunosc si ma cunosti, slava Domnului! toate defectele le pot avea; dar trebuie sa marturisiti toti ca am si eu o calitate - sinceritatea; si-ti spun sincer ca mi-ar parea foarte rau sa vie tocmai amici si sa zica, ma-ntelegi...
M.: Bine, monser, cine zice?
L.: Tu.
M.: Eu?
L.: Vaz ca te uiti la mine asa, cu un aer care de! parca vrei sa-mi zici ca nu crezi.
M.: Da mai intai ce sa crez? ca nu mi-ai spus nimic. Mi-ai spus ca unul dintre amicii cu cari erai aseara nu ma poate suferi, si ca tu ai sustinut ca eu sunt destept.
L.: Am sustinut, fireste.
M.: Dar amicul meu, care nu ma poate suferi?
L.: Apoi tocmai la asta vream s-ajung; dar daca ma intrerupi mereu! Uite, vezi! asta e cusurul tau - intrerupi!
M.: Ei! iaca nu mai intrerup; spune, ascult.
L.: Cand am zis eu ca esti destept, intai a zambit asa, adica: Prost esti! mie, si pe urma zice: O fi destept, nu zic; dar e cam... zevzec.
M.: Zevzec!
L.: Zevzec.
M.: Ei! dupa ce ma judeca dumnealui pe mine ca sunt zevzec?
L.: Dupa multe, cari le spunea el...
M.: Cam ce?
L.: Ca ti-ai neglijat totdeauna slujba...
M.: Nu-i adevarat!
L.: Ca era sa te dea afara pana acum de vreo trei ori...
M.: Minte!
L.: Ca joci carti, si rad toti de tine ca de o mazeta!!
M.: Eu, mazeta!
L.: Ca bei...
M.: Ce beau?... doua-trei pahare de bere pe zi.
L.: Ca te-ai insurat fara zestre.
M.: Treaba mea!... Ce magar!... Ma rog tie, cine e magarul asta, as vrea sa-l stiu...
L.: ti-am zis de la inceput ca nu ti-l spui.
M.: De ce sa nu mi-l spui, daca zici ca mi-esti amic sincer.
L.: Ca sa ma pui de fata?... N-am pofta.
M.: Pe onoarea mea ca nu... iti jur pe ce am mai scump ca nici n-am sa-i pomenesc vreodata. Vreau sa-l stiu numai, ca sa ma feresc de el si sa-l despretuiesc.
L.: Nu se poate, Mache.
M.: Pe onoarea mea! Ma rog tie, spune-mi-l.
L.: Uite, vezi, asta e cusurul tau - esti indiscret. intelege romaneste ca nu ti-l spui. Eu am toate defectele cate poftesti; da trebuie sa marturisiti toti ca am si eu o calitate - eu sunt discret... nu-mi place sa umblu cu plosca.
M.: Atunci da-mi voie sa-ti spun ca nu-mi esti amic cum te credeam.
L.: Eu! nu-ti sunt amic tie? eu? Bravos! Mersi...
M.: in sfarsit, un amic...
L.: Daca sunt eu prost... si-ti spun... da iaca tac... si aldata sa-mi dai cu tifla daca ti-oi mai spune ceva... (Catre chelner:) Baiete, inca doua mici...
M.: si... numa atata a zis amicul de mine?
L.: A zis mai multe... Da-n sfarsit, ce-ti pasa?
M.: Nu-mi pasa nimic... dar sunt curios sa vaz pana unde merge miselia omului... Zici ca mi-e amic.
L.: Bun.
M.: Amic de-aproape?
L.: Da.
M.: si ce mai zicea?
L.: Nu-ti mai spui, ca te superi... Ca asta trebuie sa marturisesti si tu ca e cusurul tau - te superi.
M.: Pe onoarea mea, nu ma supar...
L.: Zicea de nevasta-ta... ca...
M.: Ca ce?
L.: Ca... in fine, prostii! ce sa-ti mai spui?... Da! dar i-am taiat nasul. Nu-ti permit, zic, sa te atingi, ma-ntelegi, de onoarea femeii amicului meu!
M.: Cum! pe onoarea nevestii mele?
L.: Ca e prea frumusica si prea tanara pe langa tine; ca te-a luat fiindca era saraca, dar...
M.: Dar ce?
L.: Ca la teatru mereu... Zic: Are loja gratis! - Da - zice el - la sosea cu bicicleta de doua ori pe zi, dimineata si seara? - Tot gratis zic eu. - Da vara la Sinaia, tot gratis? zice el; de unde atata lux?
M.: Mare canalie!
L.: si pe urma a facut aluzie aproape pe fata la un alt amic...
M.: La cine?
L.: Nu-ti spun...
M.: Asculta-ma, Lache! sa stii ca ma supar serios!... Trebuie numaidecat sa-mi spui...
L.: Daca nu vreau.
M.: Trebuie sa vrei! auzi! fiindca-ti trag palme, ma-ntelegi!
L.: Ei, uite, vezi? asta e cusurul tau - esti violent.
M.: Cusur, necusur, numaidecat sa-mi spui la cine a facut infamul aluzie?
L.: Vrei numaidecat sa stii?
M.: Da!
L.: La Fanica.
M.: La barbatul, sorii nevestii-mi! la cumnatu-meu?
L.: La Fanica, la cumnatu-tau.
M.: Mizerabilul! canalia! Cine e? trebuie sa-mi spui numele lui!
L.: Uite, vezi? asta e...
M.: Nu vreau sa stiu nimic!... Trebuie sa mi-l spui!...
L.: Nu-ti spun!...
M.: iti trag palme, ma-ntelegi!
L.: Ia poftim!... Ei! apoi nu ma lua asa repede, ca... Auzi dumneata! Dar nu strici tu; eu stric... Viu si-ti dau de stire sa te pazesti de amici, sa nu te-ncrezi in oricine ca un zevzec, si-ti atrag atentia asupra ce spune lumea despre onoarea ta si a nevestii, si tu, in loc sa-mi multumesti, te ratoiesti la mine... O sa ma faci sa te evit alta data...
M.: Care va sa zica, nu vrei sa-mi spui?
L.: Nu.
M.: Mersi.
(Cheama pe chelner si plateste. Pauza lunga, in timp ce Mache bate toba cu degetele pe masa, avand aerul ca planuieste ceva adanc. Un musteriu nou-venit, anume Tache, se apropie de masa celor doi amici.)
Tache: Buna seara.
Lache si Mache: Buna seara.
Tache: Mare secatura esti, amice Lache... Ma faci sa-mi pierz noaptea pana despre ziua, sa te astept ca un caraghios la Cosman.
Lache: Ma rog tie, scuza-ma... Eram zdrobit de oboseala; nu mai puteam; am stat sa ma odihnesc si eu o noapte ca oamenii; m-am culcat de la opt aseara.
Mache (drept in picioare, izbucnind furtunos): A! care va sa zica te-ai culcat devreme! n-ai fost az-noapte la Cosman?... Acu stiu cine e amicul... Poftim (Doua palme strasnice si pleaca.)
Lache: Uite, vezi! asta e cusurul lui - e magar!... si violent!... si n-are maniera!
Universul, 11 februarie 1900
Amici
Aceasta pagina a fost accesata de 34351 ori.
