Toast la Ploiesti
de Ion Luca Caragiale
Domnilor, vreau sa fiu cat se poate de scurt.
Voci: Mai lung !
Atunci sa-mi faceti o concesiune, fiindca iar trebuie sa deschid o paranteza. Mi s-a tagaduit, in ultimul timp, - ma iertati, vorbesc fara metoda - cand am facut un articol pentru d-l Take Ionescu, acum in particular, nu s-ar putea mai potrivit cu vremea (aplauze furtunoase) - parca ii prooroceam ! Dar ce se amesteca ala, un artist, in politica ? Bine, o data merge sa inghiti un compliment, asa pentru ca sa te atraga (ilaritate), o favoare; dar cand am auzit si al doilea compliment ca sa-ti atraga o favoare - stiti ca complimentele ma ambeteaza: nu este permis unui artist... Asa ? Atunci am raspuns, daca artist insemneaza a respecta gramatica romaneasca o data, de doua ori pe saptamana, atunci sunt artist (ilaritate). A, dar atunci pe bucatareasa, care nu respecta de doua ori pe saptamana gramatica, nu o nedreptatesti ? Sa-mi tagaduiti dreptul de cetatean de a ma amesteca de doua ori pe saptamana in politica ? Cum, daca am invatat gramatica, nu mai am dreptul sa fac politica ?
Dupa aceasta paranteza, d-lor, eu am spus-o sefului, si la Iasi si acum si d-voastra si ori de cate ori voi fi in mijlocul partidului o voi spune, pentru ca nu sunt satul de a o declara: noi, oamenii de litere si de cultura, am fost totdeauna considerati in tara Romaneasca ca niste elemente tolerate cum sunt pe peretii salonului acum tolerate decorurile de hartie si care maine vor trebui sa dispara. Aceasta se intelege ca nu era destul de convenabil pentru noi, si eu din nou am zis: de ce sa nu facem noi si politica ? Am voit sa facem politica si atunci ni s-a pus alternativa: d-le artist, vrei sa fii arnautul boierului cutare ? Atunci, se intelege, am spus: sunt literat, am invatat gramatica elementara (mare ilaritate), n-am sa invat sa umblu cu spala-varza, d-le boier (mare ilaritate).
A trecut multa vreme si s-a intamplat sa se formeze acest Partid Conservator-Democrat, in care un literat, macar ca stie gramatica romaneasca (ilaritate), macar ca nu vrea sa fie arnaut boieresc, poate sa se gaseasca cinstit si onorat in fata d-voastra, alaturi cu acest om ilustru (ovatiuni). si va marturisesc drept ca aceasta m-a magulit pana in fundul sufletului nu atat pentru mine personal, cat pentru dragostea mea personala (aplauze entuziaste), pentru acea clasa de oameni care fac si ei servicii tarii, care si ei sunt agenti de cultura; care, fara sa fie financiari, negustori, industriasi, joaca un rol pentru ridicarea treptata a natiunii acesteia (ovatiuni furtunoase).
Asadar acum ca ma aflu in fata d-voastra si fiindca ma aflu in fata d-voastra, mi-aduc aminte cu pietate de ziua aceea, in care am plecat din acest oras; eu ca copil, care nu aveam, d-lor, - si nu v-o spui ca sa ma laud, ca sa trag consecinte favorabile pentru mine - nu am, d-lor, decat 4 clase primare pe care pot sa le justific (ilaritate, aplauze). si sa va spun pentru ce nu am decat 4 clase primare. Vazand ca de aci incolo se ingroasa lucrurile, mi-am zis: mai bine sa trec la scoala lumii, unde nu sunt stabilite examene (ilaritate, aplauze) si m-am strecurat asa de bine, ca mie, omul acesta, imi face onoarea si-mi da mana ca un inferior al lui, dar cu iubire, si atunci cand Take Ionescu a hotarat sa paraseasca o baraca in care era captiv, in care era condamnat sa nu poata face nimic si sa intre pe calea larga a destinelor lui, am spus: in sfarsit, fac si eu politica. si-mi scria un prieten si-mi spunea: nu te duce la Take Ionescu. insa, cum posta de la Bucuresti la Berlin vine rar, cand am primit scrisoarea prietenului meu, era tarziu, caci eu scrisesem d-lui Take Ionescu sa ma inscrie si pe mine in Partidul Conservator-Democrat, si m-a inscris. Multumesc, sefule ! (aplauze, ilaritate).
Domnii mei, eu sunt un om, care cand ma pofteste cineva la masa nu cer sa ma puna in capul mesei, ci cer sa ma puna la coada (ilaritate, aplauze).
stiti pentru ce ? Pentru ca ma tem ca nu cumva sa ma puna intr-un loc, in defavoarea locului si in favoarea mea; caci o persoana trebuie sa stea la un loc unde sa fie in favoarea locului si in defavoarea lui.
Take Ionescu are o masa larga, populara; cand el ma primeste la masa, in coada mesei are sa ma puna, dar o sa zica: Caragiale e batran; il pun la coada mesei, dar il tratez ca pe un mesean.
Nu ma duc in casa boiereasca, unde sunt mese stramte, si unde cel care te pofteste sa zica: baiatul acesta sa se duca la bucatarie (aplauze).
Domnilor, sunt nepotul unui bucatar arnaut si prin atavism am groaza, am oroare de sosul prajit (mare ilaritate).
si nu as fi in stare nici la o casa imparateasca sa ma duc si sa fiu trimis la bucatarie (aplauze, ilaritate), pentru ca a doua zi sa am dreptul sa ma intalnesc cu un mitocanas de speta mea (mare ilaritate), sa-mi spuie: unde ai mancat aseara ? Sub acoperamantul unei case boieresti. si cand m-o intreba: Sub ce compartiment, sa-i zic: Adio, monser (mare ilaritate). Numai la masa mitocanului ma duc si la masa lui stau unde o vrea sa ma puie, caci, oriunde voi sta, mai mic decat cum sunt n-are sa ma faca; dar la bucatarie boiereasca n-am sa ma duc niciodata (mare ilaritate), tocmai de aceea pentru ca bunicul meu era bucatar arnaut si bucataria ma scarbeste si rolul de arnaut m-ar scarbi si mai mult (mare ilaritate). Prin urmare imi fac o datorie sufleteasca.
Ridic toastul acesta lui Take Ionescu, nu pentru ca este seful partidului; sefia nu a luat-o el, i-ati dat-o voi. Gloria o da viitorul, reputatiunea i-a dat-o trecutul. in sanatatea lui de om de inima, care imi permite, mie literat, sa stau alaturi de el la o asa splendida manifestatiune ! (Ovatiuni furtunoase.)
Toast la Ploiesti
Aceasta pagina a fost accesata de 3454 ori.
