Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (5)
de Ion Luca Caragiale
La Berlin, dupa mai multe mutari, ne-am instalat intr-o casa cu mai multe incaperi. Imi reamintesc odaia de lucru a tatii, unde si-a petrecut ultimii ani. Era orientata spre nord, caci tata nu suporta mult soare. In daie era numai strictul necesar: un pat, un birou, cateva scaune, rafturi de carti la care umbla mereu lasandu-le ravasite. Pe masa de scris o lampa verde ardea zi si noapte, luminand teancuri de manuscrise, tocuri, creioane, vrafuri de hartie care-i asteptau scrisul. Cu slova lui frumoasa si ingrijita, multe din ele pastrau semnele nepieritoare, multe altele erau sfasiate si aruncate la cos. Pe peretele de care era lipit patul, mai totdeauna ramas nefacut, erau batute doua portrete dupa fotografii, in marime naturala, care infatisau pe tatal si pe mama lui. Mai erau si cateva scaune simple si inca o masuta la capataiul patului. Intre cele doua biblioteci, pe o fasie de perete, atarna o rogojina fina chinezeasca, aceea in fata careia este el fotografiat in costum oriental, cu pantaloni stramti si ciorapi albi de lana groasa. Ferestrele erau mari si fara perdele. De acolo privea tata spre piata din fata, plina de flori si impodobita in mijloc cu o fantana. Pe podea era o mica scoarta. Pe ea rasfoia tata atlasurile, visand la departate calatorii, in care ne asocia uneori si pe noi: "Hai sa ne plimbam putin."
In odaia aceea nu avea voie sa intre nimeni afara de mama. Pe noi, copiii, ne chema doar cand avea ceva sa ne spuna. Plutea totdeauna fum de tutun in valuri alburii, caci ferestrele se deschideau numai cand intra mama sa faca scuturatura si putina ordine. Nimeni nu avea voie sa o inlocuiasca in aceasta indeletnicire.
Uneori tata se plictisea de decorul auster al camerei. Atunci cauta un loc mai insorit si mai vesel, mitandu-si masa de lucru, pe rand, in fiecare din odaile apartamentului. Nici una insa nu era pe placul lui: ba avea prea mult soare, ba nu aea lumina de la stanga. Atunci se reintorcea in camera lui, criticand pe arhitectii nemti si era multumit sa-si regaseasca odaia. Simplitatea acesteia oglindea modestia pretentiilor lui. Se ocupa foarte putin de el insusi, traind in afara de persoana lui. Era sobru si modest si ne dadea si noua povata: "Nu fiti personali, lasati-l pe eu deoparte".
La Berlin devenise dornic sa stea mai mult acasa. Iesea rar, si uneori trecea cate o saptamana fara ca el sa-si paraseasca pantalonii de "cavalerist", mesii turcesti "specialitate Stambul" si flanela rupta in coate. Mai usor pleca in calatorie decat sa iasa in oras.
Indiferent pentru el, era in schimb foarte grijuliu pentru imbracamintea noastra si nevoile casei. N-am inteles niciodata de ce, in tinerete, altii il socoteau boem, afara numai daca boema si saracie sant unul si acelasi lucru.
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (1)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (2)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (3)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (4)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (5)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (6)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (7)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (8)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (9)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (10)
Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata (11)
Aceasta pagina a fost accesata de 3259 ori.
