Nevoile obstii si asa numitele Casa Noastra
de Ion Luca Caragiale
Scriitorul acestor randuri isi da bine seama, ca n'are dreptul a se amesteca in afacerile interne ale Statului ungar. Fiind supus strain si lacuind afara din teritoriul acestui stat, scapa, fata cu legile respective de orice raspundere; dar cine scapa de raspundere in materie de presa, nu poate avea multa trecere in fata cititorului - afara, se 'ntelege, de cazul unui talent exceptional, ceeace trebue sa marturisim ca nu e cazul nostru.
Considerand Romanul, ca organ al obstii cetatenilor ungari de limba romaneasca, ne vom margini a-i da, dupa modestele noastre, tot concursul; intru cat va fi vorba de cultura acestei obsti, de al carei progres nu ne 'ndoim, ca sunt doritori nu numai toti romanii, ci si toti maghiarii chibzuiti; caci regatul Ungariei, ca Stat de prima ordine astazi in Europa, trebue sa fie el mai intai gelos de prosperitatea generala a popoarelor sale.
Noi, supusii regatului roman stim bine, ca Statul nostru are tot interesul sa se razeme pe o putere centrala considerabila, si mai stim cat de mult ii datorim Ungariei; totusi nu tocmai atata-i datorim, cat un eminent barbat politic maghiar a afirmat zilele trecute in Parlamentul din Budapesta. Fireste, noi recunoastem bucuros ca marele cancelar, contele Andrassy, ne-a acordat odinioara un pretios sprijin, pentru care nu vom uita niciodata a-i venera memoria: ii datorim mult, ce-i drept; dar iarasi, nu atata pana cand sa trecem in istorie regatul nostru pur si simplu ca o creatiune, ori ca o expresie geografica a marelui barbat de Stat. Oricum ar fi fost insa, nu s'ar putea dovedi mai la urma decat ca ilustrul cancelar era un inalt spirit politic, un subtil diplomat, care patrundea pana'n fundul intereselor monarhiei centrale. El a inteles cata nevoie are aceasta, in valea Dunarii inferioare, de un aliat serios de alta rasa decat rasa slava, si ca aliatul acela, cu cat va fi mai sprijinit la intemeierea si desvoltarea lui, cu atat va fi mai in stare sa sprijine la randu-i interesele comune ale celor doua monarchii... si pare ca nu s'a 'nselat deloc bunul nostru amic.
si noi, cei din valea de jos a Dunarii, credem ca alianta celor doua State ar trebui din ce in ce mai intarita. Aparenta liniste a Europei poate fi amagitoare. Rana veche a continentului poate ca nu-i deplin tamaduita prin descantecul constitutional: dedesubtul unei pojghite subtiri, zace poate inca racila pernicioasa care sapa spre adanc. Un racnet napraznic poate deodata sfasia solemn sgomotul surd care fierbe sub pamanturile balcanice - si intelegem cat de pretioasa, ba chiar, cat de imperioasa ar fi atunci, pe langa alianta oficiala a celor doua State vecine, si intelegerea cordiala a popoarelor lor.
Ce poate face regatul roman pentru asta ?... Aproape nimic... si cat ar fi de usor pentru regatul ungar sa realizeze o asa de cordiala intelegere ! Sa dam noi povete barbatilor de Stat, indrumari diplomatilor ? - Doamne fereste ! nici gand. Asta nu e treaba unui mediocru publicist. Dar, simtind ca toata lumea, ne permitem sa aratam astazi in treacat sentimentul nostru. Cum cunoastem bine entuziastmul de care sunt capabile aceste amandoua brave popoare, si cel maghiar si cel roman, nu stam un moment la indoiala a spune ca prudenta diplomatilor s'ar rezema pe o colosala putere sufleteasca, la vreme de nevoi serioase ale celor doua State, cand in bataia furtunii ar falfai imperechiate cu adevarata frateasca dragoste, cele doua frumoase tricolore.
Probabil, tot asa inteleg si barbatii de Stat luminati ai Ungariei; si pe asta, fireste, intemeiam multe sperante noi, cetatenii Romaniei: noi cu toate dificultatile in care, asteptand rezolvirea chestiilor interne ale Ungariei, e pus tanarul nostru Regat, nu incetam a crede, ca mai curand ori mai tarziu, inainte de a suna ceasul vreunor grele nevoi, o dreapta si sincera infratire cordiala a Maghiarilor de pretutindeni cu Romanii de pretutindeni va fi temelia de nesguduit a unei prodigioase puteri.
Aceasta credinta a noastra, - oricat si-ar pierde sperantele de reusita acei cari cer; oricat s'ar codi la tocmeala acei cari ar trebui sa acorde; orice, dintr'o parte sau dintr'alta, s'ar spune in stare de nervrozitate; orice s'ar face in momentele de iritatiune, - aceasta credinta a noastra capata din ce in ce mai mult temeiu de cand simtim bine ca ne aflam in fata dorintei, cat de vag exprimate, a barbatilor sus pusi ai Ungariei,de a ajunge la o impacare a elemntelor maghiar si roman. Maghiarii ca element covarsitor traganesc; dar si traganirile lor au o ratiune, ce-i drept. Ei ar dori o solutiune definitiva a starii extrem de incordate; dar pentru asta ei trebue sa stie cu cine au a sta de vorba. Niciun om cuminte nu trateaza invoieli cat de putin insemnate, ne-mi-te afaceri de asa inalta importanta, cu cine nu este fara contestare autorizat sa le incheie. O afacere cat de infama poate tratata prin samsari; dara contract valabil poate fi incheiat si iscalit numai de partea interesata sau de mandatarul ei, anume prepus la aceasta; si daca mandatarul se dovedeste a fi de rea credinta ori manifest incapabil, contractul este lovit de nulitate. si cine, dupa multe sudori, incheie o invoiala, se 'ntelege, daca e om cuminte, ca o incheie nu pentru ca sa aiba a doua zi pe spinare contestatiuni intemeiate.
inca odata, noi credem, ca orice barbat politic al Ungariei trebue sa doreasca indreptatirea intereselor legitime ale masei Romanilor, spre linistirea lor deplina; trebue prin urmare sa doreasca impacarea definitiva cu toata lumea romaneasca, iar nicidecum invoirea temporala cu unele portiuni din clasele romanesti; cum am zice, buna intelegere cu o mare comunitate compacta, iar nu capitularea uneia ssau a mai multor clopotnite razlete.
Cu cine sa trateze acei barbati de Stat ? Fireste numai si numai cu aceia cari le-ar parea lor ca sigur reprezenta integral desideratele generale: numai si numai cu aceia, si numai pe fata, la lumina zilei si'n auzul lumii intregi - spre multumirea intregii lumi. Cum adica ? Dupa atata ar umbla barbatii de Stat seriosi ai Ungariei, sa gaseasca la un moment dat cat mai multi nechemati a trata impacarea generala, spre invoirea lor in deosebi ?... Adica acei barbati de Stat nu stiu ca, din trei milioane de suflete, scoala, pe langa bunatatile ei, acei oameni valorosi de stiinta, de arta si de afaceri, bravi militari, preoti si dascali asezati; pe langa comercianti, meseriasi si muncitori luminati si vrednici, toti oameni de omenie, utili lor, familiei si societatii lor - scoala mai produce si roade costelive si gaunoase ?...
si cate feluri inca ?... Mediocritati invrajbite contra multimii neroade a burgheziei, care nu le recunoaste geniul; personaje cari nu pot manca de focul ca nu sunt poftiti in fruntea mesei inaintea Mitropolitului; juni asaltatori pripiti al templului Gloriei, cu atat mai darji cu cat mai infirmi; popi liber-cugetatori jurati; atei fanatici dupa cinci clase de fizica elementara; nietzscheani extremi dupa o piesa en vogue de pe cine stie ce teatru de bulevard din Paris (Bucurestii occidentului !) - toti maniaci de notorietate; toti naufragiati ai celebritatii, carora nu le-a ramas de pescuit succesul in alt mod decit prin scandal; politiciani si diplomati de Stammtsch - atati si atati intelectuali de industrie, reformatori si supraoameni de duzina; toti impacienti, febrili, dusmani ai oricarei discipline, chinuiti toti in fundul rarunchilor de grozavul vierme al invidiei...
Ei da ! scoala, binefacatoare pentru cei multi, produce, din nenorocire, si domni d'alde acestia - din norocire, mai putini... si pe domni de-alde acestia acestia o sa-i insarcineze o lume cuminte a trata despre interesele ei vitale ?... si cu domni d'alde acestia or sa steie de vorba despre impacare barbatii de Stat ? Dar duca-se toti dinaintea forurilor competente ! decline-si acolo toate titlurile la aplauzele contemporanilor si la adoratia posteritatii ! Dar, nu numai atata ! Mearga cu dansi chiar un barbat sau mai multi de reala valoare, oameni a caror moralitate si seriozitate n'ar putea fi puse nici cand la indoiala; oameni reputati a nu fi avut in afaceri publice vreo preocupatiune de interese sau de ambitie personale - duca-se cu totii sa trateze... Ei, si ?
Din partea forurilor competente li se va raspunde:
- Domnilor, intelegem perfect bunele d-voastra intentiuni; insa noi voim sa ne impacam cu obstea romaneasca, si nimic, din cate ne spuneti, nu ne da a 'ntelege ca, invoindu-ne cu d-voastra, ne-am impacat si cu acea mare masa etnica, din care avem tot interesul sa facem niste supusi leali si multumiti, niste cetateni fara mahnire si deci devotati fara rezerva Statului ungar... Munificenta guvernului nostru este de ajuns pentru o invoire in deosebi cu un individ sau cu mai multi, cu o ceata, cu doua sau mai multe; puteti dar conta pe aceea... Dar... despre o impacare, cum ii trebue astazi Statului, sa ne iertati: nu va credem autorizati a trata. Tentative ca a d-voastra de astazi nu ne aduc in cauza decit un mic folos trecator, daca si aceasta se poate numi folos - temporizarea prin obosirea opiniei publice si prin amanarea sperantelor... Chestiunea insa, de a carei rezolvire ne pasa tutulor, ramane intreaga in picioare, si din ce in ce mai apasatoare. Caci nu e vorba de predarea unei mase de luptatori legati cot la cot in mana altei mase vrajmase; e vorba de doua neamuri de oameni, carora nu le trebueste - fiindca n'au de ce - sa-si poarte vrajmasie; cari inteleg ca disensiunile lor folosesc numai catorva interesati in vrajba si turburarea lumii. in paturile lor cuminti si producatoare, aceste neamuri isi dau seama ca le trebueste, din contra, sa traiasca si sa progreseze in deplina armonie sociala si politica, respectandu-si reciproc limba, datinile si credintele religioase, si sprijinindu-si reciproc cultura si prosperitatea economica - fiindca binele si prosperitatea unuia sunt spre binele si prosperitatea celuilalt, si ale amandurora impreuna sunt spre intarirea marelui lor Stat politic.
Tutulora deci, nu numai unora, le trebuesc pace si buna intelegere; si asa, pace serioasa si buna intelegere nu pot fi decat acelea care s'ar face in interesul si spre priceperea tutulora, nu in interesul si dupa priceperea cutaruia sau cutarora. Aceia, prin urmare, sunt si pot fi autorizati a trata in fata forurilor competente maghiare, aceia cari, in chiar constiinta acestora, ar gasi confirmarea deplina, validarea mandatului lor de negociatori... Caci, numai de dragul formulei platonice daca era, apoi pacea ar fi fost incheiata de mult si de multe ori: nu de lipsa negociatorilor a avut sa se planga cineva ! - din nenorocire, toti fara titluri vrednice de acreditare. stiu ei bine, maghiarii cuminti, barbati luminati de Stat ai regatului de ce tanjeste obstea romaneasca si ce-i trebueste spre a fi impacata de-a-binele; si, deci, numai aceia vor fi vreodata in fata forurilor competente acreditati ca negociatori ai pacii, cari vor asterne limpede doleantele legitime ale obstii lor. Nu e vorba aici de vreo deputatiune la cine stie ce parada de mare stil: nu-i vorba de a alege intre talentat si netalentat in felurite exercitii de lux, in aptitudini la artele frumoase sau la sporturi de gentry; nu e vorba de a alege intre un om inzestrat numai cu bun sens si un baiat plin de spirit; intre un prea demodat si un ipermodernist; intre un batran ruginit, care-si face cruce trecand prin dreptul bisericii, si un tanar otelit care e 'n stare sa intre calare, cu caciula 'ntr'o parte si cu luleaua 'n dinti, pana 'n altar - ca, vorba veche, a umplut Dumnezeu lumea cu ce-a putut... E vorba de cineva care, in afara de atributele si apucaturile sale personale, cinstit, sa reprezinte numai si numai nevoile obstii romanesti... si acel cineva, astazi, este si ramane: Comitetul partidului national.
Asa dar, ca sa sfarsim...
Cine se tot vara in aceasta suprema afacere, si, mai ales, cine incearca sa tot puna piedica pasilor masurati ai celor autorizati, zaticnind, in orice chip, solutiunea unei chestiuni, care apasa arzatoare asupra lumii intregi - savarseste o fapta... cum s'o numim ? Iata... De atata vreme, niste sarmani corabieri, biciuiti de vanturi potrivnice, stau de amar de vreme la mal pustiu, privind cu jale departe la zarea luminoasa ce li se pare pe veci inchisa... Dar, parca 'ndura Dumnezeu, le trimite o suflare de speranta: incepe sa adie vintul mult asteptat, si, incet-incet, se pomeneste a bate mai hotarat. Ei, bietii, isi intind panzele... Maine ! maine 'n zori, vom putea urni din loc ! si, privind cum se tot umfla panzele, vad parca aievea limanul atat de mult dorit.
Ei ! Cum s'ar numi acela sau aceia cari, de gustul jucariei sau din pornirea rautatii, ar veni, peste noapte, sa sfasie cu cutitul in crucis si'n curmezis panzele umflate ? ... si fapta lor - cum s'ar numi ?... Raspunda orice om de omenie !
De aceea, nu pot fi astazi indestul de osandite asa numitele Casa noastra... Auziti numai Casa noastra 'n sus, Casa noastra... 'n jos ...
Casa d-voastra ? da. Sa traiti, s'o stapaniti ! Sa fie casa asta spre folosul si cinstea d-voastra, daca ati ridicat-o si spre cinstea si folosul obstii ! si toata lumea, trecandu-i pe dinainte, sa zica!: tie Dumnezeu aceasta casa binecuvantata, ca e o podoaba a targului, si pe stapanii ei, ca sunt oameni de isprava ! Dar daca ati cladit-o ca sa oplositi sub acoperamantul ei un cuibar pentru clocitul zizaniei si vrajbei spre smintirea lumii cuminti; si daca, faceti dintr'insa un castel, din turnul caruia sa aruncati cu bolovani spre distrugerea solidaritatii obstii si sa improscati cu foc si laturi clocotite asupra cui nu vrea sa vi se 'nchine d-voastra, atunci... de sus d-voastra provocati pornirea publica; chemati cu dinadinsul pe toti oamenii de bine sa va inconjure zidurile; sa vi le stanga in cea mai de desnadejde impresurare; sa va someze scurt a va veni numaidecat in minti... iar, daca nu va veniti, sa puna pe acele ziduri un semn batator la ochi de departe si strige oricui s'ar apropia de ele: Fugiti, oameni buni ! ocoliti aceasta casa, care este o pacoste pentru targul nostru, un blestem pe capul obstii, o casa... nu binecuvantata !
Deocamdata atata ! Dar, asupra acestora, mai avem inca de furca.
Nevoile obstii si asa numitele Casa Noastra
Aceasta pagina a fost accesata de 2801 ori.
