Guvern al angajamentelor cu straini
de Ion Luca Caragiale
La fiecare act, mai mult sau mai putin insemnat, savarsit de guvernul rosu, orice om impartial trebuie sa-si fi facut intrebarea: daca actul acesta ar fi fost savarsit de guvernul conservator, aflandu-se rosii in opozitie, ce ar fi zis si ce ar fi lucrat acestia ? De exemplu, conventia cu Rusia, trecerea armatei peste Dunare, rechizitiile, razboiul, rapunerea a peste zece mii de oameni de focul inamicilor, de foame si de ger; apoi pierderea Basarabiei, apoi scaderea rublelor, apoi umilirea cu Arab-Tabia, apoi cestiunea israelita si in fine cestiunea pretinsei rascumparari a cailor ferate; daca toate acestea le-ar fi facut, sau macar ar fi incercat sa le faca guvernul conservator, aflandu-se in opozitie rosii, ce s-ar fi intamplat ? Fiece om cunoscator de tara sa cunoaste cu cat de apriga rea-credinta stiu rosii sa faca opozitie, si cum pentru dansii, in lupta politica, orice mijloc, cat de injositor, cat de miselesc, este bun, - calomnia, intriga, minciuna, toate invaluite frumos in eticheta romanismului si liberalismului si debitate fara preget si fara nici un pic de pudoare prin toate locurile publice in tirade sarlatanesti. N-avem nevoie prin urmare sa staruim aci mai indelung a face icoana moravurilor politice a acestui soi de oameni, ce alte talente n-au, alta meserie nu stiu, de alta treaba nu sunt in stare decat a face negustorie de principii liberale si de patriotism. Sa luam numai doua, trei cazuri din cele enumerate spre a raspunde la intrebarea de mai sus, anume cazul sederii armatei atata vreme peste Dunare si al cestiunii evreilor.
Rosii, netagaduit, mai ales cand sunt in opozitie, n-au absolut nici un respect de ordinea publica, mesteri in scandaluri, oratori de cafenele, caricaturi de martiri politici, conspiratori de opereta-bufa, ei sunt capabili sa toarne in fiece saptamana cate o republica microscopica. intr-o stare linistita, cu puterea militara toata in tara, cu deplina ordine in viata publica, a luat intr-o noapte nastere celebra republica de la Ploiesti, al carei prezident era d-l Candiano Popescu, mai tarziu politai foarte dinastic, si al carei consiliu de ministri se compunea din domnii Stan Popescu, Patarlageanu, Grigorescu, Stanian si alti trei ilustri patrioti. O zi, sau mai bine douasprezece ceasuri a trait republica ploiesteana. Ea a fost pusa la cale intr-un birt, la o cina ce s-a prelungit, ca dupa firea nationalilor, pana spre ziua, cand, in culmea infierbintelii s-a si proclamat cu mare entuziasm. Proclamarea republicii a avut loc pe la patru ceasuri in revarsatul zorilor, si uciderea acestei frumoase institutiuni s-a savarsit pe la patru dupa-pranz, cand, odata cu stingerea infierbintelii nationalilor, a si sosit in Ploiesti reactiunea, adica o companie de vanatori. Sa nu uitam a spune ceea ce e mai interesant: cand reactiunea intra de spre Bucuresti pe streaja de la miazazi a republicii Ploiestilor, prezidentul acestui stat iesise pe streaja de la apus de spre Buzau, si asa de cu vreme iesise, incat si ajunsese aproape de satul Lipia, iarasi un cuib celebru de republicani; ce e drept, distanta dintre Ploiesti si Lipia nu e asa mare, cam de vreo doua poste si ceva. Cand a pus reactiunea mana pe el si l-a intrebat ca ce cauta noaptea imprejurul Lipiei, d-lui a raspuns ca a iesit nitel sa se plimbe: o plimbare cu viteza republicana.
Considerand dar ca compania de vanatori era in tara si a putut fi in Ploiesti despre douasprezece ceasuri de la proclamarea republicii, totul ramane o scena, cel mult un act de opereta-bufa sau de parodie. stiindu-se cat de iute pot sa se plimbe, si stiind asemenea foarte bine ca din capitala tarii pana la capitala republicii lor, o companie de soldati zdraveni poate veni in cateva ceasuri pe odihnite, nationalii nostri au cutezat totusi a face acel scandal ridicul.
Dar - punandu-ne tot in ipoteza ca conservatorii ar fi fost la guvern si rosii in opozitie - daca acea reactiune, adica compania de vanatori, impreuna cu toata armata si cu Domnitorul in frunte s-ar fi aflat peste Dunare, oare scandalul s-ar fi marginit numai la a fi ridicul si la o singura localitate ? si in Bucuresti chiar, si mai ales aci, ce s-ar fi intamplat ?
Dar apoi, punandu-ne in aceeasi ipoteza, cu ocazia cestiunii israelite ?
Lasam sa dea raspuns la aceste intrebari acei ce-si cunosc tara, si, in genere, publicul impartial, care, pare-se, a cam inceput sa judece mai bine asupra lucrurilor si oamenilor.
Cata vreme au fost conservatorii la putere, rosii n-au incetat un singur moment cu insinuarea si cu calomnia; ei nu numeau altfel, prin organele lor, pe conservatori decat cu epitetul de guvern al angajamentelor cu strainii. Insinuand ca conservatorii luasera acele angajamente spre paguba si aservirea intereselor tarii, ei erau singurii aparatori ai acestor interese, ei singuri aveau dor de inima pentru biata patrie. si cu toate astea acel guvern al angajamentelor cu strainii nu facuse nici conventia cu rusii, nici razboi fara zapis, amanet sau chezasie, cu buna si prealabila stiinta ca avem sa pierdem Basarabia, si nici negociase cu Alianta Israelita sa impamanteasca cu gramada pe evrei. Nimic din toate acestea nu facusera acei oameni, pe cari rosii ii numeau guvern al angajamentelor cu strainii. Nefacand nimic din toate acestea, erau astfel calomniati; dar daca ar fi facut macar ceva, ce ar fi fost !
Rosii au venit la putere dupa aceea. Ei au facut, in adevar, de cinci ori cat ar fi meritat sa poarte numele, ce ei il aruncau conservatorilor fara nici o dreptate.
Am facut paralela conventiilor de rascumparare a cailor ferate, a conservatorilor si a rosiilor. Care este cea mai avantajoasa pentru stat ? Mai poate sta cineva la indoiala ? si ar avea chiar adversarii nostri atata lipsa de pudoare sa mai conteste si in privinta aceasta, unde vorbim cu bob numarat, adevarul ? si afara de aceasta, de cate ori a fost vorba pe timpul guvernului conservator de rascumparare, nu guvernul roman a inceput tratarile in aceasta privinta; propunerile si staruintele au venit totdeauna din partea societatii actionarilor, si negocierile numai cu dansa s-au facut, iar nicidecum cu guvernul german. Cand a cazut orice putinta de intelegere intre guvernul roman si Societate, lucrurile au ramas in starea de mai inainte urmandu-si mersul lor regulat, fara a lua cestiunea un caracter international prin amestecul guvernului german.
Tot astfel au mers lucrurile si astazi ? Din nenorocire, nu. Guvernul roman a facut propunerea, guvernul roman a staruit, guvernul roman, fara nici o rezerva in privinta ratificarii invoielii de catre corpurile legiuitoare, s-a legat fata cu guvernul german asupra tuturor clauzelor conventiei de rascumparare. Cestiunea dar, de natura in ea insasi cu totul interioara, este acum o cestiune internationala.
Si acestia sunt oameni care numeau pe conservatori guvern al angajamentelor cu strainii. Sa judece dar astazi tara ce fel de oameni sunt acesti onesti negustori de principii liberal-nationale, acesti patrioti de industrie.
Guvern al angajamentelor cu straini
Aceasta pagina a fost accesata de 3269 ori.
