Economii
de Ion Luca Caragiale
Citim in Natiunea urmatoarea notita:
O foaie oficioasa in polemica sa cu Romanul pretinde ca toti cati combat colectivitatea nu mai fac parte din Partidul National-Liberal, ca insusi C.A. Rosetti incetase de-a face parte din acel partid de cand incepuse a dezaproba actele guvernului. Ce ? Ca sa faca cineva parte din Partidul Liberal-National trebuie sa traiasca din buget si prin ghesefturi ?... Mare nerusinare ! Multi bani ne-or fi costand cei ce-si permit sa scrie asemenea enormitati !
Atat, scurt si cuprinzator.
Ziarul de care e vorba este Vointa nationala.
Iata cum merge discutia politica de la o vreme in publicitatea serioasa a capitalei.
"Nu mai sunteti voi de la Vointa nationala liberali-nationalisti !" zice Natiunea.
si Romanul raspunde:
"Ba da, cei de la Vointa nationala sunt liberali-nationali, insa nu de cei adevarati; numai noi suntem adevaratii liberali-nationali".
Ce insemneaza, intrebam noi, toate acestea ? Ce va sa zica toata aceasta logomahie labartata si goala de idei si de scop ?
Ce insemneaza toate aceste puerilitati, care ne amintesc de tachinarile copiilor de la scoala, si de firmele cu adevaratul cascaval de Azuga si cu adevarata apa de melisa a arhimandritului Ghelasie ?
Sa dam din nou o mica deslusire suparaciosilor nostri confrati de care vorbim.
Un om numai prin faptul ca hraneste in sufletul sau o suma de principii nu poate insemna politiceste nimic. Politica este domeniul practicii. Oricate frumoase teorii de liberalism, progresism, umanitarism si celelalte ii vei suge din degete, ca sa faci politica cu ele trebuie sa aspiri a ajunge la putere, si apoi a te mentine unde ai ajuns, si pentru a face politica trebuie sa ai, mai ales in statul modern, un partid in puterea opiniei si numarului caruia sa vii si sa te tii pe cale pasnica la carma.
Partidul la putere, oricat v-ati tortura condeiele, este Partidul Liberal-National, acelasi Partid Liberal-National pe care toata lumea il stie, in opozitie pana in 1876 si de atunci la putere, minus cativa morti si cativa mahniti sau nemultumiti pentru cauze personale, si plus mai tot tineretul intrat in viata publica de atunci incoace.
Politica nefiind o jucarie copilareasca, tafnele si paraponele individuale ale cutaruia sau cutaruia dintr-un partid, nu pot zadarnici intru nimic activitatea politica a partidului intreg.
Daca intr-o buna dimineata, cine stie pentru ce, ii abate d-lui Vernescu sa se supere si sa plece din partid pentru a scoate intai o gazeta "sincera" si apoi a o pune sa praseasca cu Timpul un metis neproducator, - asta nu face nimica; partidul nu vaduveste pentru aceea; d-l Vernescu ramane d-l Vernescu sau in cazul cel mai bun d-l Laboulaye, si partidul merge mai departe cu lucrarea sa politica.
Daca d-l Dum. Bratianu se supara, asemenea partidul nu se stinge, nu dispare ci merge inainte si fara, ca si cu domnia sa.
Caci cum ar fi posibil ca un partid caruia pentru o guvernare de sapte-opt ani "nu i-ar putea fi indestul de recunoscatoare generatiile viitoare" (vezi Romanul din '83) sa inceteze, intr-un an si jumatate, a-si mai purta numele pentru ca doua-trei individualitati au murit, ori s-au suparat si au dezertat din sirurile sale ? (vezi Romanul din '85).
Pentru aceea, oricine stie cat de putin poate trai politica tarcuita numai pe terenul teoriilor, stie asemenea ca partidele se compun din oameni, nu din heruvimi, si daca a intrat intr-un partid trebuie sa renunte la vederile sale specific personale ramanand a se multumi cu aceea ca, prin puterea colectiva, sa se aplice ideile fundamentale si generale, comune tuturor partizanilor.
Sa faci toata viata parte dintr-un partid si deodata sa te superi si sa incepi a-l ocari pentru ca unii dintre multimea membrilor lui nu-ti mai plac d-tale, sau nu corespund vederilor d-tale etice, asta nu va sa zica a face politica.
Cu totul din potriva se face politica in tarile constitutionale cu care domnii cu mahnirile si paraponele le place cateodata sa ne comparam. in Anglia, in Belgia, in Franta si in celelalte toate, cand un barbat serios face politica ani intregi cu un partid, faca acesta chiar greseli, acel barbat serios ramane membru al partidului; in cazul chiar, foarte rar posibil, ca un asemenea barbat pentru vreo cestiune personala sa fie silit sa se retraga din lupta, atunci se retrage cu desavarsire din politica iar nu din partid; nici vorba sa scoata numaidecat pe seama-i un petec de gazeta ca sa insulte partidul din care a facut pana mai ieri parte, si cu atat mai putin sa pretinda ca partidul a incetat de a mai exista ca atare, de vreme ce domniei sale nu i-a placut sa mai faca parte din acel partid.
Este un adevar a la La Palisse:
Te-ai retras dintr-un partid, - nu mai faci parte dintr-insul.
Oricum ar sustine cineva contrariul ar spune o enormitate, si aceasta e in cazul nostru cu atat mai mare cu cat Natiunea, cu tonul ei foarte tafnos si piparat, sustine ca d-l Dum. Bratianu, omul politic fara grup, iesind din partid, tot restul partidului fara d-sa se compune din gheseftari si lefegii.
Daca nu cumva insusi d-l Dum. Bratianu si-a scris notita de mai sus gratis, atunci credem si noi ca domnia sa ca multi bani trebuie sa-l fi costand cei ce-si permit sa-i scrie asemenea enormitati.
Economii
Aceasta pagina a fost accesata de 2782 ori.
