Cronica
de Ion Luca Caragiale
Aflati-mi, iubiti cititori, o pozitiune mai dificila si mai incurcata decat a unui redactor al Ghimpelui ca mine, care este dator sa va daruiasca pe fiecare dumineca cu cate doua coloane de cronica. Marturisesc ca nu stiu ce sa va scriu. Dati-mi o idee, buna sau rea, numai dati-mi una. Pe onoare va spun, nu stiu nici cum sa-ncep. Cu ce oare sa va serv?
Si cu toate astea, pot, nu pot, vreau, nu vreau, trebuie neaparat sa va dau ceva, fiindca amicul Toma Stoenescu, directorul-proprietar al Ghimpelui, caruia i-am ingagiat talentul meu, cere numaidecat, fara doar si poate, o cronica pentru cititorii sai. Ei! ... ce voiti! are si el dreptate. Trebuie sa marturisim ca directorul nostru se poarta cu redactorii sai mult mai bine decat ii permit mijloacele.
Asa noi, redactorii permaninti ai Ghimpelui, primim pe luna leafa, cel mult 10.000 fraci, cel mai putin 5.000 - pentru cari implinim fiecate niste indatoriri fixe. Afara de aceasta, daca producem ceva peste datoria noastra primim pentru fiecare vers 50 franci, si pentru fiecare rand de proza 40 franci. In timpul cat lucram in redactiune fumam din cutia enorma de Bektemis a lui Toma; bem racoritoare, luam bai, dejunuri a la fourchette, cafele, cognac, in socoteala lui Toma.
La Anul Nou primim fiecare cate un mic dar spre suvenire:
O pareche de butoni de maneci cu cate o piatra de briliant mareata cat o aluna turceasca, 1500 franci; un singur defect au insa: nu poti intra seara in casa daca e lumanarea aprinsa in intru; stralucesc asa de tare ca-ti pot prea bine pericula vazul.
Sau:
Un cronometru superb, de aur, cu doua capace: pe un capac un buchet in pietre scumpe cu deviza Ghimpelui in peruzele: Ridendo castigat mores! - pe celalalt capac, una din caricaturile cele mai reusite de peste an, lucrata, in mic, in smaltul cel mai fin. Cronometrul nu se-ntoarce niciodata, si merge mai regulat in buzunarul vestei d-tale decat soarele pe cer. Se-ntampla o data sa se opreasca, sa stea toate ceasornicele din Bucuresti, toate, pentru ca nici unul din ele n-a fost intors la vreme; se poate intampla una ca asta, nu trebuie sa radeti. Cerul este acoperit cu nori si ceasornicele de soare nu pot servi. Toate ceasornicele stand, confuziune generale in mersul afacerilor. Numai cronometrul d-tale merge, merge nencetat. Atunci, d-ta esti regulatorul tuturor ceasornicelor din Bucuresti, gonesti confuziunea si restabilesti ordinea in afaceri. Toata lumea voieste a-ti vedea cronometrul, te-ntreaba cu cat si unde l-ai cumparat; si d-ta raspunzi cu bunavointa:
"L-am primit in dar la Anul Nou de la Ghimpele unde sunt in calitate de redactor; imi pare ca costa 5.000 franci"
Ori:
Un cal de calatorie, arab alb sau englez roib-auriu sange pur. Iesi calare la Sosea. Senzatiune universale! Damele toate-l scuipa ca sa nu ti-l deoache. Toti sportsmenii sunt entuziasmati. Cand treci pe dinaintea Bufetului, zece dintre acesti domni, cari sed de vorba cu o doamna rasturnata-n o trasura eleganta - fara sa-si mai ia ziua buna de la dansa, si proferand cateva injuraturi franceze - se ia (sic) calari dupa tine. Dai pinteni lui Bobo - ca asa-l cheama - si cand sportsmenii sai de-abia sunt pe la rondul al doilea al Soselei, tu ai ajuns la Baneasa si te-ai si intors, spre a le face traditionalul salut de Jockey. Toti se confunda in complimente. Toti mangaie pe Bobo si te navalesc, care mai de care, cu intrebari asupra varstei si genealogiei animalului. Toti se propun a ti-l cumpara.
-Pe onoarea mea, domnilor, imi este cu totul imposibil a va satisface, fiindca tiu acest cal in dar de la Ghimpele, unde sunt redactor. Cat despre pretul lui si cred ca nu ma-nseala memoria, este de 50.000 franci.
Si repetand salutul cu biciusca, dai pinteni. Calul pleaca, zboara; si cand sportmenii d-abia au pornit, potcoavele lui Bobo arunca in drepta si-n stanga, pe Podul Mogosoaiei, snopi de scantei - ocaziune de care pietonii de pe trotoare profita spre a-si aprinde tigarile, fara a-si strica nici un chibrit.
Sau, mai bine:
O tabachere de tutun, de argint rusesc masiv a surprise. Mergi la Fialcowsky, iei un scaun, sezi langa cativa prieteni, scoti tabachierea si o pui pe masa. Un amic iti cere o tigara:
-Cu placere, poftim!
Amicul apasa resortul capacului ... si, la moment, flasneta misterioasa din tabachere incepe sa cante marsul de la 48. Toti sunt intrigati.
-De unde vin aceste sunete delicioase?
Atunci tu, magulit de succesul tabacherii tale, cu modestia ce te caracterizeaza si, zambind, zici in fine cuvantul cel mare:
-Domnilor, este o surpriza! aceste sunete delicioase vin din tabacherea mea!
Toti asistentii o ia (sic), o esamineaza, o admira - si tabacherea, trecand din mana-n mana, termina marsul de la 48, pentru ca sa-nceapa o mazurca incantatoare.
-De unde ati cumparat tabacherea asta?
-Domnul meu este un dar de Anul Nou pe care l-am primit de la Ghimpele, unde, desi scriu sub pseudonism (sic), toata cafeneaua lui Fialcowsky stie ca sunt redactor.
-Si cat costa, ma rog?
-2.000 franci.
-Fie, ca face!
Asa, doamnelor si domnilor, petrecem noi astia de la Ghimpele. Va mirati? cu toate astea, e foarte simplu. Cateva date din registrele de compatibilitate ale gazetei noastre va vor lumina pe deplin. Dati-mi voie.
20.000 de abonamente da 40.000 lei noi; 10.000 foi vandute cu esemplarul la fiecare numar, cu rabatul de 20% ne da 208.000 lei noi; mici subventiuni, pe an 500.000 lei noi. Avem deci la venituri un total anual de 1.108.000 lei noi.
Totalul de cheltuieli anuale este de 500.000 lei noi.
Ramne (sic) deci lui Toma Stoenescu al nostru anul 608.000 lei.
Si, fiindca, cu aceasta ocaziune, tot am intrat in confidente, trebuie sa va spun ca Toma cheltuieste pe an pentru dansul numai 108.000 franci, depunand restul de 500.000 la bancile straine. De aceea si eu ii zic totdeauna in gluma:
-Tomo, prea gramadesti la aur! Tomo, prea esti econom, prea esti avar! Tomo, ai sa devii un Crasus! ... Mai da-mi o tigara, Tomo!
E monstruos, ce va spun; asa e? Da ce vreti? asa petrecem noi astia de la Ghimpele.
*
Auzisem de atatea ori laudandu-se virtutile ciudate ale baccisului, incat pe onoare, n-am putut rezista tentatiunii, si am inghitit si eu o doza din aceasta pasta minunata. Asa, vedeti, iubiti cititori, ca, in cazul cand v-ar displacea cronica ce v-am servit, vina nu este a mea, ci a narcoticului ce, prin escentricitate mi-am administrat.
Un cuvant inca si termin.
Doamnelor si domnilor, cati datorati bani amicului Toma Stoenescu de la Ghimpele! grabiti-va a va achita de datoriile d-voastra catre dansul - care, cu toata cronica mea, este foarte stramtorat si incurcat - ca sa va scutiti de petrecerea d-a va vedea trecuti in Catastihul dracului.
(Ghimpele, 11 iulie 1876)
Cronica
Aceasta pagina a fost accesata de 2398 ori.
